Monica Cismaru ∙ June 8, 2020 ∙ 3 min read

vitamina D

Vitamina D este esențială pentru sănătatea oaselor și ajută organismul la absorbția corespunzătoare a calciului și a fosforului. Cercetările arată că Vitamina D are multiple alte beneficii, printre care reducerea riscului de apariție cancerului și a infecțiilor respiratorii acute. Vitamina D se obține din expunerea la soare, dar și din suplimente și din alimente.

Vitamina D este depozitată în țesutul adipos al organismului, iar una dintre principalele sale funcții este faptul că ajută tractul digestiv la absorbția calciului și a fosforului din alimente, ceea ce, în final, se traduce prin sănătatea sistemului osos.

De fapt, fără Vitamina D, specialiștii spun că organismul ar absorbi din alimente doar 10-15% din calciu și 60% din fosfor. Când înregistrează o deficiență de calciu, corpul începe să producă osteoclaste, celule care dizolvă mineralele din oase, iar acestea se slăbesc astfel și devin foarte vulnerabile. De aceea, persoanele care au deficit de Vitamina D sunt expuse mult mai mult riscului de apariție a osteoporozei.

Care este legătura dintre deficitul de Vitamina D și depresie

Deficitul de Vitamina D din organism este asociat cu creșterea șanselor apariției depresiei. Mai mult, se pare că persoanele care suferă de tulburare afectivă sezonieră înregistrează un deficit de Vitamina D, ceea ce ar putea explică simptomele. În ciuda asocierii dintre cele două elemente, dintre deficitul de Vitamina D și apariția depresiei, această afecțiune nu se tratează cu un aport suficient din acest compus și nu există dovezi clare a legăturii directe dintre cele două.

vitamina D

Vitamina D și COVID-19

Cercetările preliminare au descoperit o legătură între deficitul de Vitamina D și COVID-19. Cercetătorii au comparat cazuri severe de COVID-19 înregistrate la pacienți din Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Italia și din alte țări puternic afectate de virus și deficitul de Vitamina D. S-a observat că persoanele care înregistrau un deficit mai mare de Vitamina D aveau toate șansele să sufere de o formă severă de COVID-19, spre deosebire de cele cu nivel normal. Studiile nu au fost certificate încă, dar legătura dintre Vitamina D și sistemul imunitar se vede cu ochiul liber, beneficiile acesteia asupra întăririi rezistenței organismului devenind de necontestat.

Cum asimilezi suficientă Vitamina D

Organismul sintetizează Vitamina D prin expunerea la razele UV. Totuși, expunerea îndelungată la soare nu este recomandată din cauza riscului de arsuri solare sau creșterea riscului de apariție a cancerului de piele.

Alimente bogate în Vitamina D

Nu sunt multe alimente bogate în Vitamina D. Peștele gras precum somonul se află printre cele mai bune surse naturale, iar o porție de untură de pește asigură 170% din doza zilnică necesară de Vitamina D. Laptele de vacă, laptele vegetal, cerealele sunt, de asemenea, surse bogate de Vitamina D.

Lista scurtă: Untură de pește, pește (somon, sardine), ciuperci crude, lapte/lapte vegetal (soia, migdale, ovaz).

 

Foto: Robert Hrovat, Adam Nieścioruk/ Unsplash

Related Posts

La ce să te aștepți de la al doilea sezon Squid Game (Netflix)?

Fenomenul coreean Squid Game a avut premiera în 2021 și s-a transformat rapid într-unul dintre cele mai populare…

Deserturi cu istorie, din București – o călătorie dulce

În plină modă a New York rolls și a pannetone-ului cu maia, dospit la rece, la Fundația Calea…

Brunch Festiv: Top 6 locuri din București unde să mergi de Crăciun

Sezonul rece vine cu promisiunea unor întâlniri lungi și simpatice cu prietenii și familia. Și ce duminică ar…

O nouă destinație de lux s-a deschis în inima Bucegilor

Recent, o nouă locație premium și-a deschis porțile în inima munților Bucegi, venind în întâmpinarea celor care caută…

Cadourile de Sărbători: „tentativele de conectare” de care are nevoie relația ta de cuplu

Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu…

10 hituri, miliarde de streamuri cu artiștii care au scris istorie la UNTOLD

Platformele de streaming au înlocuit în mare parte vânzările de discuri și certificările de platină, pe măsură ce…

Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean

Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Traian Galleguillos, chef

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…

Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025

Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…

Cadourile: codul bunelor maniere

Încă din Antichitate cadourile au avut rolul să exprime gratitudinea. Sau… să înlesnească formarea unei alianțe. În perioada…