Dragostea nu este doar pentru cei tineri

Trăim într-o societate care ne vinde creme, proceduri estetice și diete ca să ne menținem tineri, dar care privește (încă) cu o sprânceană ridicată către îndrăgostiții trecuți de o anumită vârstă. Din fericire, aflăm de tot mai multe povești care demonstrează că este posibil să mai simți fluturi în stomac chiar și după 90 de ani.

Text de Crina Alexe.

„Pe 11 ianuarie 2024 m-am căsătorit cu acest bărbat minunat, Irvin Yalom. Povestea noastră de dragoste s-a scris în ultimii trei ani. În prezent, chiar scriem o carte împreună. Încetul cu încetul am devenit prieteni, iar dragostea noastră a crescut constant, ajungând să fie această legătură profundă și hrănitoare. Am ezitat mult, gândindu-mă dacă să fac publică legătura noastră sau nu, dar cred că i-am putea inspira pe mulți: să nu renunțe niciodată la iubire, orice vârstă ar avea. Irv are 92 de ani, iar eu 75. Indiferent cât timp ne-a mai rămas împreună, voi prețui fiecare moment. Dragostea este tot ceea ce trebuie să trăiești.”

Textul de mai sus, postat de terapeuta berlineză Sakino Mathilde Sternberg pe rețelele de socializare, m-a inspirat să scriu acest articol. După cum este lesne de înțeles, ea este actuala soție a celebrului psihoterapeut american Irvin Yalom, autor al numeroase lucrări de referință în domeniu, dar și al câtorva cărți de ficțiune. Sunt sigură că ați citit (sau măcar ați auzit de) Plânsul lui Nietzsche, Minciuni pe canapea sau Privind soarele în față. Tot el a scris, împreună cu Marilyn Yalom, O chestiune de moarte și de viață, o carte în care împărtășește cea mai dificilă experiență din viața sa: pierderea primei sale soții, statornica sa tovarășă de viață încă din adolescență. Parteneri până la sfârșit, până și în scrierea acestei cărți, cei doi au zugrăvit un portret al doliului – teroarea, durerea, negarea și acceptarea reticentă. Dar ceea ce rămâne după lectura acestei cărți este mult mai mult decât o poveste profundă despre pierderea durabilă, este o poveste de neuitat, dureroasă și frumoasă, despre iubirea care dăinuie.

Am deschis această lungă paranteză pentru a creiona contextul noii povești de dragoste trăită de Yalom alături de Sakino Mathilde Sternberg: o dragoste matură și neașteptată, care este, în același timp, și o sursă de inspirație și de optimism.

O altă poveste de dragoste, poate mai cunoscută la noi, pentru că a făcut deliciul presei de divertisment autohtone, este cea dintre astronautul american Edwin Buzz Aldrin (în vârstă de 94 de ani) și românca Anca Faur (65 de ani). Buzz este al doilea om care a pășit pe lună, iar Anca, născută la Deva, este doctor în inginerie chimică, absolventă a Universității din Pittsburgh, deținătoare a mai multe brevete de invenție. Cei doi s-au cunoscut la un eveniment în 2017, iar Aldrin a descris-o pe viitoarea sa soție ca având „întregul pachet Vrăjitorul din Oz”, adică „creier, inimă și curaj”. Cei doi s-au căsătorit pe 20 ianuarie 2023, iar Aldrin a declarat într-un interviu recent că: „N-am fost niciodată mai fericit în viața mea decât acum, când îmi petrec timpul cu Anca”.

Cred că la fel de fericit a fost și veteranul american din cel de-al doilea război mondial, Harold Terens, care – la vârsta de 100 de ani – s-a căsătorit cu logodnica sa, în vârstă de 96 de ani, Jeanne Swerlin, la primăria din Carentan-les-Marais, lângă plajele unde a avut loc debarcarea trupelor aliate în Normandia, pe 6 iunie 1944. Înainte de a intra în primărie, Jeanne Swerlin a declarat pentru AFP: „Am așteptat 96 de ani să găsesc persoana potrivită și să am o căsnicie cum doar regii și reginele au”. Căsătoria lor, care a coincis cu aniversarea a 80 ani de la Ziua Z, s-a bucurat de multă publicitate. Cuplul a fost invitat la o cină de stat la Palatul Élysée, alături de președintele american Joe Biden și de gazda acestuia, președintele francez Emmanuel Macron. „Felicitări proaspeților căsătoriți!”, a spus Macron, stârnind urale și ovații din partea invitaților, în timpul toastului care lăuda prietenia franco-americană.

Fluturi în stomac la 90 de ani

Toate aceste povești, celebre și mai puțin celebre, ar fi fost probabil greu de imaginat în urmă cu jumătate de secol (adică nu cu mult înainte de anul nașterii mele). Pe atunci, această opțiune nici nu intra în calcule. După vârsta de 50 de ani, era de așteptat să finalizezi lucrurile pe care le-ai început în viață și nicidecum să începi unele noi. Cu siguranță o poveste de iubire nu se număra printre ele! Din fericire, lucrurile s-au mai schimbat între timp, dar nu într-atât încât să devină o situație obișnuită. Dacă suntem onești cu noi înșine, ne vom da seama că încă ne așteptăm ca părinții noștri să-și ducă nepoții la grădiniță și în parc și nu să pășească spre altar. Cu alte cuvinte, suntem obișnuiți să-i vedem în rolul de bunici și nu de îndrăgostiți.

Pentru cei care au deschis televizorul mai târziu, suntem în 2024 și regulile sociale încep să se schimbe. În zilele noastre, vârsta nu mai reprezintă o barieră în calea niciunei experiențe: o persoană se poate apuca de facultate la 65 de ani, poate descoperi că-i place să cânte sau să danseze la 75 și să participe la concursuri de talente. Sau poate doborî recorduri, așa cum a făcut Diana Nyad care, la 64 de ani, a reușit să cucerească „Everestul înotătorilor”, parcurgând în 53 de ore o distanță de aproape 180 de kilometri, din Cuba până în Florida, traversând oceanul, fără a se folosi de cușcă de protecție împotriva rechinilor.

Așa că dragostea la vârste înaintate nu este doar posibilă, ci și sănătoasă, atât pe plan fizic, cât și emoțional. Până la urmă, nu înaintăm prin viață într-un mod linear, iar înăuntrul nostru nu este o singură persoană, care îmbătrânește odată cu trupul nostru. Teorii mai recente din psihologie spun că, în mintea noastră, coexistă și un copil, și un adolescent, și niște părinți protectori sau autoritari, ba chiar și niște personaje identificate ca manageri și  pompieri (dacă nu mă credeți, citiți cartea Nu există părți rele, de Richard Schwartz). Vârsta este, în primul rând, o determinare biologică, dar în universul psihologic și emoțional cred că este doar o dimensiune relativă. Sunt oameni care spun că dragostea la 50 de ani se simte diferit față de cea trăită la 17. Poate că au dreptate și, cum nu pot să vorbesc din proprie experiență, am s-o citez chiar pe Jeanne Swerlin, mireasa de 96 de ani, care spune însă că: „Dragostea nu este doar pentru cei tineri! Încă avem fluturi în stomac! Și încă ne mai bucurăm de ceva acțiune!”. Îndrăznesc să-mi imaginez că și la 60 de ani îți pot transpira mâinile și poți simți acel nod în gât de entuziasm și emoții, atunci când te duci la o întâlnire romantică. Buzz Aldrin povestește că: „Mi-a luat mai mulți ani până când Anca a fost de acord să fie mireasa mea, cea mai bună iubită a mea. Dar eu sunt chiar mai încăpățânat decât ea! Am câștigat!”.

Punct. Și de la capăt!

Dacă unii se căsătoresc la 90+, statisticile arată că divorțurile după 50 de ani sunt relativ frecvente. La această vârstă, mulți oameni, care se simt încă plini de vitalitate și în putere, decid să pună capăt unei relații care nu-i (mai) face fericiți, acea relație pe care „au suportat-o” până când le-au crescut copiii și și-au făcut un rost al lor.

Pur și simplu, acum încep să audă un semnal de avertizare: sfârșitul vieții este un fapt de care devin din ce în ce mai conștienți, așa că-și doresc să profite din plin de timpul care le-a mai rămas. Acesta este motivul pentru care nu este ceva neobișnuit să întâlnești persoane singure de peste 50 de ani, proaspăt divorțate și care (poate) își doresc o nouă relație. Nu există niciun motiv pentru care să nu poți sau să nu te îndrăgostești după 50 de ani, dar nu este nici ușor. E mai puțin probabil ca admiratorii să-ți bată la ușă, situațiile sociale unde ai putea întâlni un posibil partener se împuținează, iar coincidențele „magice” sunt mai rare. În multe cazuri, cei care-și doresc o nouă relație trebuie să fie dispuși să se angajeze într-un exercițiu de deschidere a minții. Pentru că, adesea, noua iubire vine prin intermediul unor experiențe și circumstanțe cu care sunt mai puțin obișnuiți (social media și aplicațiile de dating sunt doar două dintre ele).

Aspectul pozitiv la aceste relații romantice „târzii” este că, deși îndrăgostirea este trăită intens, are mai multe șanse să evolueze într-un sentiment mai realist, fără decepțiile pe care le-am fi suferit la 20 de ani. La această vârstă, avem o mai mare ușurință în a-i accepta pe ceilalți așa cum sunt, fără a-i idealiza și fără a avea așteptări nerealiste.

Singurul dezavantaj ar fi armonizarea stilurilor de viață: nu este deloc ușor să schimbi anumite obiceiuri rodate în zeci de ani. Prin urmare, s-ar putea să fim mai înțelegători cu celălalt, dar și mai puțin flexibili noi înșine. La această vârstă, partenerii, deși înțeleg mai bine importanța anumitor schimbări, sunt mai puțini dispuși să le facă. În schimb, sunt conștienți de impactul acțiunilor lor și știu că alegerile lor romantice îi pot afecta și pe cei din jur. În orice caz, seninătatea unei iubiri la vârsta matură nu o face mai puțin incitantă sau mai puțin bogată în senzații.

Ingredientele atractivității devin cu totul altele

Să te îndrăgostești după vârsta de 50 de ani înseamnă să te bucuri și de o mulțime de avantaje: îți cresc moralul și stima de sine, vrei să scoți la suprafață tot ce este mai bun din tine, iar din punct de vedere psihologic te simți reînnoit, mai „viu” și mai valorizat. Iar aceste schimbări, benefice în orice perioadă a vieții, devin cu atât mai importante la o vârstă înaintată, când viitorul poate părea îngustat și imaginea de sine nu este întotdeauna roz. „Devalorizarea bătrâneții, indusă de societate, este brusc zădărnicită de apariția iubirii”, subliniază Patricia Delahaie, life coach și autoare a cărții How To Meet Someone (Cum să întâlnești pe cineva). Surpriză: descoperim că încă mai putem seduce! „Când suntem tineri, mizăm pe un corp frumos și pe o față încântătoare, dar care, din păcate, nu durează”, notează Patricia. „Pe măsură ce îmbătrânim, suntem atrăgători din motive întemeiate: știm să iubim și știm să fim entuziaști. Optimismul și bucuria de a trăi ne face atractivi.”

Cu siguranță, la 80-90 de ani, sexualitatea nu mai este aceeași ca la 20, dar afecțiunea și tandrețea compensează din plin. Pentru Patricia Delahaie, la această vârstă, simplul fapt de a te îndrăgosti este o încântare. „Când nu mai credeai că se mai poate întâmpla, este extrem de plăcut să trăiești din nou această emoție, care este în sine o mare fericire”. Evident, dacă iubirea este împărtășită, este și mai bine! „Ne bucurăm de ea de o mie de ori mai mult decât am fi făcut-o în urmă cu câteva decenii”, spune Patricia. „Este un dar absolut al vieții, mai ales că societatea în care trăim preamărește tinerețea, iar pentru asta ne vinde creme, diete și operații estetice, încurajându-ne să credem că doar menținându-ne tinerețea ne menținem atractivi”.

Ei bine, faptul că mai putem seduce, chiar și la 90 de ani, infirmă această idee a atractivității bazată pe tinerețe și aspect fizic. Ca o consolare, am să vă spun că obsesia pentru tinerețe nu este de ieri-de azi, ci mai veche decât ne-am putea imagina. Bernardino din Siena, un misionar franciscan, spunea la începutul secolului al XIV-lea: „Toată lumea dorește să ajungă la bătrânețe, dar nimeni nu dorește să fie bătrân”. Poate că vremurile în care trăim vor mai atenua din imaginea de bau-bau a bătrâneții și vom ajunge să prețuim această perioadă nu doar ca pe partea de final a unei vieți lungi, ci și pentru că ne oferă ocazia să mai urcăm o dată „Everestul trăirilor” – iubirea, fără cușcă împotriva fricilor și a dezamăgirilor.