Monica Cismaru ∙ November 12, 2024 ∙ 8 min read

Vlad Drăgulin este unul dintre protagoniștii primului film regizat de Mihai Bendeac, ”Căsătoria”, o producție inspirată din piesa de teatru „Nunta lui Krecinski”, de la Teatrul de Comedie. Vlad interpretează rolul lui Arsenie, iar ceilalți doi actori principali, Mihai Bendeac și Liviu Pintileasa, joacă personajele Pagubă, respectiv Conașu. Filmul, turnat pe peliculă, va intra în cinematografe din 6 decembrie, și deja se anunță a fi un succes, datorită distribuției impresionante, dar și intrigii și detaliilor tehnice utilizate. Vlad Drăgulin ne povestește ce ”sacrificii” a făcut pentru rol, cum au decurs filmările și ne spune pe ce bazează prietenia lui de ani de zile cu Mihai Bendeac.

A List Magazine: Acest film, ”Căsătoria”, pare că nu seamănă cu niciun alt film românesc făcut până acum. Ce îl distinge dintre celelalte și cum ai primit propunerea de a juca în el?

Vlad Drăgulin: Deja jucam în piesa de teatru „Nunta lui Krecinski”, de la Teatrul de Comedie, din care a derivat acest film. Jucăm același rol ca în acest film, ceea ce pentru mine a fost un privilegiu pentru că am putut repeta acest rol încă din 2018, de când am început spectacolele la teatru. Este cea mai bună poziție pentru un actor, să ai atâția ani de repetiții pentru un rol este absolut grozav. Aceasta este principala distincție, să ai în spate foarte mulți ani de repetiții.

vlad dragulin casatoria
Foto: Mihnea Irimia

Alături de Mihai Bendeac și de Liviu Pintileasa, interpretezi unul dintre rolurile principale, Arsenie. Ce ne poți spune despre personajul tău, cum l-ai construit alături de celelalte și de ce formează Pagubă, Conașu și Arsenie un trio nemaivăzut?

Din punct de vedere tehnic, s-au făcut mai multe reglaje pentru a adapta rolul de la jocul de teatru – un joc mult mai expansiv ca mijloace – la un joc mult mai conținut cum e jocul pentru film. Sunt două stiluri total diferite. Relaționarea celor trei personaje – Arsenie, Pagubă și Conașu – se datorează în principal măiestriei regizorului Mihai Bendeac, care a introdus foarte multe scene de extratext în scenariu. Am avut o lună și jumătate de repetiții în care am putut improviza și alege cele mai bune variante, astfel încât pe platouri să nu mai fie nevoie de alte improvizații. Da, ni s-au făcut foarte multe secvențe de extratext din care se înțelege exact dinamica dintre cei trei parteneri la crime.

Foto: Mihnea Irimia

Cum a fost atmosfera la filmări, este vorba despre o comedie spumoasă, cu umor de situație și de dialoguri, dinamic… Ai visat la un astfel de rol, la un astfel de film?

Câteodată, când am emoții sau sunt stresat îmi place să cânt. Așa am făcut și pe platourile de filmare de la „Căsătoria”. În rest, filmările au fost ca un drum rectiliniu și uniform, au decurs cu precizia unui ceas elvețian. Întotdeauna am avut o plasă de siguranță datorită lui Mihai.

Filmul pare că are, pe alocuri (cel puțin din ce am văzut în trailer) o atmosferă wesandersoniană, poate mă înșel? Cât de greu a fost să creați acest vibe cap-coadă?

Nu știu dacă e chiar atmosfera din filmele lui Wes Anderson, însă personal mi se pare că avem elemente din filmele anilor ’50 sau ceva din sketch-urile celebrului cuplu american Abbott și Costello. 

Foto: Mihnea Irimia

Care este scenă ta preferată din film și ce ți s-a părut cel mai greu în a-i da viață personajului tău?

În momentul în care cei trei elaborează planul de a păcăli familia Barbarosu, se împart rolurile fiecăruia dintre noi, toți sunt baroni, iar eu rămân tot lacheu. Mi s-a părut momentul cel mai onest al personajului, plin de candoare.

Reușești să creezi de fiecare dată personaje memorabile, care sunt referințele pe care le-ai accesat pentru Arsenie și cât de mult trăiești cu personajele tale în afara platourilor de filmare, de obicei?

Din punct de vedere profesional, întotdeauna am avut atracție față de personajele ‘defavorizate’, cum ar fi oamenii străzii sau cei cu dizabilități psihice. Mi se par niște partituri foarte grele, sunt partituri de compoziție și asta mi-a plăcut întotdeauna la actorie. Prefer să fac personaje de compoziție, decât să mă interpretez pe mine în anumite momente speciale. Îmi place să îmi dau provocări și să îmi pun multe jaloane pe care să le depășesc. Îmi plac și personajele de tip Darth Vader, ori personajele negative pe care mi-ar plăcea să am ocazia să le interpreteze. Ar fi interesant să fac un rol negativ.

vlad dragulin
Koss Photography

Trebuie să ai un grad mare de concentrare și de asumare ca să poți duce astfel de roluri. Pe mine mă costă destul de mult. Am o tehnică doar a mea, închid ochii și nu vorbesc cu nimeni timp de 15-20 de minute înainte să intru pe scenă, ca să pot accesa personajul în cea mai profundă formă. Dar nu mă urmăresc personajele pe acasă, mă desprind de ele, iar pentru asta m-a ajutat școala de actorie. Nimănui nu-i place să iasă din propriul confort, dar eu mă bucur să am ocazia să îmi asum astfel de provocări.

vlad dragulin
Koss Photography

E ceva ce n-ai avut curaj să-i spui până acum lui Mihai Bendeac? Cum a evoluat prietenia voastră în timp și cum se îmbină ea cu o relație profesională atât de solidă?

Relația dintre mine și Mihai se bazează pe sinceritate și pe respect total. Nu sunt lucruri nespuse între noi… În cei 13 ani de relație s-au spus toate și s-au făcut toate reglajele. Chiar l-am felicitat în avans pentru succesul filmului „Căsătoria” chiar înainte de a se lansa.

vlad dragulin
Koss Photography

Pare că nimeni cunoscut nu lipsește din acest film, care a fost primul tău gând după ce s-au terminat filmările și după ce ai văzut rezultatul final?

Primul meu gând după terminarea filmărilor a fost să merg repede la salon să îmi tund părul și să îmi rad barba. Au fost şase luni de pregătire fizică pentru mine, în care mi-am lăsat părul și barba să crească, plus că nu mi-am mai tăiat nici unghiile cu o lună înainte. A fost ceva oribil, îngrozitor! Nu-mi amintesc să fi avut vreodată unghiile atât de mari. Și chiar nu îmi ceruse nimeni! Nici nu se vede în film, însă pe mine m-a ajutat să intru mai bine în pielea personajului. Am anunțat public încă de la început că urmează niște schimbări fizice ca parte a pregătirii mele pentru rol, însă oamenii au refuzat să înțeleagă și am primit comentarii destul de urâte cum că nu mă îngrijesc. Am fost dezamăgit că unii nu au reușit să reţină.  Sper să se uite acum la film și să se lămurească. Mă bucur enorm de tare că acest film va fi urmărit în cinematografele din toată țara. Chiar mi se pare o minune și o treaptă superioară pentru filmul de comedie. Producţia e făcută cu mult sacrificiu și multă pasiune, special pentru spectatori.  

De ce să vadă românii filmul la cinema?

„Căsătoria” e filmat pe peliculă, iar tinerii care nu au prins acele vremuri ar trebui să îl vadă și să înțeleagă diferența între digital şi rolă. Filmarea pe pelicula te introduce și mai mult în poveste și cel mai indicat este să îl vezi așa cum se vede el cel mai bine: pe marele ecran. Noi am făcut tot ce am putut mai bine pentru film, iar din 6 decembrie va veni rândul spectatorilor să îi recunoască meritele. M-am bucurat în primul rând că filmul va ajunge la cinema, nu m-am gândit la numărul de spectatori, dar sper să fie cât mai mulți pentru că e genul de film care merită toți laurii. 

Related Posts

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…

Cine a câștigat MasterChef 2024?

Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…

Kate Moss, din nou singură

Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…

Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4

Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…