Bonjouuur! Sau… mai bine încerc un Ciao? De fapt, nu sunt nici în Franța, nici în Italia, dar sigur o găsiți acolo pe Emily Cooper (Lily Cooper), pregătită pentru o nouă aventură în viața și cariera ei! Partea a doua din cel de-al patrulea sezon Emily in Paris a fost lansată astăzi pe Netflix și este absolut minunată. Coordonatele sale? Intrigi amoroase, personaje noi, schimbări surprinzătoare, ținute fabuloase, dar și un twist interesant într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei: Roma.
În momentul în care scriu aceste rânduri, mă aflu în Cracovia, Polonia, unde tocmai ce am terminat o serie de interviuri cu o parte din cast-ul Emily in Paris. De ce Cracovia? Singurul lucru pe care pot să vi-l spun e că veți afla răspunsul în aceste episoade, în care ni se va dezvălui și personajul cucerit de acest minunat oraș. Și, după cum am spus și la începutul interviului meu, pe care îl veți descoperi curând pe Alistmagazine.ro, ne așteaptă cele mai frumoase surprize de la acest al patrulea sezon al serialului. Partea a doua, în mod special, este la crème de la crème, promit. De departe, episoadele mele preferate din Emily in Paris,. Iar în rândurile următoare o să-ți povestesc de ce.
Bigger, better, bolder. Schimbările, în special în ceea ce privește personajele principale, au început cu primele episoade ale celui de-al patrulea sezon Emily in Paris, dar în partea a doua descoperim o latură mult mai interesantă a acestora. În primul rând, vedem pentru prima dată o manifestare puternică a vulnerabilității lor, dincolo de tot optimismul și glamourul afișate până acum.
„Emily a venit la Paris fără să mai fi fost vreodată în Europa, având nevoie să experimenteze o nouă cultură și să iasă din zona ei de confort. Nu cred că știa exact cât de mult avea nevoie de aceste lucruri înainte de a veni aici. Dar patru sezoane mai târziu, vedem că Emily a devenit mai încrezătoare în ea însăși. Nu mai trebuie să-și arate personalitatea tot timpul. Este o persoană strălucitoare, îndrăzneață, plină de experiențe de viață, o femeie care nu-și mai cere scuze pentru ce este. Acum putem să o vedem exprimându-se mai mult, a devenit capabilă să-și transmită emoțiile. Și-a acceptat vulnerabilitatea, pe care o vede ca pe un punct forte, nu ca pe o slăbiciune”, a declarat Lily Collins.
Chiar când lucrurile par a fi, în sfârșit, așezate pe făgașul lor normal, Emily își dă seama că, uneori, pur și simplu, relațiile nu merită compromisurile făcute. Gabriel (Lucas Bravo), la rândul său, își dă seama că planul de viață pe care și-l conturase în primele episoade ale sezonului patru nu este unul posibil, în timp ce Camille (Camille Razat) începe un proces de transformare totală.
Iar asta nu e tot. Probabil una dintre cele mai interesante schimbări de perspectivă este cea a lui Mindy (Ashley Park), care se confruntă de data aceasta cu provocările bugetului pentru participarea la Eurovision, dar și cu încurcăturile din relația sa mult prea restrictivă. Finalul sezonului o găsește pe Mindy în punctul în care decide să-și asculte inima și să-și urmeze visul, un pariu pe care îl face cu o încredere uimitoare în sine și în idealul ei și pe care vom vedea dacă îl și câștigă.
În ceea ce privește echipa agenției Grateau, se pare că Emily, Luc (Bruno Gouery), Julien (Samuel Arnold) și minunata Sylvie (Philippine Leroy-Beaulieu) sunt pregătiți pentru o nouă etapă în cariera lor. Una care îi va purta pe străzile fermecătoare și pline de istorie ale Romei. Dar, ca de fiecare dată, oportunitățile care se ciocnesc de Emily dau naștere unui lung șir de evenimente neașteptate. Și un pic încurcate.
„Pentru mine a fost minunat să văd cum echipa trece de la iarna în Paris la primăvara din Roma. Asta este ceea ce ne-a deschis cu adevărat inimile. Lumina și căldura Romei sunt foarte evidente în această parte a sezonului ”, a povestit Philippine Leroy-Beaulieu.
Tot în cea de-a doua parte a sezonului patru din Emily in Paris facem cunoștință cu două personaje noi care schimbă regulile jocului. Și nu vreau să dau spoilere, pentru că nu se face așa ceva, dar sunt destul de sigură că o să vă placă foarte mult „perspectiva italiană‟, pe care ați văzut-o deja în trailerul sezonului. Mai țineți minte acele vremuri minunate în care trebuia să ne împărțim doar între Team Gabriel și Team Alfie? Ei bine, de-abia acum se complică serios competiția!
Și dacă tot am discutat despre tranziția către orașul etern, trebuie să pregătesc pentru la dolce vita. Pentru că da, alături de Emily, dar și de restul grupului, o să trăim un fel de vacanza italiana, cu numeroase răsturnări de situație, peisaje spectaculoase, gelato și italieni pasionali. Se pare că, în cele din urmă, chiar e adevărat: toate drumurile duc la Roma! Dar oare acele drumuri se și opresc în Roma?
„Filmările la Roma au fost absolut magice. Este un oraș atât de romantic, am mai petrecut timp aici, dar niciodată atât de mult timp. A redescoperi orașul ca Emily a fost un lucru cu adevărat interesant. Să avem din nou ceva foarte fresh a fost important pentru un nou sezon. Este o altă cultură pe care putem să o explorăm. Orașul este extraordinar de frumos – lumina, mâncarea, oamenii, căldura lui. Am fost atât de bine primiți aici, așa că au fost trei săptămâni magice”, a încheiat Lily Collins.
Foto: Netflix
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo
Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…
Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”
De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…