Cearcănele întunecate și adâncite reprezintă o problemă estetică frecventă, care afectează atât bărbații, cât și femeile, indiferent de vârstă. Acestea pot accentua senzația de oboseală constantă pe chip și ne pot face să părem mai în vârstă decât suntem. Deși oboseala este adesea considerată principalul vinovat, există mulți factori care contribuie la apariția lor. Medicul chirurg estetician Iancu Morad ne explică de ce apar cearcănele și ne oferă soluții moderne pentru a scăpa de ele.
Ce sunt cearcănele și de ce apar?
“Cearcănele sunt o problemă comună, care poate fi cauzată de factori multipli, de la cei genetici până la înaintarea în vârstă, oboseală cronică sau chiar statul cu orele în fața calculatorului. Printre cauzele frecvente se numără și dilatarea vaselor de sânge sau pierderea volumului ce apare odată cu înaintarea în vârstă, ambele având un impact negativ asupra aspectului general al feței”, declară medicul.
Principalele cauze ale apariției cearcănelor
Deși adesea credem că oboseala este responsabilă pentru apariția cearcănelor, specialistul atrage atenția asupra faptului că există și alte cauze la care, cel mai probabil, nu ne gândim. Iată în continuare care sunt acestea!
Oboseala
Lipsa somnului face ca pielea să devină palidă, iar asta permite vaselor de sânge să fie mai vizibile.
„De asemenea, oboseala extremă poate cauza retenția de lichide în zona ochilor, ceea ce face ca zona să pară umflată”, explică Iancu Morad.
Procesul natural de îmbătrânire
Odată cu vârsta, pielea se subțiază, pierde colagenul și grăsimea, iar astfel dispare elasticitatea.
“Acest proces face ca vasele de sânge să fie mai vizibile sub pielea delicată din jurul ochilor, accentuând apariția cearcănelor”., spune el.
Factori genetici
“Cearcănele pot fi moștenite genetic. Hiperpigmentarea periorbitală poate fi prezentă încă din copilărie și se poate accentua odată cu vârsta”.
Alergii
“Alergiile declanșează eliberarea de histamine, care dilată vasele de sânge și provoacă inflamație, iar astfel apar ori se agravează cearcănele”, adaugă specialistul.
Suprasolicitarea ochilor
“Privitul ore în șir la ecrane digitale cauzează dilatarea vaselor de sânge din zona oculară, ceea ce poate duce la apatiția cearcănelor întunecate”.
Deshidratarea
Lipsa hidratării duce la un aspect tern al pielii și la accentuarea cearcănelor.
“Când corpul nu primește hidratarea necesară, pielea sensibilă de sub ochi este afectată în mod direct”, explică medicul estetician.
Expunerea excesivă la soare
Expunerea îndelungată la soare stimulează producția de melanină, pigmentul care întunecă pielea.
“Soarele poate accentua pigmentarea pielii din jurul ochilor, în special în absența unei protecții adecvate”, ne avertizează medicul estetician.
Soluții moderne pentru tratarea cearcănelor
“Tratamentele pentru cearcăne au evoluat mult în ultimii ani, iar procedurile minim invazive oferă soluții eficiente. Este important să știm însă că tratamentul trebuie să fie personalizat în funcție de cauza cearcănelor. Primul pas este întotdeauna identificarea corectă a cauzei. Dacă cearcănele sunt cauzate de pierderea de volum, spre exemplu, tratamentele injectabile sunt adesea cele mai eficiente”, spune medicul chirurg estetician Iancu Morad.
Fillere
Una dintre cele mai comune soluții este umplerea zonei afectate cu substanțe precum acid hialuronic, colagen sau grăsime proprie.
„Acest tip de procedură ajută la restabilirea volumului pierdut și la netezirea zonei de sub ochi”, explică specialistul.
Lipofilling
“Aceasta este o procedură revoluționară, prin care se extrage grăsime din zone precum abdomen sau coapse și se reinjectează, după filtrare, în zona ochilor. Procedura, una minim imvazivă care nu necesită timp de recuperare și nu lasă semne, oferă rezultate naturale și de lungă durată”, adaugă medicul estetician.
Laser și peeling chimic
“Pentru cearcănele pigmentate, se recomandă metode de depigmentare care pot include tratamente cu laser sau peeling chimic. Acestea vizează excesul de melanină și oferă o albire treptată a zonei afectate”, adaugă medicul.
Soluția potrivită este întotdeauna aleasă în urma consultației
“Consultația este foarte importantă pentru a înțelege exact cauza problemei și a dezvolta un plan personalizat de tratament. Fiecare pacient este unic, iar abordarea noastră trebuie să țină cont de acest lucru.
Cearcănele nu trebuie să fie o povară permanentă. Cu o evaluare corectă și cu ajutorul tehnologiilor moderne, este posibil să le corectăm și să redăm pielii din jurul ochilor un aspect plăcut. Tratamentele minim invazive din prezent ne permit să obținem rezultate impresionante fără a recurge la intervenții chirurgicale complexe”, concluzionează medicul chirurg estetician.
Cum alegi manichiura pentru a crea iluzia degetelor lungi
Dacă și tu ești precum Gwyneth Paltrow și suferi de complexul mâinilor mici, cu degete scurte, atunci află…
Trei game preferate de A List pe care să le încerci și tu, acum
La final de toamnă, Rituals a inaugurat primul magazin din țară, în Mega Mall. Echipa A List Magazine…
Cele mai frumoase cadouri de Sărbători
Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…
Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece
În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…
Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special
De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…
Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun
În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…
Avon Space, noul concept store – the place to be!
Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…
Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space
Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…
Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer
Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…
Khloé Kardashian își lansează primul ei parfum- XO Khloé
Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian…