A List Magazine ∙ September 13, 2024 ∙ 8 min read

În lumea de astăzi, cu provocări atât de variate, de la dependența de ecrane, la cea de lumea virtuală, unul dintre cele mai dificile lucruri este să fii părinte. Când e cazul să te îngrijorezi de comportamentul copilului? Când trebuie să pui limită orelor pe care le petrece pe calculator? Cum știi că ești – sau nu – pe un drum bun? Există o bogată literatură de specialitate, care își propune să lumineze calea celor care se simt confuzi, derutați în relațiile cu propriii copii. Însă, unii pot constata că sugestiile pe care le primesc nu se aplică și copilului lor. Pentru toți aceștia am realizat o selecție de 6 dintre cele mai utile cărți de parenting publicate de Editura Trei, de citit la acest început de toamnă.

Arta conversației părinților cu copiii

Cei mai mulți părinți au avut probabil impresia la un moment dat că vorbesc o limbă diferită de cea a propriilor copii. Mai ales când aceștia devin adolescenți, să vorbești cu fiul sau fiica și să te faci și auzit este o realizare importantă la care unii pot doar să spere. Scrisă de Wendy Mogel, psiholog clinician în Los Angeles, specializată în parenting, Arta conversației părinților cu copiii Ce și cum le spunem copiilor – și când e cazul să-i ascultăm este o „carte destinată părinților care vor să se facă auziți de copii”, după cum lămurește autoarea. Psihologul american dezvăluie care este cea mai bună metodă de a comunica cu fetele între trei și treisprezece ani și le recomandă părinților cum să se apropie emoțional de băieții mici. „Majoritatea părinților sunt niște comunicatori eficienți și adaptabili. Mai puțin în momentele în care le vorbesc propriilor copii pe un ton indignat, furios, rănit sau mult prea insistent”, spune Wendy Mogel. Psihologul oferă o serie de tehnici de exprimare verbală și corporală care urmăresc să transforme copiii în ascultători mai receptivi. Cartea specialistei în parenting conține sfaturi utile despre gestionarea crizelor adolescentine sau tratarea subiectelor delicate, precum sex, moarte și bani, dar și ponturi de valorificare a potențialului adulților cu care copilul intră în contact (bone, educatori, antrenori etc).

Disciplină cu suflet

Consilier școlar și familial cu experiență de treizeci de ani, Kim John Payne afirmă în debutul cărții sale un lucru surprinzător: nu a întâlnit niciodată un copil sau un adolescent cu adevărat neascultător. În schimb, a cunoscut nenumărați copii dezorientați. Cauza este lipsa unor limite clare. Această situație creează premisele unor stări de neliniște și nesiguranță, iar comportamentul copiilor devine în cele din urmă dificil și sfidător. „În calitate de părinte imperfect a doi adolescenți, sunt perfect conștient de sentimentul de cădere în gol pe care noi, părinții, îl trăim în anumite situații disciplinare dificile. Ne agățăm de orice putem ca să ieșim din această spirală emoțională”, spune autorul. Soluția pe care o propune este renunțarea la o metodă disciplinară rigidă, nerealistă și aplicarea uneia care să țină cont de continua transformare a copilului. La baza filosofiei de parenting a lui Kim John Payne stă o abordare în trei pași: Guvernator-Grădinar-Ghid. Guvernatorul supraveghează copilul la vârsta timpurie, îl ajută să se simtă în siguranță și să-și controleze impulsurile. Grădinarul susține preadolescentul să înflorească, să descopere modul în care îl sprijină familia pentru a merge pe drumul lui. Rolul de ghid este potrivit pentru anii adolescenței, când adolescenții își planifică traseul vieții.                       

Metoda Good Inside

„Știu ce fel de părinte vreau să fiu. Nu știu cum să ajung acolo!”. Majoritatea părinților care apelează la psihologul clinician Becky Kennedy se confruntă, într-un fel sau altul, cu această problemă. Iar răspunsul psihologului american pentru toți aceștia este concentrat în cartea Metoda Good Inside despre care se consideră că a declanșat o adevărată revoluție în parenting. „Țelul nostru nu e să modelăm comportamente. Țelul nostru e să creștem ființe umane”, spune dr. Becky, care mută accentul de la „consecințe” la „conectare”. Abordarea sa nu recomandă puneri la colț, ignorarea sau alt tip de pedepse, dar nici nu este permisiv peste măsură. Dr. Becky încurajează limitele ferme, autoritatea părinților și un stil de conducere robust și, în acelați timp,  relațiile pozitive, încrederea și respectul.

Povestioare terapeutice inainte de culcare

Specialistă în hipnoterapie ericksoniană și coaching, Sabrina Féret-Hubert demonstrează că poveștile pot fi un instrument eficient de educare a copiilor. Cu ajutorul celor unsprezece povestiri terapeutice din volumul dedicat copiilor între 5 și 10 ani, cei mici pot să treacă mai ușor peste probleme, precum coșmarurile, crizele de furie, suptul degetului și udarea patului sau să se acomodeze mai ușor cu venirea pe lume a unui nou frățior. Povestirile terapeutice folosesc forța vindecătoare a cuvintelor, iar prin repetarea unor sugestii și cuvinte-cheie, apelând la joacă și forța imaginației, ajută copiii să facă față mai ușor schimbărilor și să dobândească o autonomie mai mare. Astfel, povestea lui Milo, stăpânul apei îi ajută pe cei care nu au depășit încă enurezisul nocturn, Călătoria lui Gărgă și Broscuță ajută la deprinderea gândirii pozitive, iar Un prieten pe viață este o istorisire numai bună pentru cei care au primit de curând un frățior. Cartea vorbește și despre importanța respirației abdominale, atât de firească pentru copii, pentru armonizarea corpului și minții.

Ghid pentru rezolvarea dificultăților psihice ale copiilor și adolescenților

Deși pe termen scurt afecțiunile fizice ale copiilor ca oasele rupte sau febra produc îngrijorare, totuși sunt relativ ușor de rezolvat. În schimb, afecțiunile psihice precum anxietatea, depresia, anorexia și dependențele de tot felul așază în fața părinților provocări extrem de greu de gestionat. Psihiatrii Pier Bryden și Peter Szatmari, expert internațional în tulburările din spectrul autismului, acordă părinților un ajutor important prin ghidul pe care-l semnează și care oferă informații despre majoritatea tipurilor de tulburări – de la cele alimentare, de somn sau consum de substanțe, la cele din spectrul autismului și anxietate. Depresia, trauma și ideația suicidară, dar și psihoza și ADHD sunt de asemenea explicate părinților, cărora li se oferă și strategii practice de abordare a acestor situații. „Astăzi, mai mult decât oricând, părinții au nevoie de ajutor. Noi vă sugerăm să începeți de aici, de la cartea de față. Acest volum este încercarea noastră de a răspunde sentimentelor de confuzie, neajutorare și izolare pe care părinții le resimt mult prea des atunci când un copil prezintă semne ale unei dificultăți sau boli din zona sănătății mentale. Am scris această carte ca să vă ofer informațiile și suportul de care aveți nevoie pentru a vă susține copiii”, spun autorii, care însumat au șase decenii de experiență în acest domeniu.

Vânători, culegători, părinți. Ce ne pot învăța culturile străvechi despre arta uitată de a crește copii fericiți și cooperanți

Publicată de Lifestyle Publishing, parte a grupului Editorial Trei, cartea semnată de Michaeleen Doucleff cu siguranță va surprinde mulți părinți. Mamă la rândul ei, jurnalista câștigătoare a unui premiu George Foster Peabody a încercat diferite tehnici de parenting în relația cu fiica ei, Rosy și niciuna dintre ele nu a avut rezultate mulțumitoare. În călătoriile din Mexic, la vechile familii mayașe, alături de familiile inuite de dincolo de Cercul Polar și de comunitățile hadzabe din Tanzania, Michaeleen Doucleff descoperă lucruri uimitoare: părinților din aceste zone le sunt total străine dificultățile cu care se luptă cei din lumea occidentală. Relațiile dintre părinți și copii sunt aici bazate pe încredere, cooperare și satisfacerea nevoilor personalizate. Jurnalista a aplicat aceste principii de parenting în relațiile cu fiica ei și le-a constatat eficiența, iar de aici a pornit dorința de a le împărtăși cu alți părinți. Vânători, culegători, părinți relatează călătoria exotică a autoarei, alături de fiica ei de trei ani și cuprinde sfaturi practice și tehnici simple de parenting, care pot fi aplicate imediat. Verificate de psihologi, experți în neuroștiințe, antropologi și sociologi acestea ajută la regândirea modului de a relaționa cu copiii. „Un studiu interesant, care ar trebui să fie util părinților de pretutindeni, în special celor care nu mai știu ce să facă cu copiii lor turbulenți și nedisciplinați”, spune Kirkus Reviews.

Related Posts

Ora de lectură: 10 cărți pe care să le iei acasă luna aceasta

Finalul de an vine cu provocări, cu rezoluții, cu liste de to-do și planuri, dar și cu câteva…

Igor Bergler, cel mai bine vândut autor de thriller din România, lansează cartea „Apocalipsa după Charles”, disponibilă acum la editura Bookzone

Igor Bergler, scriitor, realizator de televiziune, regizor, scenarist și critic de film, specialist în marketing și profesor de…

Drame, romane de dragoste și un strop de istorie: 10 cărți pentru final de săptămână 

Zilele reci ne îndreaptă mai repede în casă, în arome de ceai cald cu ghimbir și dovleac copt….

Aventurile copilăriei și amintirile bunicilor, în albume cu și despre familie

Cum să păstrezi aproape poveștile și amintirile bunicilor, ale părinților sau pe ale copiilor? Doi frați, Eugen Regheni…

Geri Halliwell, ex-Spice Girls, își dorește să scrie un roman erotic

Puțină lume știe despre Geri Halliwell, fosta componentă Spice Girls, că e autoare de cărți pentru copii. De…

Aventuri, cărți polițiste și romane de dragoste: 10 cărți pe care să le pui pe listă luna aceasta 

O seară răcoroasă de toamnă poate fi îmblânzită cu o carte excelentă, care să te țină în priză….

Monica Ali, autoarea romanului Căsătorie din dragoste: „Sexul este o componentă importantă a identităţii noastre”

Monica Ali a scris „Căsătorie din dragoste”, roman publicat de Editura Trei, după aproape 10 ani de la…

10 cărți perfecte pentru finalul verii

Mai sunt doar câteva zile de vară. Și, chiar dacă temperatura ridicată n-o să ne părăsească așa repede,…

10 romane polițiste de neratat

În această vară, librăriile s-au îmbogățit cu titluri internaționale de succes, cu autori consacrați și cu povești care…

Cărți pe care orice iubitor al stilului și-ar dori să le citească

Moda nu înseamnă doar hainele pe care alegem să le purtăm. Este un fenomen care are impact asupra…