A List Magazine ∙ August 8, 2024 ∙ 6 min read

Din 13 septembrie, Maia Morgenstern este Silvia în filmul cu accente comice Ca fetele, care se va lansa în cinematografele din toată țara. Un personaj care nu înfruntă doar vești complet neașteptate, ci se trezește în vâltoarea unor evenimente imprevizibile. Cu sprijinul celor mai bune prietene, Cela (Adriana Trandafir) și Rozana (Aura Călărașu), ea va porni într-o serie de aventuri cu inclinații detectivistice, al căror final va fi, cu siguranță, demn de descoperit și trăit. Ce a atras-o la acest rol și, mai ales la povestea filmului, care este mesajul și de ce îi invită pe spectatori la cinema, Maia povestește într-un interviu exclusiv, în care rememorează și cum a fost și colaborarea în premieră cu Camelia Popa, regizoarea filmului distribuit de Vertical Entertainment, ale cărui prime imagini pot fi văzute în trailerul recent lansat.

Este pentru prima dată când lucrați cu regizoarea Camelia Popa la un film de lungmetraj, Ca fetele. Cum a fost această colaborare și cum v-a inspirat Camelia în conturarea rolului?

Pentru mine a fost esențială o prezență feminină, prezența regizoarei atât de caldă, atât de deschisă, o femeie atât de bună cunoscătoare a psihologiei feminine. Un om cu o răbdare Dumnezeiască, o regizoare și o artistă care privește în egală măsură către realizarea cu minuțiozitate a fiecărui detaliu. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării, totul are sens și e rezolvat. Folosește deopotrivă logica și psihologia și țin minte de la pregătirea rolului și a personajului cât de bine a expus conceptul artistic, ponderea, accentul și tempo-ul. Camelia a fost cea care a dat un prim sens gramaticii personajului meu în relație cu celelalte și dinamica devenirii acțiunii. Iar acesta este un lucru teribil de important, pentru că a înțelege și cu mintea, dar și cu sufletul o întreagă partitură îți dă extrem de multă încredere. Camelia este implicare, responsabilitate, echilibru, respect și nu se ferește de umor și de situații paradoxale. Pentru că noi suntem sublimi și ridicoli, într-o succesiune amețitoare. 

Și tot la capitolul premieră, formați un trio formidabil alături de Adriana Trandafir și Aura Călărașu. Care sunt cele mai vii amintiri din timpul filmărilor împreună?

Îmi amintesc fiecare secvență, felul cum am pregătit, înțeles și lucrat personajele. Toate lucrurile ne-au ajutat, inclusiv anumite obstacole, să ajungem la comunicarea perfectă, la încredere și respect. Ne-am ascultat și auzit una pe cealaltă. Această treime a personajelor este sublimă și înduioșătoare, fiecare femeie are aspirațiile ei, limitele ei, nu e una mai bună sau mai rea decât cealaltă. Una are nevoie de cealaltă, de prietenia lor. Și la bucurie se cunoaște prietenul, nu doar la necaz. Cum spunea Ioana Pârvulescu în „Aurul pisicii”, fericirea e greu de împărtășit. Și de dus. A te bucura de bucuria celuilalt, acolo e marea încercare. 

Cum ați descrie-o pe Silvia?

O să spun ceva la care nu vă așteptați. Mie nu îmi place deloc numele de „Silvia”. De unde vine acest sentiment, nu știu. Și da, e nedrept să spun asta, am pornit cu ghiuleaua aceasta de picior. Însă am învățat să o iubesc pe Silvia. Și o să vedeți de ce. 

Ce v-a atras cel mai mult la acest rol și la această poveste?

În primul rând m-au înduioșat și sedus dorința, ambiția și onestitatea cu care domnul producător și-a dorit să realizeze un film despre prietenia feminină și un film dedicat mamei sale. În al doilea rând, este vorba despre o altă perspectivă asupra unei realități crude. Mai mult sau mai puțin, constat în ziua de azi că vârstinicii sunt uitați, uneori aruncați la gunoi. Discursul social este „la naiba cu voi, sunteți vinovați de toate relele” și devin, în diverse situații, materie primă pentru bătăile de joc ale societății. În special femeile. Baba ridiculizată, malefică, pe care o întâlnim și în roluri, pe scenă. Iar o femeie azi trebuie să își ascundă vârsta, pielea care se veștejește, să o smulgă, să o taie. Asta pare să fie treaba unei femei, după ridicole scenarii ale societății.  Dar tocmai de aceea e înduioșător acest film. Pentru că este o repunere în drepturi a respectului, a imaginii, a statutului de persoană, de om pentru cei și mai ales cele trecute de o anumită vârstă. 

De ce i-ați invita pe spectatori să vină în cinema din 13 septembrie?

Din foarte multe motive. Dar în primul rând, să ne judece. Îi invit cu teamă pentru că habar n-am la ce se așteaptă de la o comedie dulce-amară. Aștept însă gândirea lor critică, ca pe un verdict la această producție. Aștept să îmi apăr puiul, acest film, și personajul. Dar și relația dintre personaje. Dintre noi trei. Ne-am descoperit în alte forme și acum comunicăm altfel după lucrul împreună acest film.

44 de ani de carieră. Care este cea mai frumoasă parte a acestei povești?

Întotdeauna cea de mâine. 

Care a fost cea mai dificilă?

Mi-e greu să mă gândesc la oamenii dragi, la prietenii și partenerii de scenă pierduți prematur. De asemenea, mi-e greu să recunosc cât de mult am sacrificat, fără sentimentul sacrificiului atunci, bucăți, etape din viața personală s-au dus. 

În ce piese de teatru vă pot vedea spectatorii în următarea perioadă?

În mai multe piese la care îi aștept cu drag – „Fluturi, fluturi”, în care joc alături de Marius Manole și Alexandra Paftală, în regia Toma Hogea, „Fierarii”, cu Horaţiu Mălăele, George Mihăiță, Valentin Teodosiu, în regia lui Horaţiu Mălăele, „De toți pereții”, cu Carmen Tănase, Vlad Zamfirescu, Mircea Rusu, în regia lui Vlad Zamfirescu, „Gaițele”, în regia lui Gelu Colceag, de asemenea cu o distribuție extraordinară din care le amintesc pe Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Carmen Tănase, „Nu sunt eu” și „Profesiunea Doamnei Warren”, cu Cristina Dembinski/ Mihaela Velicu, Claudiu Istodor, Tudor Istodor, Avram Birau și Ion Lupu, în regia lui Claudiu Istodor.

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…