Actrița care s-a remarcat în serialul Beverly Hills 90210, în rolul Brenda, și mai apoi, în serialul Farmece, a anunțat recent că se confruntă din nou cu parșiva boală, care a revenit într-o formă agresivă, cancerul la sân.
Afecțiunea de care suferea actrița intrase în remisie, dar aceasta a anunțat zilele trecute că acum boala a intrat în stadiul patru și că nu mai poate face nimic pentru a-și salva viața. Cu atât mai tragic este faptul că Shannen Doherty (48 de ani) a aflat de revenirea bolii chiar când a murit Luke Perry, fostul ei coleg din serialul Beverly Hills și prieten apropiat. Atunci a preferat să păstreze discreția asupra bolii ei și să-și plângă prietenul dispărut prea devreme, dar în sufletul ei era o dublă suferință. Totuși, actrița a preferat să-și împărtășească starea cu o singură persoană, iar aceasta a fost Brian Austin Green, interpretul lui David din BH 90210.
În ciuda bolii, Shannen a filmat pentru continuarea serialului care a făcut-o celebră și a muncit fără să se plângă și câte 16 ore pe zi.
Shannen Doherty a fost diagnosticată cu cancer la sân în 2015, iar în 2017, în urma tratamentului, cancerul a intrat în remisie. În ciuda unor perspective optimiste, boala a revenit, iar actrița pare că s-a resemnat cu gândul că e o luptă pierdută. Shannen Doherty este căsătorită cu fotograful Kurt Iswarienko din 2011, iar cei doi nu au copii împreună.
Foto: Hepta
Brunch Festiv: Top 6 locuri din București unde să mergi de Crăciun
Sezonul rece vine cu promisiunea unor întâlniri lungi și simpatice cu prietenii și familia. Și ce duminică ar…
Cadourile de Sărbători: „tentativele de conectare” de care are nevoie relația ta de cuplu
Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu…
Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean
Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…
Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Traian Galleguillos, chef
V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…
Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025
Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…
Cadourile: codul bunelor maniere
Încă din Antichitate cadourile au avut rolul să exprime gratitudinea. Sau… să înlesnească formarea unei alianțe. În perioada…
Ce face amanta de Crăciun?
Nina Evanghelina se întoarce cu rubrica de opinii, la 10 ani de când a întrerupt-o. Chiar… Ce face…
Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor
Actorul Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor din partea Marinei Americane….
Adriana Lima s-a măritat pentru a doua oară
Supermodelul Victoria’s Secret, Adriana Lima, a anunțat că s-a căsătorit pentru a doua oară. Adriana Lima și-a oficializat…
„Iubire la puterea feminin”, ritualul tău de prevenție
Începe să ai mai multă grijă de tine chiar acum! Te ajută o echipă de profesioniști în domeniul…