Cum ne potolim poftele cât timp stăm acasă. Sfaturi de la nutriționist

Statul acasă și lipsa activităților obișnuite de zi cu zi pot duce la o senzație constantă de foame și la nevoia de a „ronțăi ceva” mai tot timpul. Unul dintre cei mai cunoscuți nutriționiști italieni dezvăluie ce este bine să mâncăm în această perioadă pentru a nu cădea pradă poftelor de alimente nesănătoase.
Deși stăm acasă în această perioadă și avem un program mai puțin încărcat decât înainte, silueta și sănătatea noastră pot avea de suferit din pricina faptului că suntem tentați să mâncăm mai tot timpul, apelând la rezervele alimentare din frigider.
Acest obicei poate fi corectat dacă știm ce alimente să consumă zilnic. Nutriționistul italian Gianluca Mech ne spune însă din ce ar fi recomandat să fie compuse mesele noastre zilnice, astfel încât să scăpăm de această senzație de foame constantă.
“Mâncați multe legume pentru un aport optim de fibre. Acestea sunt substanțe nedigerabile, capabile să stimuleze creșterea și activitatea bacteriilor benefice prezente în flora noastră intestinală. Mai mult, fibrele dietetice au capacitatea de a se umfla în prezența apei, crescând astfel masa din intestin, cu efectul dublu de a reduce senzația de foame și de a regla tranzitul intestinal.
Printre alimentele cu cel mai bogat conținut de fibre se numără: pere, căpșune, avocado, mere, zmeură, banane, morcovi, sfeclă, broccoli, linte, năut, quinoa, migdale, semințe de chia și cartofi dulci,
De asemenea, proteinele oferă senzația de sațietate, dar au și o putere termogenă mai mare decât carbohidrații și lipidele. Asta deoarece digestia lor necesită o cantitate mai mare de energie decât ceilalți doi macronutrienți.
Dacă vorbim despre proteine, atunci acestea sunt alimentele pe care trebuie să le incluzi în dieta zilnică: ouă, migdale, piept de pui,brânză cottage, iaurt grecesc, lapte, broccoli, ton, carne macră, semințe de dovleac, creveți, alune crude.
E totodată important să mestecăm încet mâncarea, să savurăm fiecare înghițitură. Asta ne ajută să ne simțim sătui înainte de a mânca mai mult decât avem în realitate nevoie.
Uneori, mesele zilnice pot fi înlocuite cu preparate cu conținut redus de calorii și carbohidrați, realizate cu proteină și fibre, cum ar fi preparatele din Dieta Tisanoreica. Acestea pot fi consumate în orice moment al zilei , ca masă principală sau ca gustare gustoasă și sănătoasă. Ele ne oferă senzația de sațietate fără riscul kilogramelor în plus”, recomandă nutriționistul.