Află tot ce îți rezervă astrele săptămâna care urmează! Astrologul Anca Stoica vine cu detalii pentru fiecare zodie, la începutul lunii iunie.
Berbec
Foarte interesante sunt relațiile parteneriale în primele zile ale săptămânii. Există conflicte în fundal, astfel că Luni și Marți vor ieși la iveală în fel și chip. Mărul discordiei este reprezentat de diferența de opinii, dar și din cauza unor apropiați care divulgă secrete personale sau trunchiază adevărurile implicate în desfășurarea activităților comune. Apar și cheltuieli comune cu alții pe utilități, însă va intra în discuție și relaționarea cu instituțiile financiare. Fii prudent, deoarece sunt probabile erori în documente și imposibilitatea de a achita corect și la timp, datoriile vechi. A doua parte a săptămânii este evidențiată de relațiile cu străinătatea. În urma dialogului cu persoane străine sau în urma unor demersuri ce vizează parteneri străini în plan profesional vei fi nevoit să decizi în consecință. Este vorba despre un final vizavi de străinătate, colaborări sau studii ce au legătura că persoane aflate în alte țări. Este o perioadă favorabilă remodelării sistemului tău de valori morale și spirituale.
Taur
Te implici mult în activități de rutină, atât acasă în plan personal, cât și la locul de muncă la începutul acestei săptămâni. Există animozități în relațiile colegiale, datorită banilor sau bunurilor comune de la serviciu. Discutând cu cineva de încredere din anturajul apropiat îți vei lămuri multe aspecte profesionale care, deocamdată, sunt ascunse sau par banale. Sănătatea este vulnerabilă pe termen lung, dar în aceste zile se vor evidenția serios unele afecțiuni. Ia în serios semnalele organismului, cere și urmează sfaturile specialiștilor în sănătate. Foarte animate sunt și relațiile parteneriale, astfel că se pot rediscuta unele colaborări. Partenerii se pot manifesta ciudat sau își pot revizui termenii, condițiile și doleanțele vizavi de activitățile desfășurate în comun. Și pentru acest segment relațional, te pot ajuta sfaturile și explicațiile unui prieten de încredere. La nivel financiar, se va încheia un capitol referitor la banii și bunurile comune cu alții, moșteniri și partaje. Diferențe de opinii cu toată lumea.
Gemeni
Cei dragi au nevoie de tine la începutul săptămânii. Se conturează dialoguri importante și acțiuni comune la care trebuie să participi vrei, nu vrei. Însă, depinde numai de tine să gestionezi situația sentimentală, fie că este vorba despre persoana iubită, fie despre copii. O temă importantă va fi oficializarea unei relații sentimentale. Bine ar fi ca această temă să rămână, deocamdată, la stadiul de schimb de păreri, deoarece pot apărea răzgândiri și răsturnări de situație spectaculoase. La serviciu este mult de lucru, însă șefii sau autoritățile pot interveni într-un mod neplăcut în bunul mers al treburilor. Urmează instrucțiunile oferite de superiori ierarhici, chiar dacă la prima vedere par de neînțeles sau fără rost. Există un rost în toate, iar la momentul potrivit vei înțelege de ce și cum. În relațiile parteneriale se conturează un final de etapă. Se pot schimba unele aspecte într-o relație matrimonială sau într-o relație de colaborare profesională, dar există și posibilitatea finalizării acestor relații, fără echivoc.
Rac
Primele zile ale săptămânii îți oferă contexte favorabile de a te ocupa, pe îndelete, de casă și familie. Indiferent dacă situațiile ivite sunt punctate cu neplăceri, ești dispus să faci tot posibilul pentru a rezolva treburile gospodărești și problemele membrilor familiei. Hibele din acest segment vin dintr-un fel de umbră greu de înțeles și explicat în cuvinte. Relația cu persoana iubită și cea cu copiii îți vor crea ceva disconfort emoțional, din cauza diferențelor de opinii și de planuri de acțiune. Pentru a dizolva animozitățile, antrenează-i pe cei dragi în activități amuzante. Folosindu-ți talentele creative ai putea realiza adevărate opere de artă. La locul de muncă se va încheia o etapă importantă, fie prin finalizarea unor sarcini de lucru, fie prin schimbarea drastică a condițiilor de muncă. Este nevoie să-ți remodelezi filozofia vizavi de muncă și implicațiile ei. Controlează-ți stările, deoarece sănătatea este vulnerabilă și chiar vei avea nevoie de odihnă și detașare de cotidian.
Leu
Primele zile ale săptămânii te predispun la călătorii pe distanțe scurte. Vei fi nevoit să mergi în diverse locuri pentru a rezolva demersuri personale sau profesionale. Dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat îți vor aduce informații prețioase și sfaturi utile pe termen lung. Însă, remarcile unora te pot necăji, mai ales acelea care vin dinspre prieteni sau colegi de muncă apropiați. Fii scump la vorbă și evită a-ți expune părerile sau planurile de viitor. Acasă, în familie este nevoie să depui eforturi alături de cei dragi pentru desfășurarea treburilor gospodărești. Sunt probabile reparații de anvergură. Din cauza banilor, bunurilor comune și moștenirilor vor apărea discuții aprinse cu neamurile. Fii înțelegător cu toată lumea! Segmentul sentimental ajunge la un final de etapă, atât în ceea ce privește relația cu persoana iubită, cât și relația cu copiii. Pentru tine, cu totul alte valențe va căpăta de acum încolo, iubirea și implicațiile ei. Tendința, mai mult sau mai puțin conștientă, de a te refugia în relațiile de prietenie și în proiectele socio-profesionale va duce la distanțarea de cei dragi.
Fecioara
Planurile de investiții reprezintă un subiect important în prima parte a săptămânii. Este posibil să primești bani în urma eforturilor depuse în câmpul muncii, salariul, o primă sau favoruri dinspre locul de muncă. Intră în discuție și cadourile oferite de cei dragi sau tu la rândul tău vei oferi altora ceva util și drag sufletului lor. Fii prudent și circumspect cu toată lumea! În spatele măștilor binevoitoare și a vorbelor dulci se ascund alte păreri și alte interese. Relațiile cu anturajul apropiat se animă prin dialoguri interesante, care îți vor oferi informații necesare în planul colaborărilor în care ești implicat sau vrei să te implici. De asemenea, vei fi nevoit să faci diverse călătorii pe distanțe scurte, fie pentru a-ți rezolva chestiuni personale, fie pentru a ajuta pe cineva drag. În mediul familial și domestic se va încheia un capitol. Sunt posibile discuții aprinse și neplăceri acasă, în casă, în relațiile cu membrii familiei, din cauza unor povești sentimentale care, într-un anume fel, deranjează ambientul familial.
Balanța
Este o săptămână dinamică, în care poți rezolva treburi personale restante. Revizuiește-ți planurile și relațiile. Păstrează, îmbunătățește, dezvoltă doar ce simți că îți este ție de folos și te ajută să-ți îndeplinești visele. Este vremea să te gândești și la filozofia de viață abordată până acum și să schimbi ceva și din sistemul valorilor morale și spirituale folosit până acum. Primești bani de la locul de muncă, fie sub forma salariului, fie sub formă de bonusuri sau alte favoruri importante. De asemenea, apar informații legate de regimul muncii, care se va schimba, iar în consecință vor apărea și schimbări salariale. Este de neînțeles acum legătura dintre muncă și plata aferentă, deoarece predomină nisipurile mișcătoare în sectorul muncii și al relațiilor colegiale. Relațiile cu anturajul apropiat ajung la un final. Este bine să te desprinzi de unele persoane din acest anturaj sau, dacă este vorba despre neamuri, schimbă-ți atitudinea față de acestea. Călătorii pe distanțe scurte, discuții pe teme patrimoniale, familiale și domestice.
Scorpion
Ai nevoie de liniște, odihnă, discreție în primele zile ale săptămânii. Sănătatea este vulnerabilă și bine ar fi să te ocupi realmente de tine și de nevoile tale. Sunt momente prielnice discuțiilor tăinuite cu persoanele din mediul profesional. Astfel, poți afla informații prețioase legate de salarizare, investiții, condiții de muncă, schimbări profesionale ce se conturează la orizont. Fii scump la vorbă și ascultă atent ce îți spun ceilalți! Chiar dacă ai alte păreri vizavi de ceea ce se petrece în preajma ta, acum este bine doar să culegi informații și să le procesezi în tihnă. Miercuri și Joi te vei simți mai bine, revenindu-ți pofta de viață și de distracții. Ocupă-te de activitățile specifice unui hobby, reorgnizează-ți spațiul locativ, antrenează-i și pe cei dragi în discuții utile și amuzante. Din perspectiva financiară se conturează un final de etapă de câștig din munca desfășurată la locul de muncă. Poate fi vorba despre primirea drepturilor salariale, însă vor apărea și informații despre o nouă grilă de salarizare ce se va aplica în urma schimbării condițiilor de muncă.
Săgetător
Dialogurile și acțiunile comune cu prietenii reprezintă o temă importantă în această săptămână. Fundalul acestor relații este tensionat și foarte ușor se poate ajunge la conflicte pe termen lung, mai ales cu femeile. Evită dialogurile contradictorii, reține cele discutate și gândește-te pe îndelete la situațiile în care te afli alături de aceste persoane. Ai nevoie de odihnă și detașare de cotidian, așa încât rezervă momente doar pentru tine și refacerea forțelor tale vitale. Sănătatea este vulnerabilă și este probabil să ai nevoie de îngrijiri de specialitate. Pe de altă parte, pe căi mai puțin obișnuite vei afla detalii interesante referitoare la locul de muncă. Sunt aspecte nu tocmai comode sau plăcute, însă există și partea bună a lucrurilor, invizibilă deocamdată. Membrii familiei și ambianța domestică te ajută din plin să-ți revii și să-ți reorganizezi toate planurile personale și profesionale. Pentru tine, se încheie o etapă de viață. Rezolvă situațiile și relațiile trenante, lasă trecutul în urmă și mergi mai departe abordând o nouă filosofie de viață.
Capricorn
Ești înconjurat de multă lume în această săptămână, mai ales fiind solicitat în anturajul socio-profesional. Se conturează dialoguri importante cu șefii, cu autoritățile oficiale, dar și acasă în mediul familial, figurile importante ale neamului din care provii îți vor dori compania și poate chiar ajutorul. Selectează prioritățile și evită să-ți risipești eforturile în acțiuni frivole sau inutile! Fundalul acestor relații este disonant, astfel că de la banalități se poate ajunge la conflicte deschise pe termen lung. Fii prudent și controlează-ți reacțiile! Dialogurile cu prietenii sunt favorabile, în sensul că poți afla detalii importante referitoare la temele cotidiene de larg interes. Evită să-ți expui părerile, deoarece unii te pot înțelege greșit. La finalul săptămânii este bine să te odihnești și să te gândești pe îndelete la situațiile și relațiile în care ești implicat. Se conturează un final de etapă, astfel că este vremea să-ți stabilești un alt sistem de valori morale și spirituale, alte obiective, alte planuri, alte direcții de viață și activitate.
Vărsător
Dialogurile cu persoanele aflate în străinătate îți deschid săptămâna. Veștile sunt alarmante, mai ales dacă este vorba despre persoana iubită, copii, călătorii, studii sau a lucra în străinătate. Îți poți liniști și relaxa sufletul prin intermediul activităților culturale și a unei discuții filozofice cu cineva erudit. Clar însă, că este nevoie să-ți remodelezi mentalitatea și să abordezi altfel relațiile cu ceilalți. Ți-ar prinde bine implicarea în diverse forme de instruire, necesare în câmpul muncii. Foarte animate sunt situațiile de la locul de muncă, iar șefii te pot provoca în fel și chip. Tensiunile din mediul profesional sunt legate de salarizare și de condițiile de muncă. În urma celor petrecute și discutate în această săptămână, se va finaliza o etapă în relațiile cu persoanele din mediul socio-profesional. Este bine să-ți urmezi obiectivele personale, să-i lași pe ceilalți deoparte, să renunți la prietenii și colegii care s-au dovedit neserioși, dar renunță și la proiectele care au dat roade prea puțin până acum.
Pești
Este nevoie să te ocupi de achitarea facturilor, taxelor sau altor tipuri de datorii în primele zile ale săptămânii. Sunt probabile dialoguri aprinse cu membrii familiei și cu neamurile pe tema cheltuielilor comune, a moștenirilor și partajelor. Unii doresc să te împovăreze cu achitarea tuturor cheltuielilor comune. Selectează prioritățile și nu te lăsa dus și sedus de mofturile nimănui! Se vor evidenția și relațiile cu străinătatea prin dialoguri cu persoane străine sau prin demersuri ce trebuie să le faci fie pentru o călătorie, fie pentru studii. Ești tentat să acționezi în forță în tot ce ține de străinătate, călătorii și studii pe termen lung, însă este bine să-ți temperezi elanul. Există riscul să pierzi timp, bani și eforturi în acțiuni inutile. În plan profesional se încheie o etapă, mai ales în relațiile cu șefii și autoritățile. Poți finaliza sarcini de lucru începute demult, poți renunța la o funcție de conducere sau chiar la un loc de muncă, iar în consecință îți vei revizui conduita față de muncă și implicațiile ei.
Text de Astrolog Anca Stoica
Brunch Festiv: Top 6 locuri din București unde să mergi de Crăciun
Sezonul rece vine cu promisiunea unor întâlniri lungi și simpatice cu prietenii și familia. Și ce duminică ar…
Cadourile de Sărbători: „tentativele de conectare” de care are nevoie relația ta de cuplu
Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu…
Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean
Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…
Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Traian Galleguillos, chef
V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…
Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025
Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…
Cadourile: codul bunelor maniere
Încă din Antichitate cadourile au avut rolul să exprime gratitudinea. Sau… să înlesnească formarea unei alianțe. În perioada…
Ce face amanta de Crăciun?
Nina Evanghelina se întoarce cu rubrica de opinii, la 10 ani de când a întrerupt-o. Chiar… Ce face…
Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor
Actorul Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor din partea Marinei Americane….
Adriana Lima s-a măritat pentru a doua oară
Supermodelul Victoria’s Secret, Adriana Lima, a anunțat că s-a căsătorit pentru a doua oară. Adriana Lima și-a oficializat…
„Iubire la puterea feminin”, ritualul tău de prevenție
Începe să ai mai multă grijă de tine chiar acum! Te ajută o echipă de profesioniști în domeniul…