Mi s-a întâmplat de multe ori să îmi doresc să nu mai trebuiască să alerg, să rezolv pe bandă rulantă toate sarcinile de peste zi și să am timp – o oră, nimic mai mult – doar pentru mine. Să am timp să aplic o mască de păr sau de față, să aplic un tratament pe vârfuri sau să fac un detox pentru păr, să îmi hidratez corect pielea și să am timp să mă uit pe etichetele produselor folosite cu mai multă atenție, toate aceste dorințe erau amânate pentru mai târziu.
Da, îmi lipsesc acele zile aglomerate, însă, am găsit recent o listă scrisă la finalul unei agende cu ce aș fi vrut să fac și știu că acum pot. Sigur poți și tu. Trebuie doar să îți reamintești cât de mult ți-ai dorit asta!
Așa că, chiar dacă baia mea nu arată ca desprinsă dintr-un catalog, am decis să creez o atmosferă perfectă pentru ritualurile SPA. Am ales un playlist pentru o stare pozitivă (aici cu siguranță nu mă potrivesc cu majoritatea fundalurilor sonore din centrele SPA, așa că e un plus pentru mine că pot fi DJ-ul).
Și am ales, de data asta, câteva tratamente care să se potrivească unui ritual complex de îngrijire a pielii. Pe unele le-am găsit chiar la reducere, așa că îți povestesc și despre ele, poate îți sunt de folos.
Seturi pentru un ritual complex de îngrijire a pielii
Extrem de utile sunt seturile create pentru astfel de momente în care iei o pauză de la tot. Am găsit pe mrscrubber.eu, mai multe seturi care îți permit să ai grijă de pielea ta exact așa cum trebuie. Unul dintre ele chiar m-a inspirat să vizionez, apoi, și un film clasic.
BEAUTY BOX este un set pentru înfrumusețare pe care îl găsești acum la reducere (de la 393 lei la 199 lei).
Îl găsești aici: https://www.mrscrubber.eu/shop/seturi-home-spa/set-beauty-box/
Ce conține setul Beauty Box?
- Scrub pentru corp, disponibil în varianta Orez & ulei de Argan sau Germeni de grâu & orez
- Spumă pentru curățarea tenului, cu textură ușoară și eficientă, disponibilă în 3 variante, pentru fiecare tip de ten
- Mască pentru curățarea tenului, din argile naturale, disponibile în 3 variante, în funcție de tipul de ten
- Ulei de cocos extra-virgin, 100% natural, pentru multiple întrebuințări
- Ulei pentru îngrijirea genelor și a sprâncenelor, ori a unghiilor și cuticulelor (la alegere)
- Un produs Hand Made cadou.
BREAKFAST AT TIFFANY’S este un set complet pentru baie (redus de la 149 lei, la 95 lei).
L-am găsit aici: https://www.mrscrubber.eu/shop/seturi-home-spa/set-cadou-pentru-baie/
Ce conține setul BREAKFAST AT TIFFANY’S?
- Scrub pentru corp cu zahăr, îmbogățit cu ulei de migdale, exfoliază și hidratează pielea; disponibil în 7 variante de arome
- Gel de duș mătăsos și delicios, în 7 arome colorate
- Cremă gel pentru corp care se absoarbe rapid, ca un gel.
Seturi de îngrijire a pielii corpului, am găsit și pe site-ul https://www.sephora.ro/baie-si-corp/seturi-baie-si-corp.
Ador produsele Rituals. Îți recomand setul Try Me Set Happy Buddha care conține: Foaming Shower Gel (50 ml), Body Scrub (125 ml) și Body Cream (70 ml), 72 de lei. Îmi plac texturile, mirosul, dar și filosofia lor: fericirea este compusă din lucruri mărunte.
Îl găsești aici: https://www.sephora.ro/baie-si-corp/seturi-baie-si-corp/set-try-me-happy-buddha-set-baie-si-corp-438273.html
Sunt cu gândul la vacanțe (și la cele în care am fost, și la cele din viitor. Vreau să fiu optimistă!).
Mă ajută și mai mult un set ca Gift Set Mystery Of Hammam de la Douglas Home SPA. Îl găsești aici: https://www.douglas.ro/p/douglas-home-spa-gift-set-mystery-of-hammam-339612?fs=1274971564
Setul Mystery Of Hammam conține: Spumă de duș 50 ml, Loțiune de corp 100 ml, Cremă de mâini 75 ml și Exfoliant de corp 100g. Parfumul oriental al liniei de îngrijire a pielii combină trandafirii nobili cu șofranul lemnos și lemnul de santal cald. Costă 87 lei.
Sau setul VILLA BOTANIA PARIS. Acest set conține Crema pentru corp 75ml, Gel de duș 100 ml și Exfoliant pentru corp 100 ml cu aroma de Frangipani. Îl găsești cu o reducere de 50% (79,50 lei, de la 159 lei) și este chiar aici: https://www.marionnaud.ro/marionnaud/cosmetice/corp/deodorant/set-kani-kani-frangipani-flower/p/BP_67893
Produse de îngrijire pentru pielea foarte uscată
Pentru îngrijirea pielii uscate, imediat după baie, am folosit de mai multe ori produsele La Roche-Posay. Gamele preferate: Lipikar și Cicaplast. Așa că, atunci când este nevoie, le includ și în ritualul de îngrijire tip SPA.
Produsele Cicaplast mă ajută atunci când am nevoie să ajut regenerarea pielii deoarece produsele din această gamă favorizează repararea accelerată a pielii sensibile sau iritate și crăpate. Texturile hrănitoare sunt îmbogățite cu unt de shea, glicerină și apă termală La Roche-Posay.
Din gama Lipikar, m-am împrietenit cel mai mult cu crema de mâini emolientă, perfectă pentru perioadele în care acestea devin extrem de uscate și aspre.
Le poți găsi și tu în Farmacia La Preț Mic (https://www.farmacialapretmic.ro/).
În perioada 7-13 aprilie, vei descoperi oferte speciale ale produselor dedicate îngrijirii pielii uscate. De exemplu, free delivery la achiziția oricăror două produse din gama Lipikar și Cicaplast (*excepție Cicaplast balsam buze, Cicaplast cremă de mâini, Lipikar Xernad cremă de mâini).
Și pentru că vorbeam de pielea uscată, cele mai dificile zone sunt cele lipsite de glande sebacee, așa că apelez la soluții specializate. Creată pentru pielea uscată, cu rugozități, produsele din gama CeraVE SA sunt reduse cu 20%, în perioada 1-30 aprilie.
Le găsești în Farmacia Tei Online https://comenzi.farmaciatei.ro/campanie/cerave-20-aprilie-c1419 (reducerea se aplică oricărui produs din gama CeraVe, cu excepția formatelor speciale de 1 litru).
De ce sunt speciale produsele CeraVE?
Pe scurt, sunt emulsii ulei-în-apă, care constau într-o serie de sfere concentrice de ulei și apă dispuse pe mai multe straturi. Asta înseamnă că ingredientele cu efect de umectare, precum acidul hialuronic, hidratează pielea și o mențin mai mult timp hidratată. În plus, ceramidele CeraVe, colesterolul și acizii grași sunt eliberate treptat pentru a ajuta la protejarea și restabilirea funcției de barieră a pielii.
Foto: Hepta, PR.
Cum alegi manichiura pentru a crea iluzia degetelor lungi
Dacă și tu ești precum Gwyneth Paltrow și suferi de complexul mâinilor mici, cu degete scurte, atunci află…
Trei game preferate de A List pe care să le încerci și tu, acum
La final de toamnă, Rituals a inaugurat primul magazin din țară, în Mega Mall. Echipa A List Magazine…
Cele mai frumoase cadouri de Sărbători
Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…
Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece
În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…
Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special
De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…
Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun
În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…
Avon Space, noul concept store – the place to be!
Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…
Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space
Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…
Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer
Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…
Khloé Kardashian își lansează primul ei parfum- XO Khloé
Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian…