Dragostea în vremea pandemiei

Ultimele luni care au trecut ne-au forţat să devenim totmai intimi cu emoţiile şi sentimentele noastre. Am realizat că un trai în care ne purtăm ca doi inamici este mai ameninţător pentru sistemul nostru imunitar decât coronavirusul în sine, spune Gáspár György, psiholog şi formator de opinie în sănătate relaţională.

Primăvara aceasta a fost diferită de toate celelalte pe care le-am trăit în mai scurta sau mai lunga noastră existență. De la mic la mare, am fost nevoiți să regândim designul deja cunoscut al unei zile obișnuite, forțați fiind să identificăm noi modalități de conviețuire în cuplu, familie și comunitate.

Locuințele au devenit peste noapte neîncăpătoare, iar spațiul dintre noi era tot ce mai puteam împărți cu cei cu care ne aflam în izolare. La început ne-am revoltat. Șocul a fost atât de mare, încât unii dintre noi au refuzat să accepte realitatea, pe când alții s-au pregătit pentru ce era mai rău. A fost mai vizibilă ca oricând funcționarea polarizată a oamenilor: o parte dintre noi respingeau cu vehemență recomandările autorităților (de izolare și distanțare socială), iar cealaltă parte întâmpina dificultăți evidente în gestionarea cumpărăturilor aparent mereu insuficiente și făcute în mod compulsiv.

A urmat apoi recunoașterea faptului că niciunul nu are cu adevărat imunitate, că – în ciuda faptului că avem zeci de ani de școli în spate – nu știm să ne controlăm emoțiile, nu cunoaștem regulile de comunicare și nici nu stăpânim arta adevărată a conviețuirii. Am fost nevoiți să recunoaștem și că relația cu apa și săpunul (pentru unii dintre noi) era complicată, iar pentru alții, ca și inexistentă. Zilele păreau din ce în ce mai haotice, iar gândul că vom cădea ostatici plictiselii părea să fie cea mai aspră pedeapsă posibilă pentru omul modern al secolului XXI.

Astfel am ajuns la cea de-a treia etapă, una a analizei personale și relaționale. Fiindu-ne tot mai limitat dreptul de a mai ieși din casă, în timp ce distanțarea fizică devenea noul trend, ne-am surprins încetul cu încetul că tot ce mai putem face este să recurgem la o apropiere psihică. Zilele ne forțau să devenim tot mai intimi cu emoțiile și sentimentele noastre, nevoiți fiind să învățăm să tolerăm și trăirile celorlalți. Timpul care înainte era consumat în trafic avea să devină contextul nostru de autoanaliză.

Adresarea întrebărilor prea multă vreme ignorate și imposibilitatea de a mai evita sau de a evada din momentele dificile ne-au determinat să privim spre interior așa cum mulți dintre noi nu o mai făcuserăm. Am învățat să respirăm conștient și să înțelegem că nu ne mai poate fi indiferent cu cine și cum ne ducem existența. Unii parteneri au descoperit cât le este de greu să-și accepte diferențele care trasează în mod clar granițele psihologice dintre unul și celălalt. Că fiecare dintre noi are propriul mod de a face față stresului, că nu putem câștiga o dezbatere pretinzând că doar noi avem dreptate și că, în ciuda tuturor lucrurilor scumpe din această lume, vorba dulce atât de multe ne poate aduce.

Alții au realizat că împreună le este mult mai bine, că este atât de mult spațiu de explorare reciprocă, precum și că le-a fost mult prea dor unul de celălalt și că, seduși de cotidian, au uitat de ceea ce contează cu adevărat pentru ei. Vrând, nevrând, am descoperit că viața noastră se poate schimba abia atunci când trecem de la „a avea“ la „a fi“! Că, pentru a trăi din plin, este esențial să ne cultivăm inteligența emoțională și să îndrăznim să relaționăm unii cu ceilalți așa cum, poate, nu am văzut niciodată la strămoșii noștri. Până în prezent, majoritatea oamenilor au privit iubirea și relațiile drept un bun care se afla în posesia lor, ceva ce li se cuvine de la sine, indiferent de ceea ce fac, spun sau pun în practică. Dar, în această primăvară, tot mai mulți au realizat că, în fapt, noi aparținem iubirii și relațiilor, nu invers. Iar pentru a ne satisface nevoia de dragoste și instinctul de conectare, avem de făcut no serie de ajustări în ceea ce privește conturul neșlefuit al psihologie noastre relaționale.

Și poate că, în viitor, istoria va eticheta această perioadă drept „Marea ajustare“! Ulterior, am ajuns la cea de-a patra etapă: revoluția. Una în care ne-am angajat la a învăța ceea ce pentru multă vreme am exclus cu încăpățânare din programa școlară. Ce, mai exact? Că singuri nu ne poate fi bine. Că doar împreună putem face față tragediilor. Că relațiile sunt invizibile, dar și extrem de importante. Că un trai în care ne purtăm ca doi inamici este mai amenințător pentru sistemul nostru imunitar decât coronavirusul în sine. Că niciunul dintre noi nu este perfect. Că, dacă vrem să reușim împreună, avem de deslușit ce înseamnă să acționăm ca doi aliați. Cei mai curajoși au învățat să asculte mânați de curiozitate, și nu de pornirea de a oferi un contra argument; au descoperit forța lui „Mulțumesc!“, „Te rog!“, „Apreciez!“, „Iartă-mă!“, „Te iubesc!“; și, de asemenea, au realizat că cel mai bun antidot pentru a face față anxietății este reprezentat de conversațiile intime, vulnerabile și cu adevărat interminabile.

După această revoluție sufletească greu de imaginat, lumea întreagă s-a schimbat. Suntem la început de vară și viața revine treptat la o „altfel“ de normalitate. Una în care părem mai conștienți ca oricând de trăirile, emoțiile și senzațiile noastre. Și în care poate că am învățat să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să-i oferim iubirii, dar și relațiilor darul cel mai de preț: existența noastră curajoasă, sinceră și asumată.

Gáspár György, @gaspargyorgy, psiholog, psihoterapeut relațional și autor. Atunci când nu este în cabinet, ține cursuri pentru viitorii psihoterapeuți sau susține conferințe pentru publicul larg. Este îndrăgostit de meseria pe care o practică, iar misiunea lui este #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia.

Foto: Toa Heftiba on Unsplash