E blondă, voluptoasă și debordează de senzualitate. Kate Upton a ajuns cel mai cool model al momentului, iar astăzi am aflat câteva dintre secretele sale de frumusețe.
Kate reprezintă un alt tip de frumuseţe în rândul manechinelor şi susţine un alt fel de crez: Mâncaţi şi simţiţi-vă bine în propria piele.
„Îmi coafez părul într-un coc elegant sau mi-l usuc la salon. Modellingul are prețul său din cauza aparatelor de coafat fierbinți, deci pentru mine e important să am părul sănătos. Așadar, folosesc măști ori de câte ori îmi permite timpul.”, spunea modelul la un moment dat.
„Îmi place să încerc combinații pentru o seară în oraș, dar de obicei rămân în sfera clasicului. Mizez pe buze puternic colorate, smoky eyes, ten impecabil.”
„Am întotdeauna în geantă un ruj, dar și kitul corector și pudra.”
„De cum ajung acasă, mă spăl pe față și aplic loțiune tonică. Mama m-a învățat să fac asta seară de seară, așa că mi-a intrat în reflex.”, spune ea.
.„Frumuseţea chiar vine din interior, din sănătatea de care trebuie să ne îngrijim, spune Kate Upton în faţa tuturor celor care o contestă. În plus, „nu vreau să mă înfometez. Vreau să mă simt bine alături de familia mea când ne reunim cu toţii şi vreau să fiu o fată normală. Tot ce îţi trebuie e încrederea în tine.”, mai spunea celebrul model și actriță.
Trei game preferate de A List pe care să le încerci și tu, acum
La final de toamnă, Rituals a inaugurat primul magazin din țară, în Mega Mall. Echipa A List Magazine…
Cele mai frumoase cadouri de Sărbători
Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…
Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece
În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…
Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special
De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…
Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun
În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…
Avon Space, noul concept store – the place to be!
Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…
Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space
Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…
Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer
Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…
Khloé Kardashian își lansează primul ei parfum- XO Khloé
Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian…
Martini Nails, manichiura sezonului rece
După Matcha Nails, în tendințele sezonului, este timpul pentru Martini Nails, o manichiură de un verde măsliniu, o…