Madonna nu se dezminte și rămâne aceeași personalitate rebelă, chiar dacă și-a sărbătorit pe 16 august cea de-a 62-a aniversare.
Cântăreața, alături de familie și de iubitul ei în vârsta de 25 de ani, dansatorul Ahlamalik Williams, au mers în Jamaica, iar petrecerea ei a fost condimentată cu multe substanțe halucinogene, precum marijuana, iar Madonna nu s-a sfiit să se pozeze alături țigările buclucașe, al căror consum este legal și controlat în țara caraibiană.
În periplul ei jamaican, vedeta a fost însoțită și de copiii ei – Lourdes (Lola) – fiica ei cea mare în vârstă de 23 de ani, dar și de ceilalți trei copii adoptați – Mercy, de 14 ani, și gemenele Estere și Stelle, de șapte ani. De la aniversare a lipsit fiul Madonnei, Rocco Ritchie, de 20 de ani, cu care cântăreața nu are o relație foarte apropiată. De fapt, Rocco urăște să fie în centrul atenției alături de mama sa și chiar și-a șters contul de instagram, iar acum locuiește în Marea Britanie alături de tatăl lui, regizorul Guy Ritchie.
Se pare că înaintarea în vârstă îi priește Madonnei, care arată mai bine ca niciodata, iar acest lucru se poate vedea în mulțimea de fotografii și de filmulețe postate pe conturile ei de social media cu ocazia aniversării. Vedeta cântă, dansează și se bucură de viață la maximum. Madonna a fost felicitată, printre alții, și de Kim Kardashian, care a postat o fotografie cu ele două, lângă care a scris ”La mulți ani, Madonna! Nu mai e nimeni ca tine pe acest pământ! Te iubesc!!!”
Printre celelalte celebrități care au felicitat-o pe Madoonna de ziua ei se mai număra Rosie O’Donnell, Amy Schumer, Debi Mazar sau Lisa Rinna, care a și postat un filmuleț-tribut în care dansează pe una dintre piesele Madonnei.
Foto: Instagram
Deserturi cu istorie, din București – o călătorie dulce
În plină modă a New York rolls și a pannetone-ului cu maia, dospit la rece, la Fundația Calea…
Brunch Festiv: Top 6 locuri din București unde să mergi de Crăciun
Sezonul rece vine cu promisiunea unor întâlniri lungi și simpatice cu prietenii și familia. Și ce duminică ar…
Cadourile de Sărbători: „tentativele de conectare” de care are nevoie relația ta de cuplu
Îți surprinzi partenerul cu un cadou la care te-ai gândit mult? Îi ignori micile gesturi de atenție cu…
Șerbet de clementine. Rețetă by Adrian Hădean
Dacă te-ar întreba cineva ce miros are iarna, care ar fi răspunsul tău? Primul nostru gând a fost…
Oamenii care muncesc când toată lumea sărbătorește: Traian Galleguillos, chef
V-ați gândit vreodată că, în timp ce noi luăm zâmbitori avionul către destinația de Crăciun sau ciocnim paharul…
Art Safari. Keep the Art Beat, o nouă ediție, din 7 martie 2025
Art Safari, cel mai amplu eveniment expozițional dedicat artei din România (dar și din Europa de Est), anunță…
Cadourile: codul bunelor maniere
Încă din Antichitate cadourile au avut rolul să exprime gratitudinea. Sau… să înlesnească formarea unei alianțe. În perioada…
Ce face amanta de Crăciun?
Nina Evanghelina se întoarce cu rubrica de opinii, la 10 ani de când a întrerupt-o. Chiar… Ce face…
Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor
Actorul Tom Cruise a primit una dintre cele mai înalte distincții militare acordate civililor din partea Marinei Americane….
Adriana Lima s-a măritat pentru a doua oară
Supermodelul Victoria’s Secret, Adriana Lima, a anunțat că s-a căsătorit pentru a doua oară. Adriana Lima și-a oficializat…