Hollywood-ul, lovit din plin de Covid-19. Încă o celebră actriță povestește despre experiența ei marcantă cu Covid-19.
Cunoscuta actriță Alyssa Milano, în vârstă de 47 de ani, povestește despre experiența ei teribilă cu virusul Covid-19, după ce a fost testată negativ de două ori și încă o dată pentu testul dedetectare de anticorpi. În urma unui test final, a reieșit că vedeta a suferit de sars-cov-2, chiar dacă primele teste de laborator au relevat contrariul. Alyssa Milano spune că a resimțit toate simptomele specifice bolii încă de la sfârșitul lunii martie.
”Am suferit timp de două săptămâni, mă durea tot corpul, mi-am pierdut mirosul și mă simțeam de parcă aveam un elefant așezat pe piept. Nu puteam să respir, nu puteam să manânc și aveam permanent senzația de vomă. Am slabit cinci kilograme în două săptămâni, eram confuză, aveam febră, iar durerile de cap erau insuportabile. Deci am avut toate simptomele de covid.”
În ciuda acestor manifestări, Alyssa Milano a primit rezultate negative la două teste pentru depistarea bolii, efectuate la sfârșitul lunii martie, și încă un rezultat negative pentru testul de anticorpi, efectuat când starea i s-a ameliorat. Totuși, actrița susține că efectele bolii s-au manifestat mult timp, cu amețeli, dureri de stomac, palpitații, respirație grea, pierderi de memorie scurte și stare generală de disconfort până recent. Toate aceste lucruri au determinat-o pe vedetă sa repete testul de depistare de anticorpi, de data aceasta din sânge, pentru a beneficia de un diagnostic corect.
Într-un final, testul a ieșit pozitiv, ceea ce arată că actrița a suferit, într-adevăr, de Covid-19, iar rezultatul testului a fost publicat de aceasta pe contul ei de Instagram. Alyssa Milano a subliniat că a ales să faca public acest lucru pentru a atrage atenția fanilor asupra posibilității erorilor testelor și a gravității bolii.
”Aș vrea să știți că această boală nu e o glumă. Am crezut că o să mor, pur și simplu credeam că ăsta mi-e sfârșitul”, spune actrița, care a adăugat că va dona plasmă pentru a putea salva măcar o viață. ”Va rog să aveți grijă de voi, să vă spălați pe mâini, să purtați masca și să respectați distanțarea fizică. N-aș vrea să treceți și voi prin ce am trecut eu. Sper să fiți bine, vă iubesc pe toți”, a transmis Alyssa Milano.
Actrița Alyssa Milano a devenit cunoscută datorită serialului din anii ’80 Who’s the Boss. Aceasta a mai jucat apoi în Commando, Melrose, Place, Charmed, Insatiable etc.
Alyssa Milano este căsătorită cu agentul de talente Dave Bugliari, cu care are doi copii- Milo, de 8 ani, și Elizabella, de 5 ani.
Foto: Hepta
Deserturi cu istorie, din București – o călătorie dulce
În plină modă a New York rolls și a pannetone-ului cu maia, dospit la rece, la Fundația Calea…
Brunch Festiv: Top 6 locuri din București unde să mergi de Crăciun
Sezonul rece vine cu promisiunea unor întâlniri lungi și simpatice cu prietenii și familia. Și ce duminică ar…
Cadourile de Sărbători: „tentativele de conectare” de care are nevoie relația ta de cuplu
Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu…
Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean
Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…
Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Traian Galleguillos, chef
V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…
Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025
Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…
Cadourile: codul bunelor maniere
Încă din Antichitate cadourile au avut rolul să exprime gratitudinea. Sau… să înlesnească formarea unei alianțe. În perioada…
Ce face amanta de Crăciun?
Nina Evanghelina se întoarce cu rubrica de opinii, la 10 ani de când a întrerupt-o. Chiar… Ce face…
Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor
Actorul Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor din partea Marinei Americane….
Adriana Lima s-a măritat pentru a doua oară
Supermodelul Victoria’s Secret, Adriana Lima, a anunțat că s-a căsătorit pentru a doua oară. Adriana Lima și-a oficializat…