Jurnal de vacanță: Ziua IV – Pe Mare

celebrity edge alist at sea

După impresiile frumoase cu care am rămas din Ibiza, ne îndreptăm pașii către o altă destinație pe care o așteptam cu sufletul la gură: Portofino. Dar, până ajungem în noua destinație, iată cum arată o zi pe mare la bordul vasului Celebrity EDGE.

Și cum drumul este destul de lung, o zi doar pe Marea Mediterană, la bordul vasului Celebrity EDGE, companie ce deține cele mai mari vase de croazieră din lume, este în sine o experiență. Design avangardist, spectacole dintre cele mai diverse, obiecte de artă impresionante, SPA, piscine, numeroase zone de relaxare, servicii impecabile- totul a fost gândit în cel mai mic detaliu pentru a satisface chiar și pe cei mai pretențioși turiști. 

Sunt atâtea lucruri de văzut și de făcut la bordul unui astfel de vas de croazieră, încât ar fi păcat să nu profitați.

Ne-am bucurat și noi de toate, dar mai ales de vremea frumoasă și soarele arzător și ne-am relaxat la piscina aflată la nivelul superior al vasului. N-am uitat nici de crema de protecție solară de la Vichy. Vichy Capital Soleil UV-Age Daily SPF50+ este produsul care nu ne-a lipsit din geantă în această vacanță pe care nu o vom uita prea curând.

vichy

Așadar, ziua petrecută doar pe mare a fost una a explorării, a regăsirii de sine, dar am și aflat și foarte multe lucruri noi. 

La Teatrul OCULUS, acolo unde a avut loc Alist At Sea Exclusive: Masterclass Psihologie Călătorie pe mare și către sine, Raluca Anton și Adela Moldovan ne-au pus tot felul de întrebări despre noi înșine și  ne-au oferit noi perspective despre cum să ne înțelegem mai bine propria persoană și cum să relaționăm cu cei din jurul nostru, în anumite momente și situații.

celebrity edge alist at sea

Am continuat apoi seria descoperirilor la bord și am aflat că numeroasele opere de artă aflate pe navă aparțin unor cunoscuți artiști contemporani și valorează peste 10 milioane de dolari. 

Călătoria noastră pe mare, la bordul vasului Celebrity EDGE, a continuat cu un Art Workshop susținut de Alexandre Eram, unde am aflat cu toții lucruri interesante despre arta recentă, momentul culminând cu o vânătoare de comori.

Seara a fost si ea una la fel de specială. Am avut ocazia de ne încercăm norocul la cazinoul imens de la bordul navei, în cadrul programului AlistAtSea Gambling Night. Pe mâine!

#paidprojectbyVichy, #VICHY, #VichyLaboratoires

CITEȘTE ȘI: 

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă