Alina Aliman ∙ December 7, 2024 ∙ 7 min read

Finalul de an vine cu provocări, cu rezoluții, cu liste de to-do și planuri, dar și cu câteva zile libere în care (sperăm) vom citi mai mult, vom visa cât încape la o insulă departe de lume și ne vom pune inteligența la încercare rezolvând… mistere și crime. Am pus pe listă, pentru voi, 10 cărți – romane polițiste, thrillere, povești de dragoste, istorii de război, dar și cele mai noi romane ale unor autori români. Bonus: 2 cărți pentru cei mici, numai bune de pus în geantă pentru călătoriile cu trenul

„Noi rezolvăm crime”, Richard Osman (editura Crime Press Scene). Mi-aduc aminte că mi-a atras atenția într-un aeroport, acum vreo doi ani, „The Thursday Murder Club” (m-au intrigat titlul și coperta, trebuie să admit) și atunci m-am amuzat teribil cu aventurile pensionarilor care își puneau imaginația și perspicacitatea la încercare pentru a rezolva crime. Romanul de aici deschide noua serie semnată de autorul britanic de bestsellere și ne poartă într-o cursă nebunească în jurul lumii, înțesată de umor și momente emoționante. 

„Clandestin”, Marin Mălaicu-Hondrari (editura Trei). V-am spus că pun pe listă și autori români. „Acest al cincilea roman al lui – un road novel epistolar desfășurat între dealurile Bistriței și insulele Camarile – este, poate, cel mai livresc & muzical și totodată cel mai aventuros epic. Atmosfera, personajele, temele, stilul sunt toate recognoscibile, dar în același timp au o remarcabilă prospețime dată de o anume nonșalanță narativă, de umorul și erotismul dialogurilor, de galeria de personaje neaoșe și cosmopolite, precum și de dramatismul istoriilor de familie și al situațiilor neobișnuite+, spune Marius Chivu. 

„Ultimul drum”, David Baldacci (editura Crime Press Scene). Da, da, iarna chiar este momentul pentru aventuri și romane polițiste în care eroul face ordine, în cele din urmă. Și am ales să vă recomand al doilea volum al seriei bestseller Amos Decker, unul cu siguranță care va avea succesul celorlalte volume scrise de Baldacci (în cifre, 48 de romane, traduse în peste 45 de limbi, în mai bine de 80 de țări). Câte ceva despre intrigă? N-o să vă dau spoilere însă vă spun doar atât: Decker investighează un caz bizar de asemănător cu al său. 

„Ești aici”, David Nicholls (editura Litera). Vă mai amintiți de mult aclamatul și ecranizatul roman „O zi”? Ei bine, David Nicholls revine cu un nou volum la fel de emoționant. Cu o poveste de dragoste extrem de amuzantă, optimistă, o istorisire dulce-amară și plină de speranță despre o întâlnire neașteptată, o a doua șansă și ieșirea la liman.

„Turnul Focului”, Cătălin Dorian Florescu (editura Humanitas). Scriitorul român transformă Foișorul de Foc într-un element scenografic – un truc regizoral care îi permite narato­rului să povestească la persoana întâi o parte semnificativă din istoria României. În centrul cărții stă o poveste de fami­lie, uneori amuzantă, alteori tragică. De citit și… (pentru că tot s-a deschis renovat, recent), de vizitat Foișorul de foc, pentru că trebuie să ne cunoaștem mai bine istoria. 

„Fete sclipitoare”, Jessica Knoll (editura Trei). Un thriller amețitor care analizează obsesia culturii noastre față de criminalii în serie și true crime, urmărind parcursul a două femei în strădania lor de a face dreptate cu orice preț. O lectură captivantă – nu degeaba a fost numită cea mai bună carte a anului în topurile NPR, Washington Post, Harper’s Bazaar, CrimeReads, Booklist și multe altele!

„Ora albastră”, Paula Hawkins (editura Trei). Am fost obsedată de scrierile ei înainte chiar ca ecranizarea romanului „Fata din tren” cu Emily Blunt să facă furori. Și mi-au plăcut twistul pe care îl are de fiecare dată acțiunea, detaliile interesante și scriitura excelentă a autoarei de thrillere. Vă spunem aici bun-venit pe Eris: o insulă cu o singură casă, un singur locuitor, o singură cale de ieșire, inaccesibilă de pe uscatul scoțian timp de 12 ore pe zi, cândva căminul unei pictorițe celebre care ascunde un secret… Fără spoilere, da?! 

„Libelula”, Doina Gecse Borgovan, (Colecția Prima dragoste, Editura Paralela 45). În acest microroman al jurnalistei radio (la al doilea ei volum publicat), adolescența e o gâză cu aripi diafane, pe cât de frumoase, pe atât de fragile. Autoarea tratează adolescența cu multă delicatețe, surprinzând atmosfera unui orășel de provincie, în care doi tineri nonconformiști din clasa a IX-a, Eva și Tudor, își trăiesc dramele nicidecum insignifiante.

„Big în Japan”, Cosmin Leucuța, (Colecția Prima dragoste, Editura Paralela 45). Alexandra, eroina principală a cărții, este o adolescentă care încearcă să reziste în lumea ipocrită și plină de frustrări a adulților. „Mi-ar fi plăcut să fi citit Big in Japan în adolescență, când eram, asemenea tuturor adolescenților, cel mai singur și neînțeles om de pe Terra și când totul durea, inclusiv și mai ales iubirea, când totul se prăbușea, când totul era plin de cruzime și, uneori, extraordinar”  spune scriitoarea Livia Ștefan despre roman.

„In Memoriam”, Alice Winn (editura Litera). O carte despre război și adolescență, un roman despre necunoaștere și tragediile războiului, dar și despre dragostea interzisă. În 1914 Primul Război Mondial face mii de victime printre tinerii din ambele tabere. Violența de pe front li se pare foarte îndepărtată tinerilor din internatul lor idilic dintr-un sat englezesc. Gaunt, pe jumătate german, este ocupat cu bătălia lui personală – o pasiune pentru cel mai bun prieten al său, fermecătorul Ellwood. Se înrolează cu toții în cele din urmă în război, iar moartea îi înconjoară de acum în toată concretețea ei sinistră. 

Pentru cei mici am ales 2 volume simpatice. Jules Renard cu al său cunoscut „Morcoveață” (editura Paralela 45) care, la 130 de ani de la prima sa publicare, rămâne una dintre poveștile clasice ale copilăriei. Dar și „Bunicul de ciocolată” (editura Humanitas Junior) – un roman de aventuri amuzant, scris de Narine Abgarian (cunoscută nouă, oamenilor mari, cu „Din cer au căzut trei mere”) și Valentin Postnikov. 

Related Posts

Trenduri exclusiviste de călătorie în 2025

Un simplu city break într-o metropolă europeană precum Barcelona sau Roma sau o vacanță la mare într-un resort…

Previziuni Feng Shui pentru 2025

Anul 2025 marchează o etapă importantă în viețile tuturor, fiind un an transformațional, cu influențe Feng Shui contrastante,…

Cele mai afrodisiace parfumuri

Preferințele în ceea ce privește parfumurile sunt subiective, dar există câteva arome asupra cărora experții parfumieri au ajuns…

Nu îți place Vunk? Ai locul asigurat la concertul lor din 14 februarie – Vunk Simfonic

Vunk lansează o provocare inedită pentru toți “anti-fanii” lor, cu ocazia concertului din 14 februarie de la Sala…

Prințul Louis, fotograf pentru mama lui, Prințesa Kate

Palatul Kensington a publicat o fotografie plină de însemnătate pentru Prințesa de Wales, Kate Middleton, în ajunul Zilei Mondiale…

Lily Collins, vedeta din Emily in Paris, a devenit mamă

Lily Collins (35 de ani), protagonista serialului de succes Emily in Paris (Netflix), a anunțat că a devenit…

Studiu al Clinicilor „Dr. Holhoș”, brandul nr. 1 în oftalmologie din România: Lucrul cu calculatorul, principalul motiv pentru care românii poartă ochelari

Mai mult de o treime (36%) dintre românii care poartă ochelari o fac timp de peste 10 ore…

Cristalele și energia lor: Cum să-ți alegi piatra potrivită pentru fiecare etapă a vieții

Cristalele fascinează omenirea din cele mai vechi timpuri, fiind folosite de civilizații antice pentru protecție, vindecare și conexiune…

Cori Grămescu, nutriționist și instructor de pilates: 10 alimente și obiceiuri la care trebuie să renunți dacă vrei să slăbești sănătos

Postul intermitent, postul cu apă, dieta cu conținut scăzut de carbohidrați, dieta keto, Rina și multe altele sunt diete…

Monica Alber, ilustrator și Graphic Designer – ”Cel mai bine creez când sunt în echilibru cu mine însămi”

Monica Alber este ilustrator și Graphic Designer, un artist care se lasă furat de procesul de creație și…