Adriana Moscu ∙ February 19, 2020 ∙ 4 min read

Pe fondul înmulțirii alarmante a cazurilor de infecție cu coronavirus, prețul măștilor chirurgicale a crescut simțitor. Dar este această formă de protecție cu adevărat eficientă în fața virușilor?

Situația din China pare una de coșmar, de la o zi la alta au apărut tot mai multe cazuri de îmbolnăvire cu deja temutul coronavirus, care, potrivit statisticilor, a depășit numeric îmbolnăvirile cu SARS și MERS din anii trecuți.

Și, chiar dacă de curând a fost relatată pentru prima oară o ușoară diminuare a infecțiilor cu coronavirus, teama nu a scăzut. Măștile de protecție au în continuare prețuri piperate, mai ales că sezonul gripal e departe de a se fi terminat.

Experții au decretat: măștile nu ajută

Specialiștii în sănătate spun că, în mod obișnuit, coronavirusul nu se răspândește într-o comunitate care nu a fost expusă în mod direct pericolului. Mai mult, măștile oferă o falsă senzație de protecție celor care le poartă și devin ineficiente în aproximativ cinci minute după ce au fost folosite. E adevărat, ne împiedică să ne atingem fața – o modalitate de a contacta viruși –, însă după cinci minute de la purtare, măștile se umezesc din cauza respirației și își pierde eficacitatea. Dacă un virus ajunge pe mască în momentul în care ea e umedă, acesta va fi absorbit fără probleme în organism.

Din fericire, există multe alte metode de prevenție eficiente în fața îmbolnăvirilor:

Spală-te pe mâini

Spălatul mâinilor cu regularitate este prima și cea mai importantă dintre ele. Așa, coronavirusul sau alți viruși sau bacterii au șanse foarte slabe să ajungă în organismul nostru. Este important să ne spălăm mâinile cu săpun, nu doar să le clătim, și să insistăm aproximativ 20 de secunde. În cazul în care nu avem o sursă de apă și săpun la îndemână, un gel antibacterian este și el eficient.

Nu intra în contact cu persoane bolnave

Pe cât posibil, trebuie să evităm contactul cu persoane bolnave sau care prezintă simptome specifice. Mai mult, dacă noi înșine suntem bolnavi, trebuie să ne izolăm de comunitate până la ameliorarea semnelor de răceală sau gripă. De reținut că segmentele cele mai vulnerabile în fața virușilor sunt copiii și persoanele în etate: așadar, acestea trebuie protejate suplimentar.

Dormi suficient

O modalitate care dă rezultate întotdeauna este un somn odihnitor, de opt sau minimum șapte ore pe noapte. Un organism puternic este un organism odihnit. În timpul somnului, celulele se refac și crește rezistența sistemului imunitar. Așadar, să reținem: somnul este o necesitate, nu un lux.

Redu stresul

Ușor de zis, greu de făcut. Stresul, cu derivatele sale – anxietatea, atacurile de panică, depresia – este o componentă nelipsită a stilului de viață modern. Prea multe lucruri de făcut, într-un ritm prea alert, prea multă competitivitate, mult prea multă informație care ne bombardează de peste tot. Toate acestea formează un “coctail” menit să destabilizeze imunitatea și să ne facă victime sigure în fața virușilor și bacteriilor.

Totuși, când ne confruntăm cu episoade de stres cronic, există câteva trucuri care pot ameliora situația: exercițiile fizice (măcar 30 de minute pe zi de stretching, yoga, pilates), mersul la pas în aer liber (și curat, așadar, sunt de preferat parcurile sau o ieșire pe weekend afară din oraș), întâlnirile cu prietenii sau pur și simplu un râs din toată inima. Dacă niciuna dintre aceste metode nu dă rezultat, putem lua în considerare și vizita la un terapeut care să descâlcească problema cu un ochi obiectiv. Știți cum e: întregul nu se vede decât din afara lui.

Mănâncă sănătos

Un regim alimentar echilibrat, format din multe legume, antioxidanți, acizi grași omega-3 este cât se poate de eficient în fața gripei. Iar leacurile “băbești” nu sunt nici ele de ocolit, cât timp le combinăm cu tratamente alopate, prescrise de medici specialiști. Așa că, dacă încercăm deja primele simptome de răceală (durere în gât, nas înfundat, migrene), supa de pui a bunicii e cât se poate de binevenită – are proprietăți care ucid germenii vinovați de afecțiuni respiratorii. Și ghimbirul și usturoiul pot fi de ajutor – susțin sistemul imunitar și funcționează ca niște “antbiotice naturale”.

Însă nu uitați: prevenția și o stare de spirit bună sunt cele mai potrivite arme împotriva bolilor de orice fel.

Related Posts

Celebrități care lipsesc de pe social-media

E greu de crezut, dar mai există oameni inexistenți pe platformele sociale, iar printre acestea se numără mai…

Jidvei, singurul producător român de vinuri în elita mondială a celor mai prestigioși producători premium de vinuri și băuturi spirtoase

Jidvei, unul dintre cei mai medaliați producători de vinuri românești, marchează o nouă performanță internațională, fiind inclus pentru…

10 lucruri pe care trebuie să le știi despre cea mai cool expoziție de sneakers din Europa

Dacă ești pasionat de pantofi sport trebuie să-ți treci pe listă o vizită… la muzeu. Bineînțeles, nu la…

Meghan Markle își lansează un nou podcast

După ce și-a lansat show-ul de cooking și de lifestyle de pe Netflix, ”With Love, Meghan”, care a…

PAUL România aduce gustul franțuzesc mai aproape de clienți prin oferta Joyeux Festin

Brutăriile PAUL, ambasadoare ale stilului culinar francez în România, derulează campania Joyeux Festin – un croissant sărat împreună…

Răzvan Mazilu revine pe scenă ca dansator, după 10 ani de pauză, într-un spectacol impresionant despre balerinul Vaslav Nijinski

Răzvan Mazilu, renumit dansator, coregraf și regizor român, revine pe scenă, după zece ani de pauză, în ipostaza…

„Am învățat cum să am grijă de încălțămintea mea de la Sarah Jessica Parker”, spune Kay Barron, fashion director Net-A-Porter, într-un interviu exclusiv 

„Rețelele sociale au schimbat totul în modă”, spune Kay Barron, fashion director NET-A-PORTER și autoarea cărții Cum să…

Cele mai scurte mariaje de la Hollywood

Dragostea nu durează trei ani, ci doar câteva zile sau luni, cel puțin pentru anumite cupluri. Pentru acestea,…

Dieta sănătoasă în Post: ce alimente să alegem pentru a evita kilogramele în plus

Adoptarea unei diete diversificate si bogate in alimente naturale, este esentiala in timpul postului. De asemenea, persoanele care…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Și această perioadă a fost una plină cu noutăți de tot felul. Iată ce ne-a atras atenția! Primark…