Andreea Leta ∙ June 2, 2022 ∙ 2 min read

Alist Designers Boutique te așteaptă luna aceasta cu două nume pe care le cunoști și de piesele cărora te-ai îndrăgostit încă de la prima ediție la care i-am avut alături. Eleganța-semnătură a brandului Monarh și frumoasele broderii ale Izabelei Măndoiu ne încântă până la sfârșitul lui iunie.

Avem deosebita plăcere să te anunțăm că de astăzi și până pe 30 iunie, alături de noi la Alist Designers boutique, proiectul ce susține designerii și brandurile locale, se află Izabela Măndoiu și Monarh. Așadar, avem în față o lună a eleganței, a feminității și a pieselor din materiale deosebite, perfecte pentru toate evenimentele acestei veri. Cum a început seria balurilor și al festivalurilor, trebuie să ne faci o vizită pentru a-ți alege ținutele pentru toate ocaziile pe care le ai în agendă.

Izabela Măndoiu este unul dintre cele mai apreciate nume din industria locală. Broderiile caracteristice, croielile extrem de feminine și materialele care amintesc de țesăturile de odinioară, revin la boutique prin noi colecții care te așteaptă să îți alegi piesele favorite. Rochiile lungi cu talia marcată, bluzele inspirate de cămașa din portul popular și motivele grafice realizate manual, nu trebuie să lipsească din garderoba acestui sezon.

De piesele Monarh nu aveai cum să nu te îndrăgostești încă de la prima participare a brandului în proiectul Alist Designers boutique. Cu siguranță îți amintești croielile deosebite, marcate de detalii precum volanele supradimensionate, de materialele delicate și de ținutele de gală pe care ți le-ai compus în cabina de probă. Așa că nu ezita să ne faci din nou o vizită pentru a descoperi noutățile brandului care te-a cucerit prin rafinament.

Te așteptăm ca de obicei în spațiul din zona de lounge de la parterul București Mall Vitan, care ne sunt și de data asta parteneri în proiectul special dedicat creațiilor românești.

Foto: PR

Related Posts

Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025 (VIDEO)

Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția de…

Unde găsiți revista A List Magazine nr. 33 – iarnă 2024/2025?

NU UITAȚI: revista A List Magazine este gratuită și o puteți lua din zecile de locuri simpatice (de…

Crazy Christmas 2024: Idei originale de cadouri pe care le găsești la târg

Crazy Christmas revine la Unirea Shopping Center (intrare din bulevardul Corneliu Coposu 2A) pe 7 decembrie, între orele…

Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea a III-a) 

Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…

Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea II) 

Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…

Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea I) 

Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…

Chestionarul Alist Designers boutique: Astăzi aflăm mai multe despre Wax’n Magic 

Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu Wax’n Magic, brandul de lumânări pe care îl găsești…

Chestionarul Alist Designers boutique: Astăzi ne răspunde ownerul brandului My Perfume Theory

Alist Designers boutique este gazda unei selecții generoase de branduri locale în această perioadă. Astăzi vorbim cu Astrid…

Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze 

Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…

Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre

Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…