Antreprenoare și lider în domeniul medical: Raluca Fiterman este CEO-ul Arcadia – Spitale și Centre Medicale, cea mai mare rețea privată de sănătate din Nord-Estul României. Cu o carieră impresionantă în antreprenoriat și un angajament puternic față de comunitate, Raluca ne oferă o privire în culisele vieții sale de zi cu zi.
Mă trezesc la… 7:30 dimineața. Îmi place să încep ziua devreme, când liniștea dimineții îmi oferă un moment de reflecție și pregătire pentru provocările ce urmează.
Primul lucru pe care îl fac este să… meditez pentru 5-10 minute. Acest ritual mă ajută să-mi centrez gândurile și să-mi setez intențiile pentru ziua care urmează.
Încep ziua cu… un mic dejun sănătos alături de familie. Este momentul nostru de conexiune înainte ca fiecare să plece spre activitățile zilei. De obicei, savurez un smoothie verde și o omletă cu legume. Între timp, discutăm despre planurile zilei, despre acțiunile pe care le avem programate pentru acea zi în Arcadia. Apoi fac o oră de mișcare, fie pilates, fie yoga sau o plimbare lungă în natură.
Ajung la birou la ora… 10:00. Îmi place să am timpul meu dimineața. Mă implic total în ceea ce fac și îmi place să încep cu revizuirea agendei și pregătirea pentru întâlnirile și analizele din acea zi.
Încep cu… o scurtă ședință cu echipa de management. Discutăm despre prioritățile zilei și ne asigurăm că suntem aliniați în ceea ce privește obiectivele noastre. La Arcadia, punem accent pe comunicare deschisă și colaborare eficientă.
Cea mai mare provocare a zilei la birou vine când… trebuie să luăm decizii importante cu impact asupra strategiei de dezvoltare. De exemplu, recent am avut de gestionat expansiunea Arcadia Medical Beauty. A fost o provocare să echilibrăm viziunea noastră pentru un centru de frumusețe holistic cu realitățile operaționale și financiare. Dar aceste momente sunt și cele mai satisfăcătoare, pentru că ne permit să inovăm și să creștem.
Iau prânzul… de obicei la birou, alegând opțiuni sănătoase care să-mi mențină energia ridicată. Uneori, când programul permite, iau prânzul cu echipa sau cu parteneri de afaceri la unul dintre restaurantele locale din Iași sau la restaurantul meu preferat, Little Texas.
Ultimul proiect la care am lucrat și de care sunt deosebit de mândră este… „The Longevity Talks”, un proiect recent care mi-a adus multă satisfacție. A fost un eveniment dedicat optimizării stilului de viață pentru a transforma înaintarea în vârstă într-un proces sănătos și armonios. A fost un succes, atât prin participarea specialiștilor de top, cât și prin impactul pe care l-a avut asupra comunității.
După-amiaza la birou e marcată de… întâlniri strategice și sesiuni de brainstorming pentru viitorul Rețelei Medicale Arcadia, unde ne concentrăm pe dezvoltarea de noi inițiative și pe integrarea tehnologiilor avansate în serviciile noastre. Lucrăm constant la îmbunătățirea experienței pacienților, iar acest lucru implică adesea discuții detaliate despre tendințele globale din domeniul sănătății, noi parteneriate și extinderea serviciilor noastre. Aceste sesiuni sunt esențiale pentru a ne asigura că rămânem lideri în inovație și excelență medicală.
Plec de la birou… de obicei în jurul orei 18:00, deși uneori pot rămâne mai târziu dacă proiectele o cer.
Iau cina… acasă, cu familia. Este important pentru mine să mențin un echilibru între viața profesională și cea personală. Încercăm să avem cine liniștite, fără telefoane sau alte distrageri, pentru a ne reconecta și a discuta despre ziua fiecăruia.
Citesc… cărți și articole din domeniul sănătății și antreprenoriatului, pentru că îmi place să mă mențin informată și inspirată. Recent, am citit cartea „Lifespan. De ce îmbătrânim si cum sa nu o mai facem” de David A. Sinclair. Volumul analizează o temă foarte relevantă pentru direcția în care se dezvoltă Arcadia Medical Beauty. Podcasturile din domeniul medical, cele motivaționale sau din domeniul dezvoltării personale sunt surse excelente de inspirație pentru noi idei în ceea ce privește îmbunătățirea sănătății și a calității vieții.
Ultimul gând înainte să adorm este… Mă deconectez de întâmplările din ziua ce tocmai a trecut și găsesc motive de recunoștință pentru tot ce am învățat, pentru tot ce am văzut și auzit, pentru frumosul din jurul meu, sub toate formele. Mulțumesc divinității pentru încă o zi din viața mea.
Raluca Fiterman demonstrează că succesul în antreprenoriat vine din pasiune, dedicare și o viziune clară. Prin Arcadia, ea nu doar conduce o afacere de succes, ci contribuie semnificativ la îmbunătățirea calității vieții în comunitatea sa. Abordarea sa holistică asupra sănătății și frumuseții, împreună cu angajamentul față de inovație și excelență, fac din Raluca un model inspirațional în antreprenoriatul românesc.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…