Când am luat biletele spre Málaga, într-un moment de pură spontaineitate, nu știam prea multe despre Costa del Sol și despre locurile sale minunate. Auzisem despre reputația Marbellei, considerat a fi cel mai vibrant oraș din sudul Spaniei, de Gibraltar (teritoriu care, deși aparține britanicilor din punct de vedere legal, face parte din spațiul Spaniei) și de faimoasele sale maimuțe, dar și despre frumusețile Rondei, care era de multă vreme pe wishlistul meu. Însă ce am descoperit odată ce am ajuns la fața locului mi-a întrecut așteptările. Cu mult.
Andaluzia se numără printre cele mai frumoase destinații pe care le poți bifa în această primăvară, iar în cele ce urmează ți-am pregătit un traseu cu orășele și locuri de neratat în sudul Spaniei.
Málaga
Málaga este adesea un punct de plecare atunci când vine vorba despre vacanțele în Andaluzia (aeroportul de-aici are conexiuni foarte bune cu toată Europa). Dacă vrei să vizitezi zona, există posibilitatea de a închiria o mașină (cea mai bună variantă, pentru libertatea de mișcare pe care ți-o oferă în orice moment) sau de a lua trenul/autocarul – orarul de drum este destul de generos cu turiștii.
Odată ce ajungi în Málaga, trece pe lista de must-see Catedrala din oraș, cunoscută de localnici drept La Manquita, o bijuterie arhitecturală ce îmbină stilul baroc și cel renascentist, ridicată între 1528 și 1782, Alcazaba, cea mai bine conservată fortăreață maură din Spania, Castelul Gibralfaro, de unde vei putea admira orașul în toată splendoarea lui (dar trebuie să știi, că, dacă nu iei autobuzul turistic, vei face un mic antrenament de vacanță, pentru că vei avea de urcat cam 20-25 de minute până la el), dar și portul și plaja Malagueta. În rest, Málaga este renumită pentru viața de noapte de aici. După cină (spaniolii iau cina destul de târziu, pe la 9-10 seara, așa că va fi destul de greu să găsești un restaurant la aceste ore dacă nu ai rezervare), mergi spre Calle Granada: este unul dintre cele mai animate zone din oraș, cu baruri și cluburi unde distracția ține până în zori.
Și asta nu e tot. Dacă ajungi aici, e musai să mergi la o seară de flamenco, pentru muzica și dansurile lor tradiționale. E o experiență cu totul și cu totul specială!
Marbella
În Marbella găsești câte ceva pentru toată lumea: plaje numai bune pentru zilele de relaxare, parcuri cu o vegetație mediteraneeană spectaculoasă, un centru istoric în care trebuie să te pierzi ca să-l explorezi cum trebuie, dar și o viață de noapte intensă.
Dacă Marbella se numără printre alegerile tale în timpul vacanței în Andaluzia, vizitează, în primul rând, Playa de los Naranjos, în care decorul e asigurat de portocali, de străduțele pietruite, terasele și barurile colorate. Explorează apoi în voie Divina Pastora, o zonă rezidențială din oraș, unde există și o biserică care adăpostește picturi ce ilustrează diferite zone ale Andaluziei. Apoi, în drumul tău spre mare, pe Avenida del Mar, oprește-te să admiri statuetele lui Dali. Iar dacă vrei să intri în atmosfera de vacanță așa cum se cuvine, ia la rând toate plajele superbe din Marbella, începând cu Fontanilla, Bajadilla, Bounty etc.
Ronda
Cu siguranță una dintre cele mai spectaculoase destinații din Andaluzia, Ronda este recunoscută pentru Puente Nuevo, un pod de 120 de metri, care împarte orașul în două și care a fost terminat în 1794. Odată ce ajungi aici, e musai să taci turul canionului (El Tajo) din Ronda, pentru că peisajele de jur împrejurul râului Guadalevin sunt de-a dreptul spectaculoase. În plus, Ronda este recunoscută și la capitolul culinar: rabo de toro (adică o coadă de taur gătită lent) este specialitatea pe care nu ai voie s-o ratezi dacă vii în acest loc.
Granada
Când spui Andaluzia, automat spui și Granada și Alhambra, fortăreața maură care datează din secolul IX și care este adăpostită de munții Sierra Nevada, care creează, împreună cu edificiul, un peisaj cu totul și cu totul special. Pe lângă Alhambra, unde, dacă vrei să intri, ar trebui să îți iei biletele online, cu măcar câteva săptămâni înainte ca să prinzi loc, Granada ascunde și alte locuri surprinzătoare. Printre ele se numără Parcul Carmen de los Martires, Alcaicería, o zonă cunoscută drept Micul Maroc, unde se află și Bazarul din Granada, dar și Albaicín, fostul cartier arab din acest oraș, cu o arhitectură de-a dreptul inedită.
Cordoba
O destinație uitată adesea de cei care vizitează Andaluzia, Cordoba este un orășel de care te vei îndrăgosti iremediabil din clipa în care vei păși în el. De altfel, sunt voci care susțin că acesta este cel mai frumos loc din zonă.
Dacă faci un popas de o zi și în Cordoba, trece pe lista de must-see Moscheea-Catedrală (Mezquita-Catedral) din oraș, care alături de Alhambra, se numără printre cele mai importante monumente maure din Spania. Până la începutul secolului al XIII-lea, Mezquita din Cordoba era una dintre cele mai mari moschei din toată lumea islamică. Un alt obiectiv de neratat este și Puente Romano, care datează din secolul I î.Hr. și care a fost reconstruit în secolul al X-lea, în timpul ocupației maure a orașului. În rest, cartierul vechi San Basillo, plin de culoare, Torre de Calahorra (Turnul Calahorra) și Palacio de Viana, cu grădinile sale superbe, sunt atracțiile pe care merită să le bifezi în orele petrecute în Cordoba.
Sevilla
Ultima, dar nu cea din urmă destinație din Andaluzia este Sevilla, cel mai mare oraș din sudul Spaniei, cunoscut pentru dansurile de flamenco (de altfel, acest stil de dans a luat naştere chiar în Andaluzia) și frumusețile arhitecturale.
Palatul Regal Alcazar, ridicat, bineînţeles, tot de mauri, Catedrala din Sevilla, cea mai mare catedrală gotică din lume, Torre de Oro, un simbol al oraşului, care datează din secolul al XIII-lea, cunoscuta Plaza España, cu o arhitectură exemplară pentru stilul Mudéjar (stilul musulmanilor care au rămas în Spania după Reconquista, un stil care împrumută din elementele creştinismului şi ale islamismului), Parcul Maria Luisa: când vine vorba despre locuri uimitoare, Sevilla obţine punctajul maxim!
Foto: hepta.ro, unsplash.com, pixabay.com
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…