Alina Burlacu ∙ August 4, 2021 ∙ 2 min read

Deși ceilalți realizează mai des decât tine că te-ai ales cu obiceiul de a-ți roade unghiile și deși ți se spune des (de cei care chiar țin la tine) să scapi de acest obicei este o provocare. Ești pregătită să îi faci față?

Ca să ajungi la baza problemei, hai să aflăm de ce își rod oamenii unghiile.

Pentru a te elibera de această manie, este necesar să înțelegi de la început cauzele. Care ar fi factorii declanșatori cei mai importanți: situațiile stresante, anxietatea, dar și plictiseala. Deși nu ești conștientă de fiecare dată când îți rozi unghiile, mintea ta încearcă să se detensioneze.

Un prim pas pe care îl poți face este să conștientizezi (cu ajutorul unui prieten) care sunt situațiile în care se repetă cel mai frecvent acest gest.

3 motive și metode să scapi de rosul unghiilor

  1. Dacă ai identificat deja cauza sau momentul în care ești tentată să îți rozi unghiile cel mai des iar cauza este stresul atunci caută metode de relaxare. Una dintre metode este să introduci în rutina zilnică a unor exerciții de relaxare. Asta nu înseamnă să îmbraci echipamentul de sală de fiecare dată (nicio extremă nu este prietenoasă), ci să alegi câteva metode diferite ca să vezi cu care îți poți distrage atenția. Caută variante fie ca să îți ții degetele ocupate, fie să ții gura ocupată. Și aici avem câteva variante: pop it-uri, gumă de mestecat fără zahăr, execiții de yoga pe care să le poți face oriunde sau chiar o manichiură frumoasă (asta dacă pentru tine e important ca oja să arate impecabil, altfel probabil nu va funcționa).
  2. Apropo de manichiură. Rosul unghiilor va distruge forma frumoasă a unghiilor, inevitabil. Și, dacă nu ești obsedată de manichiura impecabilă atunci de ajutor ar putea fi lacurile cu gust amar, din farmacii, special create pentru a ajuta în eliminarea acestui obicei.
  3. O metodă naturală, dar destul de complicată este să îți masezi unghiile cu esență de migdale amare, dar, pentru că te speli des pe unghii e posibil să nu rămână prea mult timp de unghii acest tratament natural.

Cum să ai din nou unghii sănătoase și frumoase?

Fiecare zi în care nu îți vei mai roade unghiile va fi importantă. O zi poate deveni o săptămână și treptat vei aprecia mai mult o manichiură frumoasă.

Pentru a le ajuta să se regenereze și să se fortifice, masează unghiile cu ulei de ricin sau cu ulei de migdale.

O altă metodă: lacurile de unghii tratament pentru fortifierea unghiilor (sunt de tip base coat și sutn în gama fiecărui brand de îngrijire și înfrumusețare a unghiilor).

Foto: pexels.com

Related Posts

Cum alegi manichiura pentru a crea iluzia degetelor lungi

Dacă și tu ești precum Gwyneth Paltrow și suferi de complexul mâinilor mici, cu degete scurte, atunci află…

Trei game preferate de A List pe care să le încerci și tu, acum

La final de toamnă, Rituals a inaugurat primul magazin din țară, în Mega Mall. Echipa A List Magazine…

Cele mai frumoase cadouri de Sărbători

Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…

Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece

În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…

Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special

De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…

Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun

În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…

Avon Space, noul concept store – the place to be!

Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…

Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space

Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…

Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer

Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…

Khloé Kardashian își lansează primul ei parfum- XO Khloé

Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian…