După 60 de ani de carieră, Cher a fost, în sfârșit, inclusă în Rock & Roll Hall of Fame, o așteptare despre care a vorbit cu sarcasm și cântăreața.
Chiar dacă Cher și-a definit relația cu Rock & Roll Hall of Fame drept una de iubire și ură, celebra cântăreață a intrat pe scenă cu o energie molipsitoare. Cher a cântat în deschiderea show-ului, în duet cu Dua Lipa pe melodia „Believe” și apoi cu o interpretare solo, a hitului „If I Could Turn Back Time”.
Discursul ei de acceptare în Rock & Roll Hall of Fame a fost sincer și ușor sarcastic. Cher a ales să vorbească despre putere și rezistență, mai degrabă decât despre sentimentele ei conflictuale legate de intrarea în Rock Hall.
În culise, Cher a detaliat mai multe despre cum s-a simțit. „Am spus că nu mă interesează dacă intru”, a confirmat ea, înainte de a descrie „relația ei dragoste-ură” de-a lungul anilor. „M-am gândit: „Ce naiba trebuie să fac ca să fiu acceptată în acest loc?” De fapt, ce trebuie să fac pentru a fi parte din asta? Și apoi am fost cu adevărat orgolioasă să spun: „Nu vreau să fac parte din asta” și „Nu mă introduceți postum”.
Ceea ce a făcut-o să se răzgândească au fost numele participanților – „M-am înmuiat foarte mult când am auzit oamenii care urmau să fie acolo și pe care îi admir”, spune ea – plus o sfatul iubitului ei de odinioară David Geffen . „El a spus: „Dragă, asta este grozav și o meriți”, a spus Cher. „Și m-am simțit bine. Pot să spun că sunt fericită că mă aflu aici. Pentru că dacă n-aș avea chef, nu aș fi aici.”
Reflectând la o carieră de 60 de ani care datează încă de când aceasta cânta alături de fostul ei soț Sonny Bono , Cher a mărturisit: „Cred că o meritam”, a spus Cher pentru Billboard. „Chiar dacă nu eram tocmai rock ‘n roll, (eu și Sonny) reprezentam muzica. Știu că nu e ca și cum… am fost banali, dar am fost foarte avangardişti pentru ceea ce se întâmpla la acea vreme, deci, nu știu. Nu mă așteptam să intru. M-am gândit doar: „Nu te vor lăsa niciodată să intri.”
În timpul discursului ei, Cher a transmis un mesaj de încurajare tuturor femeilor care o urmăresc, din întreaga lume: „Singurul lucru pe care nu l-am făcut niciodată a fost să nu renunț niciodată”, a spus artista. „Și vorbesc cu femeile, ok… am ajuns jos, dar ne străduim, continuăm și suntem cineva. Suntem speciale.”
Foto: hepta.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…