Dacă îți este puțin dor de vară și te gândești cu jind la piesele tale preferate din garderoba estivală, nu îți dăm încă o veste atât de bună încât să scoți la înaintare mâine de dimineață sandalele cu barete subțiri și toc înalt, dar avem câteva soluții pentru unele dintre obiectele vestimentare pe care le îndrăgești la fel de mult. Compune-ți astfel o garderobă-hibrid:
Cât timp a trecut de când ai purtat ultima dată rochiile acelea vaporoase, extrem de lejere, care îți pun atât de bine în valoare feminitatea? Le poți adapta sezonului actual prin mici trucuri, cum ar fi introducerea unei bluze de corp într-o nuanță de contrast sau a unei malete și, desigur, o pereche de colanți uni sau cu un print care să pună în evidență croiala și textura ușoară a rochiei.
Poți purta o rochie maxi din dantelă cu o pereche de cizme și cu o jachetă din stofă sau o slip dress din satin cu o jachetă matlasată. Pentru o notă sofisticată a unui astfel de outfit-hibrid, alege nuanțe complementare. Nu uita de șalurile din cașmir care arată atât de bine în combinația cu mătasea și cu stofa.
Iar dacă te-ai întrebat vreodată ce era în mintea Patriciei Field când compunea ținutele ușor bizare pentru Carrie Bradshaw (Sex and the City), care păreau să nu fie adaptate niciunui anotimp, nu ezita să încerci într-un weekend o combinație în stilul acela, punând în centrul atenției o rochie cu paiete peste care să arunci o haină sau un trench masiv dintr-o textură total diferită, cum ar fi lâna, stofa sau blana (artificială).
Dintr-o garderobă-hibrid nu pot lipsi pantalonii și fustele de festival din materiale ușoare și imprimeuri grafice, florale sau detalii specifice verii, cum ar fi elementele nautice, pe care le poți purta cu pulovere, creând un print mix sofisticat precum cel din colecția Michael Kors. Este valabil și în cazul crop topurilor, însă trebuie să ai grija ca jacheta pe care o porți să fie puțin mai lungă de talie.
Nu uita de cămașa din denim de care nu te-ai despărțit vara trecută și, după cum o arată tendințele, nu o vei face nici sezonul următor. Insereaz-o într-o ținută cu o pereche de pantaloni cu talie înaltă office, din stofă. Poart-o cu o maletă pe dedesubt sau cu o jachetă calduroasă pe deasupra.
Accesoriile fac diferența, știm deja asta, așa că nu le lăsa în cutie încă 3 luni de acum înainte. Poartă perechea favorită de sneakers cu un outfit all white și cu o pereche de colanți uni groși negri, așa cum poți vedea la Proenza Schouler. Șalurile de vară pot fi destul de utile și iarna, așa că adoptă un aer hippie în acest sezon, cu ajutorul franjurilor jucăuși, care te vor duce mai aproape de marile evenimente ale verii.
Foto: Hepta
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…
Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…
Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…
Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…
Chestionarul Alist Designers boutique: Provocative Concept completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu Provocative Concept, un brand care a pornit dintr-o pasiune pură, pusă…
Chestionarul Alist Designers boutique: IUnique completează frazele noastre
Începem de astăzi seria Chestionarul Alist Designers boutique, ca să îi cunoaștem mai bine pe designerii pe care…
Garderoba funcțională: Ce înseamnă și cum o poți adopta
Poate că ai mai văzut sau auzit pe undeva sintagma asta „garderobă funcțională”, dar dacă nu ai apucat…