Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian (40 de ani), îsi lansează o gamă de cosmetice, cu denumirea XO Khloé, iar primul produs lansat va fi un parfum.
Din gama XO Khloé mai fac parte lumânări parfumate, geluri de duș, loțiuni și uleiuri de corp, spumă de baie, parfumuri de păr etc. Cosmeticele sunt realizate în colaborare cu Luxe Brands, o companie de parfumuri de lux.
”Am mai experimentat și în trecut felul în care se realizează un parfum, de la alegerea culorii, a sticluței, dar acum mă aflu într-o etapă diferită a vieții mele. Am mai înaintat în vârstă, sunt mai înțeleaptă. În afaceri, nu-mi place să-mi împrumut numele altui brand. Sunt genul care se implică și care vrea să dețină controlul, cine mă consideră așa mă complimentează, iar în acest caz ne-am potrivit”, spune pentru Women’s Wear Daily Khloé Kardashian despre colaborarea ei.
”Îmi plac parfumurile clasice și care să te captiveze. Îmi plac aromele florale, dar cu o notă de mosc, ca să nu fie super feminine, și ador și parfumurile „clean””, adaugă Khloe.
Khloé Kardashian a lansat deja un set de fotografii care fac parte din campania de promovare XO Khloé, în care apare în ipostaze sexy, îmbrăcată cu un corset.
Khloé Kardashian este deja fondatoarea altor branduri, printre care o linie de jeans, Good American, și a unei colecții de haine sport cu brandul Fabletics. Khloé are 40 de ani și este mama a doi copii, True și Tatum, al căror tată este starul NBA Tristan Thompson. Aceasta figurează și în reality-show-ul familiei, The Kardashians.
Foto: Hepta
Trei game preferate de A List pe care să le încerci și tu, acum
La final de toamnă, Rituals a inaugurat primul magazin din țară, în Mega Mall. Echipa A List Magazine…
Cele mai frumoase cadouri de Sărbători
Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…
Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece
În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…
Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special
De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…
Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun
În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…
Avon Space, noul concept store – the place to be!
Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…
Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space
Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…
Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer
Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…
Martini Nails, manichiura sezonului rece
După Matcha Nails, în tendințele sezonului, este timpul pentru Martini Nails, o manichiură de un verde măsliniu, o…
Party memorabil, la lansarea noului parfum Million Gold For Her
Pe 29 octombrie, brand-ul Rabanne a lansat la București, în cadrul unui party memorabil, noul parfum Million Gold…