Pentru a obţine un look perfect menţinând sănătatea şi strălucirea părului, ai nevoie de cele mai performante instrumente şi produse de coafare. Răzvan Dobrescu, ambasador L’Oréal Professionnel, îţi explică tot ce trebuie să ştii despre noul Steampod 3.0.
Toate femeile își doresc o coafură impecabilă, de durată, dar în privința părului foarte puține dintre noi avem norocul să ne bucurăm de o podoabă capilară care să ne permită afișarea nonșalantă a acelui I woke up like this. De cele mai multe ori, să obținem singure ceea ce ne dorim este o misiune imposibilă. Și, pentru ca provocarea să fie completă, cele cu părul ondulat îl vor drept, iar cele cu părul natural drept ar da orice să se bucure de mișcarea valurilor mării în păr. Iar asta se întâmplă aproape zi de zi. Dacă vorbim și de schimbările de culoare pe care ni le dorim și de cele de styling impuse de marii trendsetteri în show-urile capitalelor internaționale ale modei, efortul de a menține părul sănătos, cu un luciu natural perfect nu e deloc la îndemâna oricui. O programare la salon este varianta ideală, însă chiar și așa, ne dorim ca timpul petrecut acolo să fie cât mai mic pentru a ne permite să jonglăm cu toate task-urile zilei. Cele mai în vogă hashtaguri ale momentului – #koreanwave, #funwari, #japanesewave, #glossyhair, #richgirlhair, #swaves, #glamwaves, #curlsfordays, #beachwaves – ne fac să visăm la părul perfect și scot la iveală talentul și pasiunea stiliștilor pentru un look desăvârșit. Iar atunci când aceștia au la îndemână și cel mai performant instrument pentru coafare, rezultatele sunt excepționale și extrem de rapid obținute. Exact ce ne dorim!
ATUURILE NOULUI STEAMPOD 3.0
Este momentul să descoperi magia celui mai performant instrument de îndreptare și ondulare a părului.
„Luciul este elementul cheie când coafezi cu noua placă profesională de styling Steampod 3.0. De fapt, strălucirea firului de păr ne arată de la început cât de sănătos sau de degradat este firul de păr. Fie că îndreptaţi firul de păr, fie că îl faceţi ondulat, wavy, grație tehnologiei noului Steampod 3.0 elasticitatea părului crește iar rezultatul final este cel dorit: o coafură impecabilă și un păr cu aspect lucios, sănătos. În plus, coafura se menţine mai mult timp, iar un alt atu al acestei noi tehnologii este efectul anti-umiditate”, argumentează Răzvan Dobrescu, ambasador L’Oréal Professionnel, Salon Yvonne.
CE ESTE NOU LA STEAMPOD 3.0?
Avantajele folosirii noului Steampod 3.0 nu se opresc doar la rezultatele obținute. Cu noua placă profesională de styling Steampod 3.0, părul este netezit de două ori mai repede și este cu 78% * mai puțin deteriorat. Firele rebele sunt îndreptate și disciplinate la mai puțin de 50º Celsius**. Controlul termic inteligent realizat de cele trei trepte de căldură este verificat automat pentru o folosire egală pe toate firele de păr. Grație designului cu 14% mai subţire și greutății reduse cu 37% faţă de versiunea Steampod 2.0, confortul este îmbunătăţit. Rezervorul de apă inclus oferă eleganță și o autonomie de coafare de până la 192 metri de păr. În plus, cordonul rotativ pentru bucle ajută la o coafare mai rapidă, mai ușoară.
*vs. o placă obișnuită după 15 utilizări. **Steampod la 180°C vs. o placă obișnuită la 30°C
STYLING TIP
Părul trebuie să fie 100% uscat înainte de coafare şi se foloseşte întotdeauna Steampod 3.0 cu apă demineralizată.
COAFURI ÎN TENDINŢE PAS CU PAS
Firele rebele, părul cârlionțat sau perfect drept opun o rezistență mai mare la transformările realizate prin styling. În egală măsură, părul deteriorat, decolorat, supus frecvent transformărilor chimice și mecanice are nevoie de mai multă atenție și protecție. Cu cea mai performantă placă profesională de styling, Steampod 3.0, și cu produsele pentru netezire și reparare pe bază de keratină din plante, Steampod Cremă activatoare pentru păr gros și Lapte activator pentru păr fin, acum este mai ușor să obții coafurile dorite. Răzvan Dobrescu, ambasador L’Oréal Professionnel, explică pașii care trebuie urmați.
MESSY SHORT HAIR LOOK CU STEAMPOD 3.0
BEFORE
PASUL 1: Pregătirea părului. Începe cu șamponarea părului, urmată de aplicarea unei cantități mici pe lungimi și vârfuri, pe părul umed, a Laptelui pentru netezire și reparare pe bază de keratină din plante. Usucă părul complet cu un instrument cu aport de căldură.
PASUL 2: Coafarea. Coafează părul cu Steampod 3.0. Secționează unde este nevoie.
PASUL 3: Finisarea. Aplică produsul de styling pentru finisare.
AFTER
LONG LASTING WAVE LOOK CU STEAMPOD 3.0
BEFORE
PASUL 1: Pregătirea părului. Începe cu șamponarea părului, urmată de aplicarea unei cantități mici pe lungimi și vârfuri, pe părul umed, a Laptelui pentru netezire și reparare pe bază de keratină din plante. Usucă părul complet cu un instrument cu aport de căldură.
PASUL 2: Coafarea. Coafează părul cu Steampod 3.0. Secționează unde este nevoie.
PASUL 3: Finisarea. Aplică produsul de styling pentru finisare.
AFTER
Foto: PR.
Coafuri de testat și purtat la petrecerile de Crăciun și la cinele în familie
Doar câteva zile ne mai despart până la Crăciun și odată cu această sărbătoare apare și dorința de…
De vorbă cu celebrul make-up artist Jordan Liberty despre culori, Sărbători și ce se poartă în 2025
Una dintre cele mai plăcute experiențe în jobul de beauty editor este întâlnirea față în față cu profesioniști…
Coafuri pentru petrecerile de Crăciun, recomandate de stilistul Vali Sava
Doar câteva zile ne mai despart până la Crăciun și odată cu această sărbătoare apare și dorința de…
16 idei de cadouri de Crăciun pentru femeia specială din viața ta
Oricine ai fi, ai toate motivele să rămâi mai mult pe această pagină pentru că aici sunt ideile…
Interviu: Dr. Ichrak Dali, despre viață și carieră
Își începe fiecare zi la ora 5 dimineața când plecă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan, unde…
Cum ne ajută chirurgia și procedurile de medicină estetică pentru a arăta cât mai fresh?
Chirurgia și medicina estetică au evoluat pentru a oferi soluții personalizate care păstrează și accentuează frumusețea naturală, adică…
3 tratamente estetice rapide pentru un ten perfect de sărbători
Mai avem puțin până la petrecerile de sărbători, iar multe persoane caută acum soluții eficiente pentru a da…
Adrian Perjovschi recomandă 11 stylinguri speciale pentru Sărbători
Pentru finalul de an, Adrian Perjovschi, hair-stylist de top, specialist în transformări radicale de look și fondator Jovsky…
Planuri de Sărbători: 3 tipuri de masaje care alungă oboseala din corp
După un an întreg de muncă, stres, alergătură și griji pentru toate sarcinile pe care le aveai de…
Mici retușuri de final de an
Finalul și începutul de an pot fi destul de haotice. Lasă schimbările care necesită timp și treci direct…