Am luat la bani mărunți gesturile de înfrumusețare și, cu ajutorul specialiștilor, am aflat cum să obținem efecte maxime cu bugete minime. E chiar mai ușor decât credeam!
Oricare ar fi promisiunile pe care ți le-ai făcut sau care ți-au fost făcute, un lucru este sigur: fericirea vine și din achizițiile făcute cu cap. Asta înseamnă că nu trebuie să te zgârcești când vrei să obții un look senzațional, dar nici să crezi că soluția tuturor problemelor tale este cardul de credit. Iată cum rezolvi această dilemă: cu trucuri deștepte.
1. Un ten luminos și fresh poate fi obținut în urma unui ritual de curățare, exfoliere, hidratare. Da, da și da. Dar ar mai fi un truc: același efect îl obții instant stimulând circulația sanguină cu un masaj facial, realizat cu degetele sau cu un dispozitiv de masaj (cel cu pietre de jad, de exemplu).
2. Majoritatea femeilor au probleme cu excesul de sebum, mai ales atunci când temperaturile sunt ridicate. Controlul sebumului poate fi obținut cu un ser ori primer matifiant sau cu un fond de ten sweat resistant. Un mic truc: evită apariția aspectului lucios al tenului folosind șervețele matifiante. Îl aplici pe zonele cu probleme și, în câteva secunde, excesul de sebum a dispărut, susțin specialiștii de la El Studio.
3. Un tratament complex realizat într-un salon sau într-o clinică specializată în înfrumusețare este răsfățul de beauty suprem. Dar poți obține rezultate excelente și dacă ții cont de nevoile noi ale pielii, în funcție de anotimp. „Soarele este unul din factorii ce ne deshidratează pielea excesiv, de aceea ar trebui să optăm, atunci când vine vorba de curățarea tenului, pentru texturile de tip lapte, fiind mult mai blânde cu tenul, păstrând hidratarea și pH-ul pielii. Fundamental, însă, in orice rutină este folosirea cremei de protecție solară zilnic, indiferent de anotimp” explică Eliza Petrescu, specialist Biologique Recherche România.
4. Dieta bogată în carbohidrați, lactate și în zahăr produce inflamarea pielii. Vrei o piele mai fină? Experimentează o dietă mai bogată în alimente bune pentru ten: fructe, legume proaspete, pește slab.
5. Vrei o manichiură impecabilă 24/7? Folosește zilnic un ulei de cuticule pentru masarea acestora. Indiferent dacă ai sau nu lac de unghii proaspăt aplicat, manichiura va arăta mai bine mai mult timp. Până ajungi la răsfățul de la salon, aplică, seara, pentru minim 15 minute o cremă hidratantă într-un strat mai gros, învelește mâinile și picioarele fie într-un prosop, fie în mănuși din bumbac, iar crema va acționa ca un tratament intensiv, confirmă manichiuriștii de la El Studio.
6. La modul ideal, îngrijirea părului trebuie făcută cel mai sigur și profesionist la salon, acolo unde experții detectează particularitățile părului și astfel pot construi strategia de tratament, îngrijire, tuns sau vopsit în orice situație. „Cel mai important sfat pe care îl pot da este acela ca părul să fie spălat corect și cu delicatețe! Recomandăm să se șamponeze scalpul, iar spuma obținută să fie distribuită pe lungimea firului de păr fără a-l stresa sau a-l agresa mecanic, așa cum se întâmplă foarte des în rândul persoanelor care consideră că părul va fi cu atât mai curat cu cât va fi spălat mai cu putere”, explică Adrian Perjovschi, owner și hair stilist Jovsky Studio.
7. Pentru o culoare cât mai uniformă și mai expresivă, mai ales atunci când știi că urmează deliberat să abuzezi de sănătatea părului – nu de alta, dar câte dintre noi pleacă în vacanță cu absolut tot arsenalul de tratamente de păr în bagaj sau la piscină? – există mai multe secrete împărtășite de hair coloriștii de la Tribute Salon by George Soare: „Unul dintre secretele unui buget mai mic este vopsirea rădăcinei, însă doar conturul acesteia, practic vopsești atât cât crește. În felul acesta vei reduce cantitatea de vopsea folosită. Un alt secret pentru amânarea vizitei la vopsit: spray-urile cu pigment, pe care pe poți aplica pe zonele de contur, peste firele albe sau pe rădăcinile crescute. Ele acoperă 100% și promit o acoperire ca la carte, de scurtă durată, bineînțeles.”
8. Și produsele de îngrijire pot avea o mare contribuție în menținerea culorii mai mult timp. De aceea, se recomandă folosirea șampoanelor și măștilor din gama de culoare pentru păr vopsit. Ele mențin culoarea părului mai vibrantă și oferă strălucire acestuia. Iar pentru blonde, un ajutor de buget minim, sunt șampoanele și măștile cu pigment violet pentru neutralizarea tonurilor galbene, argumentează coloriștii de la Tribute Salon by George Soare.
9. Problemă frecventă: scalpul gras. Acest lucru poate fi evitat prin clătirea părului cu apă rece, bineînțeles, după ce l-am șamponat de 2 ori și am aplicat mască sau balsam. Apa fierbinte degresează prea tare scalpul, ca rezultat, glanda sebacee va produce mai mult sebum, explică specialiștii El Studio. Clătirea cu apă rece, la finalul ritualului de spălare a părului, închide cuticula firului de păr și îi oferă strălucire. Un alt truc pentru un ten și un scalp curat: schimbă cât mai des fața de pernă. Materialul ideal: mătasea.
10. „Părul vopsit are nevoie de hidratare intensă, iar secretul pentru o culoare strălucitoare și de lungă durată este folosirea unei măști care să asigure o culoare vibrantă și sănătoasă, cel puțin o dată pe săptămână”, explică Cristina Scrisu, stilist Wella Professionals. Tot pentru menținerea culorii mai mult timp, folosește un șampon uscat între spălări, altfel vei prelungi viața pigmentului depus pe fir și, deci, vei amâna următoarea programare pentru reîmprospătarea culorii la salon.
11. „Pentru a avea un păr cu mai mult volum natural, se poate apela la un truc simplu: uscarea părului cu capul în jos”, explică Adrian Perjovschi, hair stilist și owner Jovsky Studio.
12. Un truc de styling cu buget redus: buclele fără aport de căldură („buclele de peste noapte”). „Împletind lejer părul înainte de somn sau folosind accesoriile pentru păr, cum ar fi acele accesorii de tip cordon, pe care îți poți răsuci părul, obții bucle lejere, cu finish ca la salon”, explică George Soare, stilist și owner Tribute Salon by George Soare.
Articol publicat in ediția de vară a revistei A List Magazine (2022)
Foto: Hepta.
Cum alegi manichiura pentru a crea iluzia degetelor lungi
Dacă și tu ești precum Gwyneth Paltrow și suferi de complexul mâinilor mici, cu degete scurte, atunci află…
Trei game preferate de A List pe care să le încerci și tu, acum
La final de toamnă, Rituals a inaugurat primul magazin din țară, în Mega Mall. Echipa A List Magazine…
Cele mai frumoase cadouri de Sărbători
Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…
Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece
În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…
Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special
De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…
Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun
În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…
Avon Space, noul concept store – the place to be!
Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…
Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space
Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…
Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer
Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…
Khloé Kardashian își lansează primul ei parfum- XO Khloé
Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian…