Maria Georgescu, fondator și creative director Magic Charms, ne spune astăzi povestea brandului de bijuterii pe care îl găsești până la finalul lui iulie la Alist Designers boutique, în București Mall Vitan. Iată cum a început totul și ce sfaturi are Maria în materie de accesorii pentru vara aceasta:
Spune-mi, te rog, cum a aparut ideea unui brand de binuterii si cum a fost drumul pana la prima piesa creata de tine?
Acum că mă întrebi am senzația că a trecut atât de mult, însă nu timpul cred că este cel care contează, ci experiențele avute în cei 7 ani.
Sincer, dacă mă întreba cineva acum aproximativ 7 ani, nu aș fi zis vreodată că voi ajunge în punctul acesta. Am cochetat din totdeauna cu frumosul, de mică îmi ajutăm bunica la brodat, îi foloseam mașînă de cusut pentru a-mi crea propriile ținute ale păpușilor, mai mult de atât pe perioada căsătoriei pictam icoane. Și tot în acea perioada am început să creez primele bijuterii, erau un fel de refugiu pentru mine, o evadare și un mod prin care simțeam că fac ceva util. Când am văzut că sunt persoane interesate să plătească pentru ceea ce făceam, au început să îmi crească muguri de aripioare, ușor, ușor am prins încredere că fac bine ce fac, și astfel am ajuns până aici.
Care sunt sursele de inspiratie la care te intorci cu drag oricand ai nevoie de o zona de comfort?
Principala mea sursă de inspirație este copilul meu, pentru care am reușit să mă și autodepasesc, să trec peste propriile bariere, să înfrunt viața și să las pasinea să mă salveze. Zona mea de confort este întotdeuna în brațele lui care mă cuprind și mă fac să simt că, oricât de lipsită de inspirație aș fi într-un moment, acel moment este doar o virula după care urmează o poveste frumoasă.
Ne poti impartasi o poveste speciala legata de o comanda sau de o bijuterie speciala?
Am multe povești frumoase legate de bijuterii, multe situațîi pentru care am avut de transpus o bucățică din sufetul clientului într-o bijuterie.
Nașterea unui copil, lansarea unei cărți, aducerea pe lume a unui brand nou, căsătorii, multe, multe, însă povesteacare m-a marcat pe mine a fost a unei cliente căreia al cărei tată trecuse în neființă și împreună cu ea am creat un colier pe care îl va purta toată viață și care îi va aminti de faptul că, oricât de dureros este să nu vezi pe cineva drag, sufletul său va dăinui în timp.
Care este cea mai mare provocare pe care piata locala o pune antreprenorilor creativi si cum incurajezi publicul sa vina spre creatorii romani?
În opinia mea și, mai exact, din ceea ce experimentez, cred că cea mai mare barieră pe care o avem este aceea că ne mișcăm cu viteza luminii, iar lumea nu mai pune preț ca înainte pe lucrul făcut de mâna.
Suntem într-o eră a lucrurilor făcute industrial, iar asta pe noi, cei care lucrăm manual, nu ne ajută pe partea financiară. În medie se pierde în jur de o ora pentru realizarea unui produs, însă se poate ajunge și până la trei ore jumătate, în funcție de complexitate. Iar produsul finit, pentru a se putea vinde, ar trebui plasat în site la un preț asemănător celor turnate. Mi-ar plăcea ca oamenii să pună mai mult preț pe muncă și sufletul depus pentru aducerea la viață a unui produs.
Si nu in ultimul rand, ce piese deosebite gasim la Alist Designers boutique pana la finalul acestei luni? Ce ne recomanzi pentru vara aceasta in materie de bijuterie?
Am încercat să acopăr cam toată gama, avem bijuterii din aur cu diamante, argint simplu sau placate cu aur, pietre prețioase, mărgeluțe de nisip, însă, de departe, vedetata sezonului este perla. În general eu recomand să purtăm ceea ce ne aduce zâmbetul pe buze, însă, cum spuneam și mai devreme, perla este un must have al sezonului și îndrăzanesc să încurajez cât mai multe personae să trecă peste concepțiile cum că ar fi un articol ce trebuie purtat doar la ocazii.
Foto: PR
Alist Designers boutique: Ținute de Revelion
Paiete, catifea și nuanțe de roșu – sună a ținuta clișeică de Revelion? Te așteptăm la Alist Designers…
Cum integrăm Mocha Mousse (culoarea anului 2025) în ținutele noastre
În fiecare an așteptăm cu mare entuziasm să vedem care va fi nuanța ce va rezuma atmosfera generală….
Alist Designers boutique te așteaptă inclusiv azi pentru cadourile last minute. Grăbește-te, suntem aici până la ora 18!
După un an plin de provocări, mulți dintre noi am lăsat pe ultima sută de metri curățenia, cumpărăturile…
Home decor: Cei mai fancy brazi de Crăciun
Dacă încă nu ai apucat să decorezi bradul de Crăciun, cu siguranță ai observat deja că anul acesta…
TERMINAL OF FASHION deschide boutique-ul ZEGNA în inima Bucureștiului
TERMINAL OF FASHION, liderul incontestabil al modei de lux în România, are deosebita onoare de a anunța inaugurarea…
Chestionarul Alist Designers boutique: Ioana Dumitrache completează frazele noastre
Seria cu care te-am obișnuit deja continuă astăzi cu una dintre cele mai apreciate prezențe din social media…
Trenduri de fashion pentru 2025 – Ce vom purta la anul?
2025 se anunță a fi un an stilat, plin de eleganță, de rafinament și nu în ultimul rând,…
Matthieu Blazy este noul designer al casei Chanel
După ce postul de director de creație a rămas vacant timp de șase luni, în urma plecării lui…
Chestionarul Alist Designers boutique: Noria Anis completează frazele noastre
Seria Chestionarului Alist Designers boutique are astăzi sub lupă brandul Noria Anis, despre care Georgiana, owner și creative…
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…