Mai mult soare, mai mult nisip, mai mult clor în păr, mai multe coafuri și lunga listă a exceselor de toate felurile pe care părul tău trebuie să le suporte duc inevitabil spre un păr deteriorat. Iată ce greșeli faci și ce mai poți corecta până nu e prea târziu.
Când apar vârfurile despicate?
Atunci când firul de păr se desface în două sau mai multe fâșii, acesta devine vizibil deteriorat. De obicei, ceea ce îl aduce în această stare sunt procedurile chimice, de colorare și decolorare a părului, sau mecanice (de la simplul gest al pieptănatului, la placa de îndreptat părul). Practic, în urma tuturor agresiunilor externe, cuticula firului de păr devine fragilă și se descompune.
Prima greșeală: îndepărtarea apei cu ajutorul prosopului
Cel mai sensibil moment pentru păr este acela în care acesta este îmbibat cu apă. De aceea, absolut toți stiliștii recomandă să folosești prosopul doar pentru a absorbi excesul de apă. Mai bine stai câteva minute în plus cu prosopul pus pe cap, decât să freci părul și scalpul cu un prosop. Investește într-un prosop din bumbac cu capacitate mare de absorbtie. Daca vrei sa grabești procesul de uscare, atunci presează prosopul pe păr cu ambele mâini. Folosește doar mișcări de presare, nu și de frecare.
A doua greșeală: uscarea vârfurilor cu foehnul
Dacă în timpul iernii pare inevitabilă folosirea foehnului, în vară chiar poți amâna acest moment cât mai mult. Și, chiar dacă alegi să îți usuci părul cu uscătorul de păr, este de ajuns să îl usuci undeva între 60% și 90%. Niciodată complet! Cu cât îl expui mai mult timp la căldură și vânt, cu atât părul de despică mai ușor. Ce poți să faci ca să previi? Fie îl lași cât mai des să se usuce natural, fie aplici un spray cu protecție termică. La final, după uscarea cu foehnul, folosește și aerul rece pentru a te asigura că închizi cuticulele. Și, pentru că acum petrecem multe ore în soarele arzător, o idee grozavă ar fi să folosești și un spray cu protecție SPF (vei proteja astfel și scalpul, și, deci, rădăcinile firelor de păr). Și, încă ceva, NU usca vârfurile! Acestea trec, inevitabil, prin atât de multe procese de uscare, strângere, coafare, încât foehnul ar grăbi mai mult uscarea excesivă a acestora și despicarea lor.
A treia greșeală: o temperatură prea scăzută a plăcii de îndreptat
Poate că cel mai frecvent ai auzit până acum că o temperatură prea ridicată a aparatelor de coafat va duce mai rapid și inevitabil la deteriorarea părului, dar, ceea ce știu puțini este că o temperatură prea scăzută face și mai mult rău. De ce? Pentru că o temperatură sub 180 de grade nu te va ajuta să obții coafura dorită iar asta te va face să treci de mai multe ori cu placa pe aceeași porțiune de păr până vei obține rezultatul dorit. Așadar, alege un aparat de coafat cu temperatură constantă, reglabilă, care să se oprească automat atunci când ajunge la valoarea de 180 de grade Celsius. Orice temperatură mai mică sau mai mare va duce la distrugerea cheratinei și la apariția firelor rebele, greu de potolit.
A patra greșeală: pieptănarea agresivă
Nu doar părul ondulat se încâlcește, ci și cel subțire și fin. De fapt, acesta din urmă este cel mai puțin rezistent la agresiunile externe. Așa că, înainte să bagi peria în păr pentru a descâlci nodurile, mai întâi împarte-l pe secțiuni, apoi folosește un pieptene cu dinții rari (Bunica avea pieptene din os care nu electriza părul. Tu poate nu vei găsi prea ușor un astfel de produs, dar merită să cauți cu mai multă atenție un pieptene de calitate). Ca să ajuți la descâlcirea firelor, fără a le rupe, aplică un spray de tip detangle sau un balsam și/ sau mască hidratantă pe lungimea firelor de păr. Ideale sunt cele de tip leave-in pentru că vei asigura o protecție de lungă durată și după uscarea părului.
A cincea greșeală: folosirea unui șampon oarecare
Ok, să spunem că bugetul nu îți permite să ai cele mai bune produse de îngrijire și de styling a părului, mai ales dacă le folosești frecvent, dacă ai părul lung și des. Dar, un șampon bun este în primul rând unul care se se plieze pe nevoile părului tău. De exemplu, pentru un păr fin, subțire, care se îngrașă repede vei avea nevoie de un șampon pentru utilizare frecventă, anti-sebum. Pentru un păr creț, uscat sau decolorat, va fi mult mai util un șampon hidratant. Iar dacă vârfurile sunt despicate, nu e nevoie să aplici un tratament intensiv pe tot părul, ci doar local: un ulei care să sigileze apa în vârfuri va face minuni!
A șasea greșeală: așternuturile aspre
Unul dintre obiceiurile care dispar greu este alegerea așternuturilor. Multe femei încă preferă bumbacul acela care se calcă ușor și care rămâne drept ca un soldat în armată. Dacă pentru ten distrugerea germenilor cu ajutorul fierului de călcat este o idee bună, pentru păr, rigidizarea așternuturilor nu este. Încearcă o față de pernă din mătase. Poate va dura o vreme până te vei obișnui, dar vei reduce semnificativ frecarea și părul va arăta mult mai bine. În plus, dacă cea mai mare grijă a ta sunt bacteriile acumulate pe fața de pernă, există și altfel de soluții. De exemplu, pernuțele ecologice sau masinile de spălat smart cu ioni de argint care igienizează materialele direct în cuva mașinii de spălat.
A șaptea greșeală: fuga de foarfecă
Cu cât amâni mai mult vizita la stilist, cu atât despicarea se agravează. Asta înseamnă că, în loc de 1-2 centimetri, vei pierde 3-4 centimetri din lungimea părului dacă vei amâna atât de mult corectarea vârfurilor. Mergi la stilist o dată la 6 luni, preferabil o dată la începutul toamnei și o dată la finalul iernii, adică după ce temperaturile excesive și-au lăsat și ele amprenta asupra calității firelor de păr.
Foto: pexels.
Coafuri de testat și purtat la petrecerile de Crăciun și la cinele în familie
Doar câteva zile ne mai despart până la Crăciun și odată cu această sărbătoare apare și dorința de…
De vorbă cu celebrul make-up artist Jordan Liberty despre culori, Sărbători și ce se poartă în 2025
Una dintre cele mai plăcute experiențe în jobul de beauty editor este întâlnirea față în față cu profesioniști…
Coafuri pentru petrecerile de Crăciun, recomandate de stilistul Vali Sava
Doar câteva zile ne mai despart până la Crăciun și odată cu această sărbătoare apare și dorința de…
16 idei de cadouri de Crăciun pentru femeia specială din viața ta
Oricine ai fi, ai toate motivele să rămâi mai mult pe această pagină pentru că aici sunt ideile…
Interviu: Dr. Ichrak Dali, despre viață și carieră
Își începe fiecare zi la ora 5 dimineața când plecă la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan, unde…
Cum ne ajută chirurgia și procedurile de medicină estetică pentru a arăta cât mai fresh?
Chirurgia și medicina estetică au evoluat pentru a oferi soluții personalizate care păstrează și accentuează frumusețea naturală, adică…
3 tratamente estetice rapide pentru un ten perfect de sărbători
Mai avem puțin până la petrecerile de sărbători, iar multe persoane caută acum soluții eficiente pentru a da…
Adrian Perjovschi recomandă 11 stylinguri speciale pentru Sărbători
Pentru finalul de an, Adrian Perjovschi, hair-stylist de top, specialist în transformări radicale de look și fondator Jovsky…
Planuri de Sărbători: 3 tipuri de masaje care alungă oboseala din corp
După un an întreg de muncă, stres, alergătură și griji pentru toate sarcinile pe care le aveai de…
Mici retușuri de final de an
Finalul și începutul de an pot fi destul de haotice. Lasă schimbările care necesită timp și treci direct…