A List Magazine ∙ October 6, 2020 ∙ 5 min read

L’Oréal România lansează cea de-a șaptea ediție a Școlii de Beauty Vlogging, singurul proiect educațional adresat dezvoltării noilor vloggeri pasionați de beauty din România. Candidații se pot înscrie până pe 11 octombrie inclusiv, pe platforma beautyvloggingschool.loreal.ro.

În contextul în care creatorii de conținut sunt surse de informare cu un impact puternic asupra comunităților care-i urmăresc, credem că avem responsabilitatea de a le împărtăși expertiza noastră și de a-i ajuta să se dezvolte. Devine tot mai ușor pentru ei să-și găsească o voce în mediul online și de aceea, prin intermediul proiectului Beauty Vlogging School, L’Oréal România se angajează să susțină dezvoltarea unor surse avizate, care să transmită informații corecte, utile și cu un impact pozitiv în comunitatea din care fac parte.

Beauty Vlogging School oferă vloggerilor la început de drum, pasionați de industria frumuseții, șansa de a învăța de la cei mai buni profesioniști din domeniu.

În perioada 19 octombrie – 24 noiembrie, ediția Beauty Vlogging School 2020 va pune la dispoziția participanților o serie de 12 cursuri, două discuții libere și o coordonare constantă din partea unor mentori cu vizibilitate și cu experiența poziției de îndrumător: Ioana Dumitrache, Laura Mușuroaea, Maria Dragason și Denisa Sima.

Cursurile ediției 2020

La L’Oréal credem cu tărie în responsabilitatea de a ne susține angajații prin training-uri și oportunități de dezvoltare prin care să ajungă la cea mai bună versiune a lor. Ne-am dat seama, însă, că trebuie să mergem și mai departe, să fim alături de toți colaboratorii noștri, aceștia fiind surse de informare cu un impact enorm asupra comunităților din care fac parte. Angajamentul nostru de a ne ancora acțiunile în valori puternice și în principii etice exigente implică și responsabilitatea de a le împărtăși cu toți partenerii noștri, inclusiv cu creatorii de conținut.

Prin cursurile Școlii de Beauty Vlogging, le împărtășim studenților informații adevărate și verificate despre îngrijirea pielii, make-up, dar și despre responsabilitatea enormă a formatorilor de opinie”, a declarat Simona Fîrtat, Corporate Communication Manager L’Oréal România.

Experiența și feedback-urile acumulate pe parcursul celor șase ediții de până acum ne-au ajutat să aducem și anul acesta noutăți în conținutul cursurilor. În 2020 ducem școala cu un nivel încă și mai sus, pentru a răspunde și mai bine nevoilor și preocupărilor pe care le au atât formatorii de opinie din România, cât și consumatorii. Pe lângă cursurile tradiționale de tehnică video, foto și promovare a conținutului pe cele mai active platforme de social media, anul acesta vom vorbi în detaliu și despre ingredientele produselor de beauty și despre testarea produselor pe piele reconstruită in vitro în laboratoarele Episkin. Vom avea, de asemenea, un atelier de dicție și, pentru prima oară în școala noastră, vom vorbi despre bani și despre cum îți poți monetiza în mediul online vizibilitatea și cunoștințele. Abia așteptăm primele păreri!”, a declarat Raluca Duță, Digital Manager L’Oréal România.

Cursurile se vor desfășura online, în perioada 19 octombrie – 24 noiembrie și le vor oferi noilor vloggeri pasionați de beauty din România șansa de a învăța de la cei mai buni profesioniști din domeniu. Ei vor afla care sunt cele mai importante gesturi în skincare și make-up, cât de important este rolul influencerilor în a transmite informații veridice și documentate, dar și despre cum își pot maximiza expunerea în mediul online și cum pot crește alături de comunitățile lor.

 

Premiile ediției 2020


Cel mai bun material realizat în urma fiecărui curs, în cadrul căruia a fost comunicată o temă, va primi un premiu special, precum participarea la o zi de filmare alături de Khaled Mokhtar, o ședință foto alături de Marius Bărăgan, un workshop individual de make-up cu Andra Manea, MUA oficial L’Oréal Paris România sau produse ale mărcilor L’Oréal Paris, Vichy, Kiehl’s, La Roche-Posay, CeraVe și Lancôme.

Câștigătorul Beauty Vlogging School 2020 va primi MARELE PREMIU: un smartphone Samsung Galaxy Z Flip, o placă de păr SteamPod 3.0 de la L’Oréal Professionnel și un internship la revista Alist Magazine.

 

Înscrierea la ediția 2020

Participanții se pot înscrie la cea de-a șaptea ediție a Școlii de Beauty Vlogging până pe 11 octombrie inclusiv, pe platforma online beautyvloggingschool.loreal.ro, urmând o serie de pași:

  • Candidații trebuie să încarce pe canalul lor de YouTube, în mod public, un scurt video (de maximum un minut și jumătate) în care să ne povestească ce greșeală au descoperit în rutina lor de îngrijire a pielii sau în cea de make-up și de ce își doresc să educe mai departe comunitățile care îi urmăresc.
  • Cel de-al doilea pas este să denumească video-ul „Înscriere L’Oréal Beauty Vlogging School 2020 – username-ul lor”.
  • În continuare, ei trebuie să își creeze un cont pe acest website și să înscrie link-ul în concurs.
  • De asemenea, tot aici, vor adăuga link-urile conturilor lor publice de Social Media (Facebook, Instagram, YouTube) și vor alcătui un top al preferințelor dintre cei patru mentori disponibili.

 

Condițiile de participare 

Candidații trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani împliniți până la data de start a competiției; domiciliul sau reședința trebuie să fie în România (chiar și dacă este temporar/ă); să se asigure că fiecare dintre conturile de Social Media înscrise are mai puțin de 30K de urmăritori sau abonați și că cel puțin unul dintre ele are o vechime mai mare de 6 luni. De asemenea, este necesar ca ultima postare uploadată pe cel puțin unul dintre conturile menționate să fie mai recentă de două săptămâni, excluzând postarea de înscriere în concurs.

 

Related Posts

Cum alegi manichiura pentru a crea iluzia degetelor lungi

Dacă și tu ești precum Gwyneth Paltrow și suferi de complexul mâinilor mici, cu degete scurte, atunci află…

Trei game preferate de A List pe care să le încerci și tu, acum

La final de toamnă, Rituals a inaugurat primul magazin din țară, în Mega Mall. Echipa A List Magazine…

Cele mai frumoase cadouri de Sărbători

Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…

Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece

În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…

Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special

De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…

Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun

În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…

Avon Space, noul concept store – the place to be!

Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…

Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space

Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…

Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer

Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…

Khloé Kardashian își lansează primul ei parfum- XO Khloé

Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian…