Dacă tot s-a anunțat o nouă rundă de izolare, zic să curgă din plin cu seriale! Dar cum pe cele care au doar un singur sezon (și maximum 10-12 episoade) le dăm gata foarte repede, astăzi vă propunem câteva titluri… de cursă lungă. Producții cu minimum cinci sezoane, „combustibilul“ perfect pentru următoarele săptămâni.
Pe unele probabil că le-ați văzut, pe altele cu siguranță le păstrați pe lista de must-see de multă vreme. Ei bine, acum a venit momentul pentru ele!
Lost
Unul dintre cele mai populare și bine realizate seriale din istoria televiziunii, Lost este titlul cu care deschidem această serie. Dacă încă nu l-ai văzut, pregătește-te pentru șase sezoane pline de acțiune, dramă și, nu în ultimul rând, mister. Mister care ține chiar până la ultimul episod. Lost începe cu un accident aviatic, în urma căruia supraviețuitorii ajung pe o insulă (aparent) pustie, unde încearcă să reziste împreună până când vor fi salvați. Salvarea aceasta, însă, întârzie să apară. Iar lucrurile se complică din ce în ce mai mult.
The Wire
Hit al anilor 2000, un serial care nu a cucerit doar publicul, ci și criticii, care au avut doar cuvinte de laudă la adresa lui (de altfel, pe IMDB are scorul de 9.3, printre cele mai mari), The Wire ilustrează lumea drogurilor și a criminalității din Baltimore, văzută prin ochii traficanților, pe de o parte, și cei ai oamenilor legii, pe de altă parte. Serialul este disponibil pe HBO GO și are cinci sezoane.
The Sopranos
În ziua de astăzi, când avem la dispoziție atât de multe seriale din care cu greu putem alege, The Sopranos rămâne un oldie but goldie musai de văzut măcar o dată-n viață. În prim-plan se află Tony Soprano (James Gandolfini), un om de afaceri întreprinzător sau, mai bine spus, unul dintre cei mai respectați capi ai mafiei din New Jersey. Cele șase sezoane The Sopranos sunt disponibile pe HBO GO.
Breaking Bad
Un alt serial care a cucerit atât audiența, cât și criticii, Breaking Bad urmărește povestea lui Walter White (Bryan Cranston), un profesor de chimie cu un nivel de trai destul de modest, care, după ce află că are cancer și că va muri, se apucă să facă și să vândă metamfetamină cu ajutorul unui fost elev, Jesse Pinkman (Aaron Paul), în încercarea de a construi un viitor stabil din punct de vedere pentru familia sa. Cele cinci sezoane sunt disponibile pe Netflix.
Prison Break
Dacă sunteți în căutarea unui titlu plin de suspans, care să vă țină cu sufletul la gură de la un episod la altul, Prison Break este alegerea perfectă. După ce fratele lui este condamnat pe nedrept pentru o crimă pe care nu a comis-o, un tânăr inginer, Michael Scofield (Wentworth Miller), pune la cale un minuțios plan de evadare din penitenciarul Fox River. Plan care începe cu o hartă tatuată pe tot corpul său.
Mad Men
Publicitatea din New York-ul anilor ‘60, competiția acerbă din lumea creativilor și misteriosul Don Draper (Jon Hamm), un maestru greu de egalat al advertisingului. Pe parcursul celor șapte sezoane (disponibile pe Netflix), Mad Men este o incursiune într-o lume cu totul și cu totul fascinantă.
Supernatural
Dacă vă doriți un fantasy ca la carte pentru această izolare (iar Game of Thrones știm deja că a fost bifat de toată lumea), Supernatural ar putea fi o variantă foarte bună. Serialul urmărește călătoria fraților Winchester, Dean (Jensen Ackles) și Sam Winchester (Jared Padalecki), care calcă pe urmele tatălui lor și pornesc împreună la vânătoare de creaturi malefice prin țară. Un drum care îi ajută să descopere cine sunt cu adevărat, dar și ce s-a întâmplat cu familia lor.
Arrow
Înainte de această avalanșă a serialelor cu supereroi de care avem parte acum, Arrow era lider de audiență în respectiva categorie. Acțiunea se învârte în jurul lui Oliver Queen (Stephen Amell), un miliardar care, după ce petrece cinci ani pe o insulă din Pacific, în urma unui naufragiu, revine în orașul natal Starling City. Și nu oricum, ci în calitate de justițiar hotărât să plătească polițele familiei. Cele șase sezoane sunt disponibile pe Netflix.
Call the Midwife
Un period drama produs de BBC și extrem de apreciat pentru acuratețea de care dă dovadă în zugrăvirea unei epoci, Call the Midwife (11 sezone) este povestea unui grup de moașe din estul Londrei anilor ‘50 și ‘60.
Downton Abbey
Probabil unul dintre cele mai populare seriale britanice, Downton Abbey (6 sezoane) urmărește aventura unei familii de aristocrați, familia Crawley, și viața englezilor de la la începutul secolului al XX-lea, în timpul domniei Regelui George al V-lea.
Foto: outnow.ch
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…