Demi Moore, desemnată cea mai frumoasă persoană din lume

demi moore

Demi Moore a fost desemnată Cea mai frumoasă persoană din lume de publicația People, pe a cărei copertă apare.

Actrița în vârstă de 62 de ani vorbește pentru publicația care i-a oferit prestigiosul titlu despre frumusețe și despre felul în care își percepe propria persoană în prezent. Demi Moore povestește despre felul în care a învățat să accepte trecerea timpului și să înțeleagă că aspectul nu o definește în totalitate, chiar dacă acordă o atenție deosebită îngrijirii. Spre deosebire de trecut, când își supunea corpul unor diete chinuitoare și unor exerciții fizice epuizante doar de dragul unui aspect plăcut, acum, vedeta spune că pune un preț mai mare pe sănătatea ei și pe o stare bună.

demi moore

”Este vorba mai degrabă despre longevitate și despre calitatea vieții. Și cred că am evoluat spre o mai mare blândețe față de mine însămi (…) Asta nu înseamnă că nu mi se întâmplă câteodată să mă uit în oglindă și să-mi spun: O, Doamne, cât de bătrână arăt! Sau Of, îmi cade fața- o fac, recunosc. Dar pot accepta acest lucru și mai știu că, în prezent, diferența o face faptul că aspectul meu nu-mi stabilește valoarea sau cine sunt”, a spus Demi Moore pentru People.

demi moore

Demi Moore rememorează felul în care se pregătea în trecut pentru diverse roluri care presupuneau un aspect fizic plăcut, tonifiat, cum ar fi cele din filme precum Striptease sau G.I. Jane, în care interpreta o stripteuză sau o femeie-soldat, rol pentru care s-a și ras pe cap. Actrița urma regimuri draconice de slăbit și de antrenamente, ”totul deoarece puneam un preț atât de mare pe aspectul exterior”.

Făcând referire la rolul din G.I. Jane, Demi Moore spune că ajunsese aproape să se pedepsească pe ea însăși cu antrenamente intense, epuizante. ”Eram foarte dură cu mine însămi pe atunci și aveam o relație antagonică cu corpul meu. Aveam această dorință de a-l domina, dar acum am o abordare mai degrabă intuitivă, relaxată, de încredere fata de corpul meu”, povestește Demi Moore, care notează și momentul în care s-a produs schimbarea în ceea ce o privește. Declicul s-a produs după ce a terminat filmările pentru G.I. Jane. ”Îmi transformasem corpul de nenumărate ori, iar acum eram mai masivă, mai musculoasă. Am avut o experiență incredibilă cu acest film, când am simțit sentimentul de forță. Dar mi-am dat seama că nu voiam să se vadă forța pe corpul meu, voiam doar s-o am în mine. Și cred că eram și epuizată de toate chinurile l-a care mi-am supus trupul în timp. M-am oprit din a-mi mai controla aportul de mâncare și am avut un moment de renunțare, care m-a făcut să-mi înțeleg corpul și să mi-l accept, chiar dacă nu mai era silueta pe care mi-o doream. Nu mai voiam decât să am dimensiuni normale, pe care nici nu mi le mai cunoșteam. Avusesem trei sarcini, urmasem toate dietele posibile și exercițiile și tot acest control mă schimbase. Așa că am renunțat”.

demi moore

Demi Moore s-a reinventat și a revenit pe firmament odată cu apariția ei în filmul The Substance, pentru care a fost nominalizată la Oscar, pentru Cea mai bună actriță în rol principal. Chiar dacă nu a câștigat trofeul, vedeta se bucură de o apreciere și de o atenție deosebite și pare că-si savurează la maximum cea de-a șasea decadă de viață, alături de cele trei fiice adulte acum, care au făcut-o între timp și bunică.

Foto: Hepta, People

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă