A List Magazine ∙ September 26, 2024 ∙ 2 min read

Feli lansează „Apă și Pământ”, un imn al iubirii ideale trăite de cei norocoși sau mult așteptate de cei visători, în care doi îndrăgostiți își trăiesc împreună Raiul pe pământ. 

„Am scris piesa „Apă și Pământ” în urmă cu 2 ani împreună cu prietenul meu Roland Kiss care e și producător la noi la HaHaHa Production. Anul trecut, într-una din sesiunile de la studio am deschis proiectul să mai lucrăm la piesă și așa s-a ajuns ca și Smiley și Jean Gavril să dea nuanțe piesei prin versuri. Piesa e conturată de prieteni producători și artiști pe care îi respect și îi admir de când am lucrat prima dată împreună: Roli, Fenom, Smiley și Jean Gavril. Este o piesă de dragoste pe care orice om își dorește să o trăiască. O poveste care e deja trăită de cei norocoși și o piesa care, dacă încă nu ți-ai găsit iubirea, te poate ajuta să manifești prin muzică și vers ceea ce îți dorești să trăiești. Eu, ca de fiecare data, mă bucur să mă împart artistic și sufletește cu cei care îmi simt muzica. Despre asta este vorba. Iubire și Muzică.”, povestește Feli despre rădăcinile noii sale piese. 

Co-producție HaHaHa Production și Cat Music, cu muzica scrisă de Feli împreună cu Roland Kiss, versurile scrise de Feli împreună cu Smiley și Jean Gavril și producția semnată de Roland Kiss și Florin Boka (Feenom), „Apă și Pământ” a reușit, înainte de lansarea oficială, după doar o interpretare live în premieră la radio și câteva postări scurte pe TikTok, să strângă aproape un milion de ascultări, cuceriri și preluări.  

Ca o completare a atmosferei poetice din piesă, „Apă și Pământ” se lansează cu un artwork-tablou, realizat de pictorița Alina-Ondine Slimovschi, un portret al artistei Feli, realizat în tuș și acrilice pe pânză. „M-am regăsit cu prietena mea veche, Alina-Ondine Slimovschi, întâmplător, în mediul online și, pentru că îi admir arta dintotdeauna, i-am propus să lucrăm împreună, iar ea mi-a făcut cel mai frumos tablou pictat care va purta în lume mesajul piesei „Apă și Pământ”, adaugă Feli. 

Related Posts

George Soare a lansat acul de păr Tribute, un accesoriu realizat alături de Malvina Cservenschi, designerul casei de bijuterii Malvensky! 

George Soare, un nume de referință în industria frumuseții și hairstyling-ului din România, creatorul brandului Tribute Salon, a…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Cum a fost la Crazy Christmas, ediția 2024

Crazy Christmas, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, a avut loc pe 7 decembrie, la Unirea…

Târguri magice de Crăciun și arta SĂRBĂTORILOR la JW MARRIOTT BUCHAREST GRAND HOTEL

În această perioadă a sărbătorilor, JW Marriott Bucharest Grand Hotel oferă o experiență de neuitat ce îmbină luxul,…

Interviu cu Mara Bugarin (Moromeții 3): „Pentru iubitorii primelor filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților‟

Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae (Alex Călin),…

Antoniu Tămaș revine cu un nou single – „Din vina ta”

Antoniu Tămaș revine cu un nou single – „Din vina ta”. Piesa vorbește despre iubire, alegeri și emoțiile…

NOSTALGIA Imaginarium s-a încheiat cu peste  30.000 de mii de participanți în cele două zile de festival  și cu tot atâtea prietenii pe viață 

NOSTALGIA Imaginarium, festivalul care celebrează viața și distracția pentru toate generațiile, și-a încheiat ediția de toamnă desfășurată la…

Anne Hathaway va juca în adaptarea cinematografică a uneia dintre cele mai citite cărți

Anne Hathaway (42 de ani) a mai câștigat un rol important de adăugat în portofoliul ei actoricesc, deja…

Cultural Ties la Stockholm, explorând stilul streetwear alături de Zalando

Am descoperit un oraș vibrant, cu multe evenimente artistice și locuri underground, adevărate hotspots care te imersează în…

Half Is Free Pink Edition te așteaptă la Cluj!

Half Is Free, cel mai așteptat eveniment de shopping al sezonului, vine la Cluj pe 24 noiembrie 2024!…