Alina Burlacu ∙ April 10, 2020 ∙ 3 min read

M-am hotărât să folosesc ruj în fiecare zi, chiar dacă nu ies din casă. Nu din plictiseală, ci din multe alte motive. Ce a fost interesant și pentru mine să descopăr, după câteva zile, a fost că acest gest mi-a schimbat în bine starea de spirit, modul în care mă privesc și relația cu ceilalți.

Este destul de complicat să rămâi motivată să lucrezi, să le zâmbești copiilor și să te joci cu ei, să pui casa în ordine și să te bucuri de lucrurile mărunte, atunci când trebuie să stai mai multe săptămâni în casă, fără să ai idee (sau prea multe idei) despre ce va urma.

Fricile, frustarea, neputința se transformă într-un ghem încâlcit în minte. Tocmai de aceea psihologii spun că avem nevoie de o rutină anume, care să ne țină focusate pe alte zone. Însă, din experiența ultimilor ani, sincer, o rutină care să țină doar de casă și copii chiar nu ajută. Ce mă ajută pe mine acum? Rujul.

În ciuda faptului că scriu de mai bine de un deceniu despre cosmetice și rutine de înfrumusețare, nu sunt dependentă de machiaj. Îl admir, citesc despre el, scriu despre el. Cu toate acestea, am descoperit recent cât de mult ajută un strop de culoare pe buze.

Aplicarea rujului în prima parte a zilei îmi permite să stau puțin mai mult doar cu mine, să îmi studiez chipul în oglindă (lucru pe care nu îl prea făceam atunci când aplicam crema de față). Să aleg o culoare, o textură, să experimentez, să combin și, peste zi, să observ care sunt, cu adevărat, nuanțele care mă avantajează.

Apoi, copiii sunt foarte receptivi la schimbarea făcută, așa că îmi fac des complimente și îmi cer mai des pupici, iar toată revărsarea asta de bucurie îmi face bine. Îi face bine și mamei mele, pe care o văd doar în convorbirile video (nu de alta, dar cearcănele sunt tot acolo, oboseala e tot acolo, lumina nu e mereu cea mai bună, iar un chip conturat astfel nu poate trece drept unul optimist). Trebuie să încerci și tu asta! Veți avea cel puțin un subiect de discuție diferit cu ea.

M-am gândit și la câteva motive pragmatice: rujurile expiră în câteva luni, așa că nu are sens să amân folosirea lor pentru la toamnă sau pentru o ocazie specială, în plus, chiar dacă viața și-ar relua cursul cu care eram obișnuită chiar de mâine, purtarea măștilor ar rămâne o măsură de siguranță, cel puțin o vreme. Ruj sub mască? No way! Poate creion de buze, poate un lip stain, dar nu orice ruj.

Pentru mine a avut efect rujul pentru că se aplică ușor, are culoare, se demachiază ușor, schimbă complet aspectul pielii – nuanțele de roșu reușesc chiar să ascundă petele sau coșurile răzlețe de pe ten. Pentru tine e posibil să funcționeze o altă rutină de make-up care să includă mascara, bronzer sau un iluminator.

Este foarte bine așa! Este un strop de normalitate de care avem nevoie pentru a fi mai eficiente, pentru a ne concentra mai mult sau, dimpotrivă, pentru a ne relaxa mai mult. Pentru mine acest mic gest funcționează.

Pentru tine poate fi o carte, un desert, un serial, un alt hobby pe care îl poți face acasă. Atâta timp cât creezi ceva frumos, rezultatul nu poate decât să te facă mai puternică.

Și pentru că am vorbit atât de mult despre rujuri, las mai jos o listă de sugestii. Le folosesc și sunt minunate!

Foto: Fotojet, PR.

Related Posts

Cum alegi manichiura pentru a crea iluzia degetelor lungi

Dacă și tu ești precum Gwyneth Paltrow și suferi de complexul mâinilor mici, cu degete scurte, atunci află…

Trei game preferate de A List pe care să le încerci și tu, acum

La final de toamnă, Rituals a inaugurat primul magazin din țară, în Mega Mall. Echipa A List Magazine…

Cele mai frumoase cadouri de Sărbători

Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…

Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece

În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…

Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special

De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…

Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun

În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…

Avon Space, noul concept store – the place to be!

Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…

Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space

Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…

Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer

Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…

Khloé Kardashian își lansează primul ei parfum- XO Khloé

Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian…