Noua teorie a emoțiilor: Emoțiile sunt create, nu declanșate

Ce ne arată noua știință despre cum iau naștere emoțiile? Ne spune psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György.

Emoțiile sunt create și nu declanșate, ne spun cele mai recente speculații științifice cu privire la psihologia emoțiilor umane. Timp de mai mulți ani, specialiștii au folosit teoria clasică potrivit căreia emoțiile sunt considerate un reflex, fiind adeseori în conflict cu judecata. Poate nu o dată ți s-a spus că în creierul tău există o parte primitivă – care te impulsionează să faci lucruri iraționale, cum ar fi să-i spui șefului tău că este un idiot – și că salvarea ta este partea rațională a creierului, care știe că, dacă vei face acest lucru, vei avea de suferit. Teoria era, de cele mai multe ori, nefavorabilă femeilor, percepute ca fiind mai degrabă emoționale decât raționale. Dar, potrivit noilor descoperiri, această perspectivă este infirmată și merită reconsiderată în totalitate.

Emoțiile variază în funcție de cultura în care ai crescut

Unii oameni de știință, precum Lisa Feldman Barrett, de la Universitatea Northeastern, cu stagii la Harvard Medical School, sunt de părere că emoțiile noastre nu sunt înnăscute, ci sunt construite din mai multe elemente de bază. Spre deosebire de teoria clasică, în paradigma actuală, emoțiile nu sunt nici măcar universale, ci variază de la o cultură la alta. Revenind la exemplul de mai sus, emoțiile tale nu au fost declanșate de comportamentele grosolane ale șefului tău, ci sunt create de creierul tău. Mai exact, emoțiile sunt rezultatul unei combinații între proprietățile fizice ale corpului tău, creierul cefalic și ce ai învățat în familia și cultura în care te-ai format. În același timp, emoțiile tale de furie (sau de frustrare) sunt cât se poate de reale, dar nu în sensul obiectiv al lucrurilor (cum ar fi moleculele sau neuronii din creierul tău), ci sunt reale, așa cum sunt și banii sau regulile sociale.

Această perspectivă nouă – cunoscută drept „teoria emoțiilor construite“ – te poate ajuta să ai o percepție diferită asupra situației tale cu șeful problematic. De exemplu, atunci când acesta a ridicat vocea în conversația voastră și a reiterat că știe mai bine, acest lucru nu a activat un circuit neuronal al furiei în creierul tău, determinând un șir de senzații specifice – așa cum ți-a explicat multă lume, poate chiar psihologul cu care lucrezi. Emoția sau emoțiile resimțite în acel moment se datorează faptului că ai fost educată într-o anumită cultură, în care ai învățat că furia poate să apară atunci când anumite senzații corporale coincid cu rigiditatea sau cu zgomotul verbal creat de o altă persoană.

Bazându-se pe experiențele tale din copilărie cu autoritatea parentală, spre exemplu, creierul tău a prevăzut rapid ce ar trebui să facă corpul tău pentru a face față unui moment cum este cel descris în interacțiunea cu șeful. Predicțiile creierului tău – modul în care acesta a perceput realitatea din acel moment – au făcut ca inima ta să bată cu putere, să te înroșești, să ți se umple ochii de lacrimi și să simți cum crește nivelul de energie din corp. Ele te-au îndemnat să vezi acele imagini în care-i faci ceva (nu tocmai plăcut) șefului tău și poate astfel ți-ai calmat sistemul nervos. Explicațiile din știința zilelor noastre ar spune că astfel creierul tău a construit o experiență emoțională. Mișcările și senzațiile tale interioare nu ar fi cele reprezentative pentru o amprentă emoțională a furiei, ci au căpătat valența de furie din cauza modului în care mintea ta a interpretat realitate.

Creierul nu oglindește realitatea, ci o simulează

În fiecare situație de viață, creierul uman adaugă informații din experiențele trecute, construind astfel sensul și semnificația situației de moment. Este un truc pe care oamenii de știință îl numesc simulare. Iar acest proces se petrece la fel de rapid ca o bătaie de inimă. Simulările sunt încercările creierului de a ghici ce se întâmplă atât în interiorul nostru, cât și în lumea din jur. Din acest punct de vedere, am putea spune că noi, oamenii, trăim în aceeași realitate fizică, dar în propria realitate subiectivă. Într-un moment de ceartă sau de conversație tensionată, tu și șeful tău trăiți în propria realitate – colorată de ceea ce simte fiecare dintre voi și de simulările pe care le fac creierii voștri. Iar în funcție de aceste simulări, creierul poate produce schimbări tangibile în corp, care au potențialul de a ne schimba senzațiile. Dacă în percepția pe care o ai, șeful este descris în concepte de genul „limitat“, „idiot“, „prost“, îți poți imagina ce fel de simulări va face creierul tău și cum va prezice viitorul vostru profesional.

Nu mă înțelege greșit! Nu vreau să te conving că n-ai dreptate legat de șeful tău. Până la urmă, cel mai probabil, eu nici măcar nu-l cunosc. Tot ce vreau este să te încurajez să-ți dezvolți o perspectivă cât mai elaborată și complexă asupra realității din jur, pentru a-ți ajuta creierul să facă predicții cât mai potrivite.

Creierul fiecăruia dintre noi folosește concepte pentru a înțelege atât senzațiile interne, cât și informațiile venite din lumea exterioară. De la o conversație aprinsă cu șeful, creierul construiește o percepție legată de relații, greață sau neîncredere, de exemplu. Creierul tău a atribuit o semnificație conversației, senzațiilor și mișcărilor făcute de corpul tău – construind astfel o trăire specifică. Un moment de emoție. Dar acea emoție de furie nu trebuie să apară exact la fel în toate interacțiunile voastre viitoare. În funcție de experiențele noi și de conceptele emoționale pe care înveți să le folosești, realitatea ta afectivă se poate nuanța și completa.

Cum poți să-ți schimbi realitatea afectivă

Dezvoltând un vocabular emoțional cât mai complex, inclusiv citind sau învățând o limbă străină;

Oferindu-i corpului suficient timp pentru somn, hrană și mișcare;

Descoperind că poate există o diferență între ce se întâmplă în realitate și predicțiile pe care creierul tău le face asupra realității;

Petrecând cât mai puțin timp în spații aglomerate și închise și stând cât mai mult timp în natură și la lumina zilei; Purtând conversații deschise cu oamenii pe care-i consideri de încredere și învățând încontinuu despre creier, relații și corpul uman.

Foto: Hepta.

Articol publicat în revista A List Magazine (31).