Câte emoții pot încăpea oare în doar 24 de ore? O mulțime, ar fi răspunsul meu după aventura minunată de la Cluj-Napoca. Așadar, am avut parte de o călătorie interesantă la volanul celor mai noi modele electrice de la Porsche, Macan & Taycan, am admirat frumusețea și grația incredibilă a cailor de la Issa Resort, într-un spectacol de grație și putere, și am intrat în culisele celui mai spectaculos turneu de tenis din Europa – Transylvania Open.
![](https://www.alistmagazine.ro/wp-content/uploads/2025/02/porsche.jpg)
Exact: a fost o zi plină. Și, într-un fel, totul a avut legătură cu frumusețea, grația, puterea și excelența. De la caii putere ai modelelor Porsche la armăsarii splendizi și la incredibila forță a jucătoarelor de tenis din grila de competiție a celei de-a șase ediții Transylvania Open. Pentru că, nu-i așa, îți trebuie forță să reziști în competițiile internaționale și mai multă putere să renunți, așa cum a făcut-o Simona Halep într-o zi care va rămâne marcată în istorie, la Cluj-Napoca. Și n-are cum să nu te apuce un strop de emoție când vezi, în backstage, sala și microfonul la care cea mai mare jucătoare de tenis a României de până acum și-a anunțat retragerea.
Ce să mai adaug? Mie una mi-a plăcut mult turul din backstage-ul Transylvania Open – cred că de puține ori pot avea ocazia să văd une stau copiii de mingi, care sunt regulile din afara sălii pentru arbitri, cum arată sălile de antrenament sau lounge-ul unde se relaxează jucătorii (cea mai cool chestie de aici, pe lângă fotoliile de masaj, mi s-a părut enormul glob pământesc la care te puteai conecta, cu căști, să asculți jazz din toate colțurile planetei). Am fost foarte fericită că am putut vedea una dintre semifinalele la single feminin (A. Potapova – L. Bronzetti) pe terenul mov, colorat în nuanța Provence a celui mai nou model Porsche Macan electric. Și trebuie să recunosc că, la final de zi, am pus în reminder în calendar să-mi iau bilete pentru întreg turneul de la anul!
![](https://www.alistmagazine.ro/wp-content/uploads/2025/02/tenis-.jpg)
N-a fost doar despre tenis, ci a fost despre mașini și un road trip foarte interesant, către Turda – mai exact, despre Porsche Macan și Taycan, cele mai noi modele electrice ale brandului, mașina oficială a competiției. Macan 4, Taycan 4S, Taycan 4S Cross Turismo, Taycan 4S Sport Turismo, Taycan Turbo și Taycan Turbo Sport Turismo. Ce mi-a plăcut mie? Agilitatea și puterea modelului Taycan 4S în culoarea Frozen Blue (știați că și cheile pot fi personalizate în culoarea mașinii?!), cât și ușurința de a o conduce, dar am apreciat la fel de mult și cât de comod & cozy te simți la volanul noului Macan 4.
![](https://www.alistmagazine.ro/wp-content/uploads/2025/02/detalii-porsche.jpg)
A fost, într-un final, și despre frumusețea naturală, absolută, despre magnificii cai (nu putere, de data aceasta), care ne-au oferit un spectacol superb la Issa Resort. Dacă sunteți în Cluj sau la Turda sau dacă doar treceți prin zonă, vă recomand călduros să vă opriți pentru prânz și un spectacol fenomenal dat de caii de aici.
![](https://www.alistmagazine.ro/wp-content/uploads/2025/02/issa-resort.jpg)
P.S. Porsche a fost partenerul de mobilitate al turneului de tenis WTA Transylvania Open pentru al cincilea an consecutiv (în BT Arena din Cluj-Napoca 1 – 9 februarie). 16 unități electrice Macan și Taycan vor fi incluse în flota auto a competiției și au fost puse la dispoziția jucătoarelor. Turneul pune în joc 250 de puncte WTA. Pe tabloul principal al turneului de la Cluj-Napoca s-au aflat 6 jucătoare de tenis din România: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian, Irina-Camelia Begu, Ana Bogdan și Elena-Gabriela Ruse.
![](https://www.alistmagazine.ro/wp-content/uploads/2025/02/porsche-taycan.jpg)
Fotografii: Porsche România, arhiva personală.
Jane Fonda, secretul unui look fresh la 87 de ani
Câştigătoare a două premii Oscar şi două premii BAFTA, Jane Fonda a ales să adopte un stil de…
De ziua ta… Text by Andreea ESCA
Mereu m-am gândit că sunt foarte conservatoare! Cred că din acest motiv, și când o iau pe arătură,…
4 filme românești recomandate de Martin Scorsese
Celebrul regizor Martin Scorsese a mărturisit recent că îi plac foarte mult filmele românești și a făcut și…
David și Victoria Beckham, cină alaturi de Regele Charles III
David și Victoria Beckham s-au aflat printre invitații de marcă ai Regelui Charles III și ai Reginei Camilla,…
Horoscopul săptămânii 10-16 februarie 2025
Ca în fiecare săptămână, astrologul Anca Stoica ne spune ce ne rezervă astrele în această perioadă! Berbec Interesante…
14 cărți pe care le poți oferi în dar în luna februarie
Bineînțeles că nu este vorba doar despre romane de dragoste – am deveni, în februarie, mult prea siropoși….
Jennifer Aniston și Selena Gomez sărbătoresc Galentine’s Day
Legate de o veche prietenie, Jennifer Aniston și Selena Gomez sărbătoresc anul acesta împreună Galentine’s Day. Desigur, la…
Megan Fox renunță definitiv la Machine Gun Kelly
Deși așteaptă primul lor copil împreună, actrița Megan Fox susține că a „terminat-o pentru totdeauna” cu Machine Gun Kelly….
Povestea „Sufrageriei Irinei” – Cum a devenit un moment intim o experiență care adună mii de oameni
Pe 21 februarie, Irina Rimes aduce „Sufrageria Irinei” la Sala Palatului, transformând un concept personal într-un spectacol memorabil….