Blockbustere care te vor ține cu sufletul la gură, animații simpatice, comedii cu nenumărate răsturnări, dar și thrillere intense: iată care sunt premierele lunii martie la cinema.
Urma (Premiera: 6 martie)
Urma, debutul în lungmetraj al regizorului și actorului Dorian Boguță, îl are în prim-plan pe Anton (Marin Grigore), un pianist celebru, care este dat dispărut. Polițistul (Teodor Corban) responsabil de acest caz începe treptat să descopere destinul zbuciumat al artistului, relațiile sale bizare și deciziile care au declanșat un vârtej de evenimente surprinzătoare. După moartea părinților, Anton a devenit obsedat de fericirea surorii sale, Ana (Irina Rădulescu), dincolo de limitele iubirii fraterne.
Little Joe (Premiera: 6 martie)
Alice (Emily Beecham) lucrează într-o companie din domeniul geneticii și este responsabilă pentru crearea unei noi specii de plante, o floare purpurie, care nu doar că arată spectaculos, dar are și un efect terapeutic inedit: dacă interacționezi cu ea, te poate face fericit. În ciuda faptului că acest lucru este interzis, Alice duce acasă o astfel de floare și i-o oferă cadou fiului ei. În scurt timp, însă, își dă seama că aparent inofensiva plantă poate cauza schimbări dramatice pentru cei ce intră în contact cu ea.
Onward (Premiera: 6 martie)
În regia lui Dan Scanlon, Onward este una dintre cele mai simpatice animații ale primăverii, povestea a doi frați elfi, Ian (vocea lui Tom Holland) și Barley Lightfoot (vocea lui Chris Pratt), care pornesc împreună într-o aventură inedită, în încercarea de a afla dacă magia și minunile mai sunt prezente în lume.
Bloodshot (Premiera: 13 martie)
Dacă îți era dor de un nou action movie care să te țină cu sufletul la gură, Vin Diesel revine în luna martie pe marile ecrane pentru a se ocupa de acest aspect. Actorul joacă rolul lui Ray Garrison, un soldat ucis în timpul unei misiuni, care este readus la viață cu ajutorul nanotehnologiei, căpătând astfel puteri supraomenești.
Ivana cea groaznică (Premiera: 13 martie)
Ivana Mladenovic, regizoarea peliculei Soldații. Poveste din Ferentari, revine cu cel de-al doilea lungmetraj, o poveste neconvenţională despre oameni şi locuri, despre apartenenţă şi dor, spusă cu umor şi tandreţe. Actriţa de origine sârbă Ivana lucrează şi trăieşte în România, dar după o serie de probleme de sănătate decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, oraşul natal, înconjurată de familie. Primarul îi propune să fie imaginea celui mai important eveniment local – festivalul de muzică Podul Prieteniei – şi, deşi nu foarte convinsă, Ivana acceptă. Odată cu sosirea excentricilor săi prieteni de la Bucureşti şi pe măsură ce bârfele legate de povestea ei de dragoste cu un bărbat mult mai tânăr se împrăştie în oraş, Ivana ajunge în pragul unei căderi nervoase.
Lassie Come Home (Premiera: 13 martie)
Probabil cel mai cunoscut cățel din industria cinematografică, Lassie ajunge primăvara aceasta pe marile ecrane într-un remake al filmului din 1943. Când familia lui Flo (Nico Marischka) este nevoită să renunțe la Lassie, puștiul este devastat și hotărăște să facă tot ce-i stă în putință pentru a-și recupera cel mai bun prieten. Chiar dacă asta implică o călătorie plină de peripeții.
My Spy (Premiera: 20 martie)
O comedie pentru toată familia, My Spy urmărește aventura unui agent C.I.A., JJ, interpretat de Dave Bautista, care primește misiunea de a supraveghea sub acoperire familia micuței Sophie (Chloe Coleman). Singurul impediment pentru planul lui este chiar copila, care îl prinde în plin proces de spionaj.
A Quiet Place II (Premiera: 20 martie)
În ciuda evenimentelor traumatizante prin care a trecut, Evelyn Abbot (Emily Blunt) este nevoită să depășească rapid momentele dificile și să continue lupta pentru supraviețuire alături de copiii săi. Forțați să se aventureze în marele necunoscut, fără să poată scoate vreun sunet, aceștia vor află că acele creaturi care vânează orice zgomot nu sunt singurele pericole mortale care pândesc din umbră.
Downhill (Premiera: 20 martie)
Julia Louis-Dreyfus și Will Ferrell sunt protagoniștii acestei povești care explorează viața de cuplu și conflictele care apar pe parcursul ei. Luați prin surprindere de o avalanșă în timpul vacanței la schi, Billie și Pete descoperă că mariajul lor se află într-un punct de cotitură, o criză extrem de greu de gestionat.
Mulan (Premiera: 27 martie)
O poveste despre curaj, loialitate și dreptate, filmul urmărește povestea lui Hua Mulan (Yifei Liu), fiica unui bătrân luptător chinez, care se deghizează în bărbat și se înrolează în armată, în încercarea de a-și proteja familia și de a-și găsi adevăratul drum.
The Hunt (Premiera: 27 martie)
Amatorii de filme horror trebuie să se pregătească pentru o acțiune de-a dreptul terifiantă, pentru că The Hunt chiar promite mult suspans și multă groază. Hilary Swank, Emma Roberts și Ethan Suplee sunt protagoniștii acestei povești în care 12 străini sunt adunați la un loc într-o pădure, fără să știe cum au ajuns acolo sau ce misiune înfiorătoare li se pregătește.
5 minute (Premiera: 27 martie)
Lungmetrajul de ficțiune al lui Dan Chișu este inspirat din fapte reale petrecute chiar în București. Povestea debutează cu o vizită la cinema, unde rulează un film controversat, despre un cuplu format din două femei. La scurt timp de la începerea filmului, câțiva spectatori se ridică și protestează față de comunitatea LGBT, membri ai acesteia fiind prezenți în sală. Presa a acuzat Jandarmeria că nu a intervenit pentru a pune capăt conflictului în urma căruia un tânăr a fost rănit și a ajuns la spital. Filmul se concentrează pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi în acțiunea de la cinematograf, printr-o investigație făcută de o tânără jurnalistă cunoscută pentru reportajele ei neobișnuit de îndrăznețe.
Foto: outnow.ch, Alex Damian, Hi Film Productions
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…