Te pregătești de vacanță și ai nevoie de un titlu (sau două, sau trei) care să te acompanieze pe tot parcursul ei? Numai bine, pentru că luna august ne aduce o mulțime de filme, seriale sau sezoane noi pentru o sesiune de bingeing ca la carte.
Netflix
Lucifer – sezonul V (Premiera: 8 august)
He’s back! Pe 8 august, Lucifer (Tom Ellis) se întoarce în cel de-al cincilea sezon al serialului și are parte de o revenire spectaculoasă, mai ales că, de această dată, își face apariția în scenă și Michael, maleficul său frate geamăn, pus pe fapte reale și dornic de haos. Între timp, Chloe (Lauren German) reanalizează dragostea, Ella (Aimee Garcia) găsește în sfârșit un tip de treabă, iar Amenadiel (D.B. Woodside) se adaptează la viața de tată.
The Rain – sezonul III (Premiera: 6 august)
La câțiva ani după ce ploaia a decimat populația Scandinaviei, Simone (Alba August) și Rasmus (Lucas Lynggaard Tonnesen) au o dispută despre cum să salveze omenirea, fiecare având o altă viziune. În timp ce Rasmus crede că îi poate salva pe toți rămași infectându-i cu virusul care l-a transformat pe el într-o ființă cu puteri supraomenești, Simone insistă că trebuie să existe un leac și încearcă să-și recupereze fratele, care începe să se transforme tot mai mult de la o zi la alta.
Teenage Bounty Hunters – Sezonul 1 (Premiera: 14 august)
Dacă îți e dor de un serial de comedie cu adolescenți, Teenage Bounty Hunters este alegerea perfectă în această lună. După ce prind un fugar, gemenele Blair (Anjelica Bette Fellini) și Sterling (Maddie Phillips) hotărăsc că a venit momentul să își ia un part-time job… un pic neobișnuit pentru două eleve care învață la un liceu creștin. Astfel, ele fac echipă cu un vânător de recompense experimentat pentru a-i prinde pe infractorii care încalcă regulile și legile.
Biohackers – Sezonul 1 (Premiera: 20 august)
Netflix ne aduce în august și un thriller SF care promite mult suspans, Biohackers. Serialul o are în prim-plan pe Mia (Luna Wedler), o tânără care merge la facultatea de medicină pentru a se apropia de un profesor pe care îl crede implicat în tragedia care i-a distrus familia, însă ajunge să fie atrasă de lumea biohackingului.
Million Dollar Beach House – Sezonul 1 (Premiera: 26 august)
Dacă vrei să descoperi luxul în adevăratul sens al cuvântului (bine, cu riscul de a oftica puțin, trebuie să te avertizăm în acest sens), Million Dollar Beach House este titlul must-see în august. Serialul prezintă luxoasele locuințe din Hamptons ale unor celebrități, lideri din lumea afacerilor sau investitori din sfera tehnologiilor.
Film Netflix: Project Power (Premiera: 14 august)
Cu Joseph Gordon-Levitt, Machine Gun Kelly, Jamie Foxx și Rodrigo Santoro în distribuție, filmul ne propune o excursie în New Orleans, unde un fost soldat, o adolescentă și un polițist își unesc forțele în New Orleans și caută sursa unor pastile periculoase, care oferă temporar superputeri celor care le iau.
HBO GO
Lovecraft Country – Sezonul 1 (Premiera: 17 august)
Produs de Jordan Peele (Get Out, Us) și J. J. Abrams (Lost, Star Wars), Lovecraft Country documentează povestea lui Atticus Black (Jonathan Majors), un tânăr care pornește alături de o bună prietenă și de unchiul lui într-un roadtrip în căutarea tatălui său dispărut fără urmă. Călătoria lor se dovedește a fi o cursă pentru supraviețuire pe măsură ce își dau seama de pericolul rasismului, încă prezent în unele zone ale Americii, dar și de existența unor creaturi înfricoșătoare. Serialul va fi lansat în această lună la HBO GO.
W Domu / Acasă
HBO Europe prezinta o antologie de 14 scurtmetraje realizate de 16 regizori, povești care documentează experiența izolării neașteptate cauzate de pandemia Coronavirus Toate urmează un set de reguli: acțiunea are loc aici și acum în timpul pandemiei, durata poveștii nu poate depăși 10 minute, toate întâmplările trebuie să adere restricțiilor impuse, creatorii trebuie să filmeze singuri timp de patru săptămâni, însă formatul și genul sunt la alegerea lor. Proiectul W Domu / Acasă (Polonia) a fost creat în libertate artistică totală și reprezintă descrierea creativă a situației în care libertatea individuală este restricționată.
AXN
The Oath – Sezonul 1 (Premiera: 3 august)
The Oath explorează lumea bandelor din cadrul poliției din Los Angeles, cei care se presupune că au făcut un jurământ de a proteja cetățenii. În același timp, prezintă într-o altă lumină grupările secrete și corupte în care e aproape imposibil să intri – organizații la care doar câțiva reușesc să obțină accesul. În prim plan sunt Corbii (The Ravens) din LAPD, iar primul sezonul urmărește încercarea lor de a se elibera de datoria pe care o au față de un cartel de droguri. Un nou episod din The Oath va fi disponibil din 3 august, în fiecare luni seara, de la ora 21.00, la AXN.
Foto: Netflix, AXN
Brunch Festiv: Top 6 locuri din București unde să mergi de Crăciun
Sezonul rece vine cu promisiunea unor întâlniri lungi și simpatice cu prietenii și familia. Și ce duminică ar…
Cadourile de Sărbători: „tentativele de conectare” de care are nevoie relația ta de cuplu
Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu…
Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean
Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…
Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Traian Galleguillos, chef
V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…
Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025
Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…
Cadourile: codul bunelor maniere
Încă din Antichitate cadourile au avut rolul să exprime gratitudinea. Sau… să înlesnească formarea unei alianțe. În perioada…
Ce face amanta de Crăciun?
Nina Evanghelina se întoarce cu rubrica de opinii, la 10 ani de când a întrerupt-o. Chiar… Ce face…
Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor
Actorul Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor din partea Marinei Americane….
Adriana Lima s-a măritat pentru a doua oară
Supermodelul Victoria’s Secret, Adriana Lima, a anunțat că s-a căsătorit pentru a doua oară. Adriana Lima și-a oficializat…
„Iubire la puterea feminin”, ritualul tău de prevenție
Începe să ai mai multă grijă de tine chiar acum! Te ajută o echipă de profesioniști în domeniul…