Andreea Esca: “Moşu’ a zburat pe lângă fereastra mea”

Dacă fiecare om ar fi o carte de istorisiri, povestea Crăciunului ar fi unul din capitolele principale. Aşa că noi, sub brad, îţi lăsăm amintirile de sărbătoare ale vedetei tale preferate. Azi, Andreea Esca vorbeşte despre…magie.

Andreea Esca, jurnalistul cu un cuvânt (foarte) greu de spus, în povestea despre propriile amintiri de sărbătoare, ceritifică: “ Eu chiar l-am văzut pe Moş Crăciun. A zburat cu sania pe lângă fereastra mea. Eu cred în Moş Crăciun şi mai multă magie decât în asta nu există.”.

Andreea Esca îşi aminteşte că: „Am fost un copil foarte iubit. Pe lângă faptul că eram răsfăţată cu multe cadouri, eram şi răsfăţată cu multă dragoste din partea părinţilor. Aveam şi păpuşi preferate: pe Andreea şi pe Nevena. Aveam şi o păpuşă – băiat pe care îl chema Doru. Păpuşa Andreea era mare cât mine. Şi îmi mai plăcea o păpuşă Bella, cu capul de porţelan. Umblam cu grijă cu ea, să nu îşi spargă capul, avea şi ea nişte ani pentru că fusese a mamei.“ 

“În perioada aceea, Crăciunul mai însemna miros de portocale, în sfârşit vedeam portocale, mai însemna banane verzi puse pe dulap să se coacă, drept urmare şi azi îmi plac bananele verzi, şi mai însemna bomboane de pom, tari ca piatra, multe vechi, îmi spărgeam dinţii în ele.”

Sărbători cu porcul în rucsac, în rochie din material de perdele şi cu globuri în păr

“ O amintire foarte clară e legată de tata, care venea în fiecare an, de Crăciun, cu porcul în rucsac. Făcea naveta, lucra în altă parte şi pe vremea aceea nu aveai voie să transporţi carne de la un judeţ la altul. A avut şi probleme cu Miliţia, a fost oprit în tren şi a fost nevoit să dea explicaţii.”

„O altă amintire e legată de globurile din pomul de Crăciun. După ce stăteau în pom, o parte deveneau pulbere şi mama le folosea ca să îmi pună sclipici în păr de Revelion. Nu pot să îţi spun cum ieşea acel praf de globuri din păr după noaptea de Anul Nou. Dar se poate zice că am fost acei avangardişti ai glitter-ului pentru păr. În plus, mama mergea la magazinul Obor, la raionul de perdele să îmi facă rochie.”

Sărbătorile de la Braşov, ca şi cum s-ar fi petrecut ieri

“Când eram mică. de Revelion, mergeam la bunicii care stăteau la Braşov. Mă întâlneam cu verişorii mei primari, Horaţiu şi Dan, azi deveniţi amândoi medici stomatologi, şi dormeam toţi în sufragerie. Era cea mai tare chestie, ne distram grozav. Îmi amintesc ca şi cum ar fi fost ieri, de exemplu îmi amintesc mirosul pernei lui Horaţiu, l-aş recunoaşte şi acum. Şi imi amintesc că îmi plăcea să ne uităm în prima zi a anului la <Dacă doriţi să revedeţi>, cu momentele din noaptea de Revelion.”

“Eu eram cea care îi trăgea la toate prostiile pe verişori. Plecam pe stradă şi le ciocăneam în fereastra camerei unde ei îşi făceau lecţiile. Parcă o aud pe Buni cum îmi zicea să nu îi mai disturb, exact aşa se exprima, că îi disturb. Eu oricum tot timpul eram foarte activă, mereu eram afară, petreceam mult timp pe stradă, în aer liber.”

“De la Moşu’, cum îi spuneam bunicului, am învăţat să schiez şi să patinez. Schiul era altă poveste atunci, era cu bocanci, nu cu clăpari. Poate părea periculos, dar nimic nu e periculos când eşti tânăr. Am învăţat cu o săsoaică, Ioana, şi ţin minte că eram într-un grup de străini, aşa că mi-a interzis să vorbesc română. Pe atunci românii nu aveau voie să interacţioneze cu străinii, aşa că puteam vorbi doar în engleză. Aveam şapte-opt ani, dar am făcut de mica engleză şi în şcoală m-am îndrăgostit de harul profesoarei de engleză, cu care am ţinut legătura până la sfârşitul vieţii dumneaei.” 

Citeste mai mult AICI!