Monica Cismaru ∙ August 10, 2020 ∙ 3 min read

ferma

Pe lângă Anna Lesko, Alina Pușcău, Cezar Ouatu și Octavian Ciovică, noi vedete se alătură reality-show-ului care va prezenta lupta dintre Orășeni și Săteni, iar alegerile sunt cel puțin surprinzătoare. Astfel, printre vedetele noului sezon ”Ferma” (PRO TV) se numără Anda Adam, George Burcea, actorul Paul Diaconescu și interpreta de muzică populară Ana Maria Ababei, care se vor înfrunta pentru titlul de Fermierul anului.

Orășeancă convinsă, Anda Adam își dorește să le arate tuturor că ”poate fata”. ”Sunt o persoană ambițioasă, sufletistă și cu o energie, mereu, pozitivă. Cred că pasiunea pentru sport și stilul de viață sănătos mă vor ajuta în această luptă”, mărturisește Anda Adam.

anda adam ferma

 

George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, încearcă să lase în urmă trecutul tumultos și să ne arate o nouă față a lui – aceea de entertainer și nu numai cea de personaj negativ în scandaluri familiale.

George Burcea

George Burcea și-a descoperit pasiunea pentru actorie în timp ce se afla la o piesă de teatru și a știut că trebuie să facă trecerea de la marină spre un domeniu care să-i permită să fie creativ. Nu a avut o copilărie ușoară, dar a învățat foarte multe lucruri despre munca la curte. Consideră că toată experiența de viață îl va ajuta în fermă și îi va da puterea să fie un sătean victorios.”Viața mi-a demonstrat că noi, oamenii, ne putem adapta în orice situație și cu orice caracter, atât timp cât suntem disponibili să înțelegem “de ce-ul”. Îmi place foarte mult să tratez orice experiență care mi se dă ca pe un lucru pe care-l fac pentru prima și ultima oară, iar asta voi face în Ferma”, spune George.

 

Paul Diaconescu

Paul Diaconescu are 31 de ani și este unul dintre cei mai promițători actori români. A jucat în filme românești precum ”Bună, ce faci?”, ”Îngeri pierduți”, ”Mamaia” sau ”Comrade Detective”. ”Ferma este o provocare, una majoră, pe care am acceptat-o pentru că nu mai suportam plictiseala covidiană! Nu pot să joc, nu pot să mă distrez după 11, nici măcar în Vamă”, spune Paul Diaconescu, care își va muta distracția la fermă, unde va reprezenta echipa Orășenilor.

Ana Maria Ababei

”Am zis DA din prima!”, spune Ana Maria Ababei, cântăreață de muzică populară.  ”Abia după am conștientizat că e cea mai mare provocare din viața mea. Îmi doresc să descopăr lucruri noi, să mă autodepășesc și, în general, îmi plac provocările.” Autentică și tradițională, este săteanca convinsă. Și-a început cariera în muzica populară de la o vârstă fragedă, știind că drumul ei este pe scenă, iar astăzi le spune tuturor la concerte să ”dea muzica mai tare” și să se distreze alături de ea. Aceeași stare de spirit vrea să o transmită și în concurs, fiind convinsă că poate crea conexiuni de durată și că poate avansa în luptă.

 

Foto: PRO TV, Instagram

 

 

 

 

Related Posts

Brunch Festiv: Top 6 locuri din București unde să mergi de Crăciun

Sezonul rece vine cu promisiunea unor întâlniri lungi și simpatice cu prietenii și familia. Și ce duminică ar…

Cadourile de Sărbători: „tentativele de conectare” de care are nevoie relația ta de cuplu

Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu…

Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean

Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…

Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Traian Galleguillos, chef

V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…

Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025

Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…

Cadourile: codul bunelor maniere

Încă din Antichitate cadourile au avut rolul să exprime gratitudinea. Sau… să înlesnească formarea unei alianțe. În perioada…

Ce face amanta de Crăciun?

Nina Evanghelina se întoarce cu rubrica de opinii, la 10 ani de când a întrerupt-o. Chiar… Ce face…

Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor

Actorul Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor din partea Marinei Americane….

Adriana Lima s-a măritat pentru a doua oară

Supermodelul Victoria’s Secret, Adriana Lima, a anunțat că s-a căsătorit pentru a doua oară. Adriana Lima și-a oficializat…

„Iubire la puterea feminin”, ritualul tău de prevenție

Începe să ai mai multă grijă de tine chiar acum! Te ajută o echipă de profesioniști în domeniul…