Monica Cismaru ∙ February 9, 2021 ∙ 3 min read

Îmi plac la nebunie transformările de look și le urmăresc de fiecare dată cu placere, iar acum s-a ivit ocazia să fiu chiar eu pusă într-o astfel de ipostază incitantă. Am avut ocazia să testez Steampod 3.0 de la L’Oreal Professionnel, ediția limitata Karl Lagerfeld, prima placă profesională de styling patentată pentru o transformare instantă, ce face părul cu 78% mai puțin deteriorat.

Am părul lung și ondulat, cu textură poroasă, care se electrizează ușor și care e foarte sensibil la orice urmă de umiditate. Astfel că, pentru un aspect neted și lucios, am nevoie întotdeauna de diverse instrumente de coafare. Totuși, le-am evitat cât am putut până acum din cauza că temperaturile înalte îmi afectau structura firului de păr și, cu pretul unui păr întins, drept, sacrificam sănătatea podoabei capilare.

Steampod 3.0 L’Oreal Professionnel, ediția limitata Karl Lagerfeld

Dar iată ca tehnologia lucrează în favoarea noastră, a femeilor în căutare de soluții rapide și eficiente pentru o coafură șic, rafinată, obținută fără prea mare efort. Acesta poate fi obținută acum cu ajutorul lui Steampod 3.0 – un instrument premium, ergonomic, cu emitere exclusivă de aburi: 0,8 g/min debit de aburi, pentru păr de două ori mai netezit* de la rădăcini până la vârfuri (de două ori mai ușor de coafat și netezit părul); placa acționează cel mai bine asupra firului de păr împreună cu loțiunea leave-in Seriexpert Blow-Dry Fluidifier de la L’Oréal Professionnel – un produs cu protecție termică până la 230 grade, care creează formă cu rezultat de lungă durată și care este ideal pentru un look cu Steampod. Are acțiune anti-electrizare timp de 96 de ore și rezistă până la 80% împotriva umidității. 

Cum se folosesc Steampod 3.0 și, implicit, ediția limitată Karl Lagerfeld?

Înainte de coafat, se aplică loțiunea leave-in Serie Expert Blow-Dry Fluidifier pe părul umed pentru protecția termică și rezultate de lungă durată;

fluidifier

Se usucă părul complet, nu necesită o uscare la perie, fiindcă Steampod disciplinează chiar și părul cel mai indisciplinat;

Se umple suportul cu apă, se folosește obligatoriu apă demineralizată; se pune înapoi suportul cu apă;

Se pornește aparatul și se setează TºC în funcție de tipul de păr, grosime (alegeți T: păr fin: 180ºC / păr mediu: 200ºC / păr gros: 210ºC) și intensitatea rezultatelor. Asteptați până când se oprește licărirea;

Se alege o secțiune subțire de păr / se secționează părul în suvițe subțiri;

Începeți prin coafarea zonelor inferioare cu gesturi ușoare, pentru a permite aburilor să netezească fibra înainte (țineți placa din două locuri dacă sunteți sensibile la căldură, din fața și din spatele plăcii). Pieptănați în caz de nevoie pe anumite secțiuni și utilizați instrumentul cu săgețile în jos pentru a permite Steampod-ului să seteze ușor forma: bucle, drept, cu volum.

Eu am beneficiat de asistența lui Răzvan Dobrescu, ambasador L’Oreal Professionnel, care mi-a coafat părul în două feluri, pentru a observa cel mai bine valențele Steampod-ului- jumătate din păr a fost coafat drept, iar cealaltă jumătate, cu bucle lejere. Rezultatul a fost surprinzător pentru toată lumea, pentru, că dintr-o dată, parcă aveam alt păr – pletele mele electrizate și frizzy s-au transformat într-unele drepte și sticolase sau în bucle elastice, iar rezultatul a durat câteva zile, până la prima spălare.

Și totul fără să am grija faptului că părul meu ar fi avut vreun moment de suferit, din contră, acesta a fost îngrijit și datorită tehnologiei pe bază de aburi a Steampod-ului și a efectului pe care îl are alături de lotiunea leave-in, care contribuie la asigurarea aspectul glossy și neted al părului meu.

Steampod 3.0 de la L’Oreal Professionnel

 

Le provoc pe colegele mele, Alina Burlacu – Beauty-Editor și pe Roxana Popescu, Social Media Specialist – A List Magazine, să testeze noul Steampod 3.0 și să ne împărtășească experiența lor.

Foto: Sorin Badea

Related Posts

Cum alegi manichiura pentru a crea iluzia degetelor lungi

Dacă și tu ești precum Gwyneth Paltrow și suferi de complexul mâinilor mici, cu degete scurte, atunci află…

Trei game preferate de A List pe care să le încerci și tu, acum

La final de toamnă, Rituals a inaugurat primul magazin din țară, în Mega Mall. Echipa A List Magazine…

Cele mai frumoase cadouri de Sărbători

Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…

Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece

În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…

Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special

De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…

Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun

În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…

Avon Space, noul concept store – the place to be!

Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…

Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space

Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…

Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer

Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…

Khloé Kardashian își lansează primul ei parfum- XO Khloé

Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian…