Legendara actriță Adela Mărculescu va fi distinsă, în cadrul celei de-a 14-a ediții a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 24 martie, la Teatrul Național din București, cu Premiul pentru Întreaga Activitate, oferit de APA NOVA. Cu o carieră de peste 50 de ani în teatru și cinema, Adela Mărculescu a apărut în zeci de filme și a jucat în sute de spectacole, pe diverse scene din București și din țară.
Una dintre cele mai apreciate actrițe ale generației ei, Adela Mărculescu s-a născut pe 21 decembrie 1938 la Aiud şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti în 1959, clasa profesorului Alexandru Finţi. Zaharia Stancu, director al TNB la acea vreme, a angajat-o în 1964 la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde este invitată să joace şi în prezent.
Şi-a început cariera pedagogică la I.A.T.C în 1963, la catedra de dans a Verei Proca, apoi la tehnica vorbirii, catedra Sandinei Stan, iar din 1992 este conferenţiar la Universitatea „Hyperion”, catedra „Actorie” și „Tehnica vorbirii”.
A debutat în 1965 în co-producția româno-franceză „Serbările galante”, un film regizat de René Clair, unde a jucat alături de Jean-Pierre Cassel şi Forry Eterle. Au urmat 25 de filme și colaborări cu regizori renumiți precum Mircea Veroiu („Hyperion”, 1965), Nicolae Corjos („Alo, aterizează străbunica”, 1981, și „Declarație de dragoste”, 1985), Dinu Cocea („Iancu Jianu, haiducul”, 1980), Gheorghe Turcu („Cine iubește și lasă”, 1982), Ion Popescu Gopo („Galax”, 1983), Iulian Mihu („Surorile”, 1984), Mihai Constantinescu („Un oaspete la cină”, 1986, și „Să-ți vorbesc despre mine”, 1987) și Gustavo Graef Marino („Diplomatic Siege”, 1999).
Actrița Adela Mărculescu a câștigat aprecierea publicului încă de la debutul de pe scena Teatrului de Stat din Botoșani (1957 – 1959), jucând de-a lungul timpului la Teatrul de Stat din Ploiești (1959 – 1963), Teatrul Mic (1963), Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu (1971), iar din 1964 la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, unde colaborează și în prezent. Printre cele mai importante roluri ale sale se numără cele din „Povestea dulgherului şi a frumoasei sale soţii” de R. Stanca, „Vicleniile lui Scapin” de Molière, „Părinţii teribili” de J. Cocteau, „Idiotul” de Dostoievski, „Gaiţele” de Kiriţescu, dar și de cele din teatru de televiziune – „Tache, Ianke şi Cadîr”, „Orfeu în infern”, „Fântâna Blanduziei”, „Visul unei nopţi de iarnă”, precum şi din piesele de teatru radiofonic, printre care „Câinele grădinarului” de Lope de Vega, „Cavalerul şi doamna” de C. Goldoni, „Oedip la Colona” de Sofocle, „La răscruce de vânturi” de E. Bronte, „Romeo şi Julieta” de Shakespeare ş.a.
În stagiunea curentă a Teatrului Național „I. L. Caragiale” București, joacă în: „Idolul şi Ion Anapoda” de G. M. Zamfirescu (regia Ion Cojar), „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu (regia Dan Tudor), „Sinucigaşul” de Nikolai Erdman (regia Felix Alexa) și „Terorism” de Frații Presniakov (regia Felix Alexa).
Adela Mărculescu este cetățean de onoare al municipiilor București și Aiud și a fost distinsă cu Ordinul „Meritul cultural” în grad de Ofițer.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…