Rezoluțiile de final de an: cum le duci la bun sfârșit
Un an nou, o nouă șansă de a o lua de la capăt. Finalul de an este mereu un moment ce invită la noi posibilități și reînnoire. Mai simplu spus, ne apucăm să facem rezoluții – cu promisiunea că de data asta va fi diferit și că fantomele rezoluțiilor trecute nu ne vor bântui și opri reușita. Ce ne împiedică să ne ducem la capăt dorințele?
Text de Diana Lupu, psihoterapeut.
De multe ori, ne aruncăm în proiectarea rezoluțiilor doar pentru că este începutul unui nou an, dar nu ne gândim serios să facem schimbări. Astfel, ne propunem niște rezoluții cu jumătate de inimă și, de cele mai multe ori unele care ajung să se evapore la scurt timp după ce le-am setat. Și atunci, ne întrebăm, mai merită să mai setăm rezoluții, dacă ele ajung să ne facă să simțim vinovăție, rușine sau dezamăgire față de propria persoană?
Ca psihoterapeut ce cunoaște pe propria piele importanța procesului de creștere, spun cu siguranță că acest ritual al rezoluțiilor este o practică ce ne poate îmbunătăți calitatea generală a vieții (chiar dacă am și eu o serie de rezoluții înecate la final de ianuarie). Dar, până să dezvolt câteva idei despre asta, o să încep prin a răspunde la întrebarea: de ce eșuează rezoluțiile de noul an?
1. Combinația care invită la eșec este perfecționismul, generalizarea și lipsa antrenamentului în practica reflectării. În acest context, aducem partea noastră perfecționistă atunci când setăm un obiectiv nerealist și îl gândim în termeni de totul sau nimic, acel „de mâine nu mai…” sau „de mâine o să..”. Asta creează un sentiment de frică, ce contribuie la sabotaj. De obicei reacționăm la frică încercând să scăpăm de lucrul care ne sperie; iar metoda pe care o folosim pentru a scăpa de rezoluțiile perfecționiste este amânarea, astfel încât rezoluția nu ajunge să fie îndeplinită.
2. Diferența dintre rezoluțiile perfecționiste și cele bazate pe compasiune se rezumă la un singur lucru: recunoașterea faptului că schimbarea de sine este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le putem face. Între noi așa cum suntem acum și noi, în imaginea sinelui nostru ideal, se află obiceiurilor noastre înrădăcinate în ani, care au nevoie de o atitudine flexibilă, realistă, focusată pe susținere.
3. Ca antidot pentru partea perfecționistă, poți în continuare să setezi obiective înalte, dar e important să creezi un plan rezonabil și să identifici care sunt punctele de sprijin care să te ajute la integrarea treptată a schimbării. Nu am folosit la întâmplare „schimbare” la singular. E important să îți alegi un singur obiectiv pe care să îți propui să îl integrezi pe parcursul unei perioade mai îndelungate de timp. Atunci când faci asta, deja te îndrepți spre a recunoaște că schimbarea e o cale anevoioasă.
O metodă care funcționează pentru mine și pentru clienții mei este să setezi obiectivul general (ce îți dorești să schimbi) iar apoi să îl împarți în acțiuni concrete. Esența acestei practici constă în clasificarea acțiunilor: ce acțiuni faci în prima lună, apoi în următoarele 3 luni și tot așa. Important este să fi cât mai specific și concret cu aceste acțiuni. Iar asta te poate ține departe de generalizarea obiectivului. Pașii pe care tocmai i-am descris au pregătit terenul pentru schimbare, dar adevăratul efort se află înainte. Schimbarea necesită timp. Atunci când cineva își asumă un angajament profund față de schimbare, se poate aștepta să vadă o schimbare pozitivă și de durată în 6-12 luni.
4. Revenind la întrebarea de la care am pornit, dacă merită să setăm rezoluții… aș putea spune că da, pentru că acestea se dovedesc a reprezenta un impuls ce sporește încrederea în sine și în abilitățile de reușită, unul care îmbunătățește imaginea de sine și calitatea vieții.
Un ultim truc care să te ajute să ajungi să te și bucuri de aceste beneficii este reflectarea ca practică conștientă și intenționată. Ea poate oferi o imagine constantă și mai curată asupra progresului pe care îl faci. La finalul unei săptămâni sau al lunii, dă-ți voie să observi schimbările pe care le-ai produs, chiar dacă lucrurile nu au ieșit perfect.
Una din întrebările de reflectare pe care le folosesc în momentele mele de reflectare din „Jurnalul de creștere” este: „Ce simți că s-a schimbat la tine în ultimele 4 săptămâni?” Te invit să pornești de aici. 5. În concluzie, rezoluțiile de anul nou pot avea un final fericit, dar numai dacă ne dăm seama că sunt despre schimbare și că aceasta este departe de a fi ușoară. Putem să îmbrățișăm adevărata natură a rezoluțiilor și să pornim cu mintea, corpul și sufletul deschise și curioase. Sau, dacă nu avem acum disponibilitatea, poate că cel mai bine este să sărim peste rezoluțiile acestui an. Poate că nu facem schimbările pe care ni le dorim, dar cel puțin nu va trebui să ne confruntăm cu dezamăgirea care vine cu încă un an de rezoluții neîmplinite.
Foto: pexels.com
Un an nou, o nouă șansă de a o lua de la capăt. Finalul de an este mereu un moment ce invită la noi posibilități și reînnoire. Mai simplu spus, ne apucăm să facem rezoluții – cu promisiunea că de data asta va fi diferit și că fantomele rezoluțiilor trecute nu ne vor bântui și opri reușita. Ce ne împiedică să ne ducem la capăt dorințele?
Text de Diana Lupu, psihoterapeut.
De multe ori, ne aruncăm în proiectarea rezoluțiilor doar pentru că este începutul unui nou an, dar nu ne gândim serios să facem schimbări. Astfel, ne propunem niște rezoluții cu jumătate de inimă și, de cele mai multe ori unele care ajung să se evapore la scurt timp după ce le-am setat. Și atunci, ne întrebăm, mai merită să mai setăm rezoluții, dacă ele ajung să ne facă să simțim vinovăție, rușine sau dezamăgire față de propria persoană?
Ca psihoterapeut ce cunoaște pe propria piele importanța procesului de creștere, spun cu siguranță că acest ritual al rezoluțiilor este o practică ce ne poate îmbunătăți calitatea generală a vieții (chiar dacă am și eu o serie de rezoluții înecate la final de ianuarie). Dar, până să dezvolt câteva idei despre asta, o să încep prin a răspunde la întrebarea: de ce eșuează rezoluțiile de noul an?
1. Combinația care invită la eșec este perfecționismul, generalizarea și lipsa antrenamentului în practica reflectării. În acest context, aducem partea noastră perfecționistă atunci când setăm un obiectiv nerealist și îl gândim în termeni de totul sau nimic, acel „de mâine nu mai…” sau „de mâine o să..”. Asta creează un sentiment de frică, ce contribuie la sabotaj. De obicei reacționăm la frică încercând să scăpăm de lucrul care ne sperie; iar metoda pe care o folosim pentru a scăpa de rezoluțiile perfecționiste este amânarea, astfel încât rezoluția nu ajunge să fie îndeplinită.
2. Diferența dintre rezoluțiile perfecționiste și cele bazate pe compasiune se rezumă la un singur lucru: recunoașterea faptului că schimbarea de sine este unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le putem face. Între noi așa cum suntem acum și noi, în imaginea sinelui nostru ideal, se află obiceiurilor noastre înrădăcinate în ani, care au nevoie de o atitudine flexibilă, realistă, focusată pe susținere.
3. Ca antidot pentru partea perfecționistă, poți în continuare să setezi obiective înalte, dar e important să creezi un plan rezonabil și să identifici care sunt punctele de sprijin care să te ajute la integrarea treptată a schimbării. Nu am folosit la întâmplare „schimbare” la singular. E important să îți alegi un singur obiectiv pe care să îți propui să îl integrezi pe parcursul unei perioade mai îndelungate de timp. Atunci când faci asta, deja te îndrepți spre a recunoaște că schimbarea e o cale anevoioasă.
O metodă care funcționează pentru mine și pentru clienții mei este să setezi obiectivul general (ce îți dorești să schimbi) iar apoi să îl împarți în acțiuni concrete. Esența acestei practici constă în clasificarea acțiunilor: ce acțiuni faci în prima lună, apoi în următoarele 3 luni și tot așa. Important este să fi cât mai specific și concret cu aceste acțiuni. Iar asta te poate ține departe de generalizarea obiectivului. Pașii pe care tocmai i-am descris au pregătit terenul pentru schimbare, dar adevăratul efort se află înainte. Schimbarea necesită timp. Atunci când cineva își asumă un angajament profund față de schimbare, se poate aștepta să vadă o schimbare pozitivă și de durată în 6-12 luni.
4. Revenind la întrebarea de la care am pornit, dacă merită să setăm rezoluții… aș putea spune că da, pentru că acestea se dovedesc a reprezenta un impuls ce sporește încrederea în sine și în abilitățile de reușită, unul care îmbunătățește imaginea de sine și calitatea vieții.
Un ultim truc care să te ajute să ajungi să te și bucuri de aceste beneficii este reflectarea ca practică conștientă și intenționată. Ea poate oferi o imagine constantă și mai curată asupra progresului pe care îl faci. La finalul unei săptămâni sau al lunii, dă-ți voie să observi schimbările pe care le-ai produs, chiar dacă lucrurile nu au ieșit perfect.
Una din întrebările de reflectare pe care le folosesc în momentele mele de reflectare din „Jurnalul de creștere” este: „Ce simți că s-a schimbat la tine în ultimele 4 săptămâni?” Te invit să pornești de aici. 5. În concluzie, rezoluțiile de anul nou pot avea un final fericit, dar numai dacă ne dăm seama că sunt despre schimbare și că aceasta este departe de a fi ușoară. Putem să îmbrățișăm adevărata natură a rezoluțiilor și să pornim cu mintea, corpul și sufletul deschise și curioase. Sau, dacă nu avem acum disponibilitatea, poate că cel mai bine este să sărim peste rezoluțiile acestui an. Poate că nu facem schimbările pe care ni le dorim, dar cel puțin nu va trebui să ne confruntăm cu dezamăgirea care vine cu încă un an de rezoluții neîmplinite.
Foto: pexels.com
