Azi ne inspirăm de la câteva dintre cele mai cunoscute vedete internaționale, pentru-un make-up reușit, care să te avantajeze.
Demi Lovato este în formă maximă, după o perioadă dificilă. Acum, artista a adoptat un stil de viata sanatos, in care petrece multe ore la sală și este foarte atentă la regimul alimentar. Atunci când vine vorba de machiaj, ochii și sprâncenele sunt în centrul atenției, genele false fiind nelipsite.
Alessandra Ambrosio este una dintre cele mai frumoase femei din lume. Cu privirea hipnotizantă și buzele cărnoase, fotomodelul atrage toate privirile, iar pentru aparițiile publice, Alessandra pune accent atât pe machiajul ochilor, cât și pe cel al buzelor.
Și Shailene Woodley are o privire care hipnotizează privitorul. Cu fiecare apariție publică, actrița mizează pe privirea ei pătrunzătoare, alegând să-și accentueze frumusețea ochilor cu ajutorul unul creion negru și al unui rimmel. În rest, un blush și un ruj discret.
Abigail Cowen este ca o păpușă, cu părul ei roșcat, și ochii verzi-albaștrii. Actrița se numărăr și ea printre vedetele care preferă machiajul cât mai simplu, cu mascara și un ruj roșu ca focul.
Kate Hudson are niște ochi minunați, așa că alege întotdeana să îi pună în evidență prin machiaj, cu ajutorul fardului și a unei mascara care alungește genele, în timp ce pentru buze alege un lipgloss sau un ruj nude, cît mai natural. În plus, Kate își accentuează mereu sprâncenele cu creion sau fard, ceea ce îi scoate în evidență tenul strălucitor. Sursa foto: Hepta
Cum alegi manichiura pentru a crea iluzia degetelor lungi
Dacă și tu ești precum Gwyneth Paltrow și suferi de complexul mâinilor mici, cu degete scurte, atunci află…
Trei game preferate de A List pe care să le încerci și tu, acum
La final de toamnă, Rituals a inaugurat primul magazin din țară, în Mega Mall. Echipa A List Magazine…
Cele mai frumoase cadouri de Sărbători
Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…
Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece
În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…
Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special
De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…
Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun
În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…
Avon Space, noul concept store – the place to be!
Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…
Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space
Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…
Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer
Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…
Khloé Kardashian își lansează primul ei parfum- XO Khloé
Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian…