Alina Burlacu ∙ June 8, 2021 ∙ 3 min read

Oricât de conștiincioasă ai fi în rutina aplicării produselor de protecție cu factor de protecție solară, există și câteva zone de risc de care uiți aproape de fiecare dată. Cel puțin așa susțin studiile efectuate de dermatologi.

În oraș, la picnic sau la plajă, cel mai frecvent produsele SPF ajung pe ten, pe brațe, pe trunchi și pe picioare. Nu e rău deloc! Dar nici nu e perfect! Mai multe zone ale corpului sunt trecute cu vederea.

Dincolo de faptul că protecția solară protejează pielea de îmbâtrânirea prematură (pete, pierderea fermității, riduri), aplicarea unui SPF zilnic reduce riscul apariției cancerului de piele cu 50%.

Apropo, pentru a acoperi întreaga piele expusă a corpului ai nevoie de aproximativ două linguri de loțiune la o aplicare, iar aplicarea trebuie repetată la 2 ore, chiar și atunci când indicele de protecție este maxim, și mai des dacă transpiri sau dacă înoți.

Urechi și pielea capului

Dacă ai purta o pălărie cu boruri largi, făcută dintr-un material cu SPF included, nu ar fi nevoie de aceste rânduri, dar să fim oneste: de câte ori se întâmplă să ai, vara, capul acoperit? Și, dacă te gândești că te protejează podoaba capilară, ei, bine, nu e așa. Nici măcar dacă ai părul foarte des. De altfel, sigur ai observat în anii anteriori că la finalul verii culoarea părului era mult modificată, așa că gândește-te ce impact are soarele asupra pielii de pe cap! Cum îți poți proteja părul și scalpul? Există numeroase sprayuri special concepute pentru păr și scalp, a căror formulă este non-grasă. Un alt punct sensibil la care trebuie să te gândești: urechile. Conform unui studiu realizat de o clinică de dermatologie din Cleveland, urechile sunt a treia zonă cu cea mai mare frecvență pentru cancerul de piele. Pentru a le proteja, folosește o loțiune de protecție solară pentru față sau corp, minim SPF 15.

Pielea din jurul ochilor și a buzelor

Pentru că este mai subțire și mai uscată, pielea din jurul ochilor este extrem de sensibilă la lumină intensă și la razele UV. Cancerul de piele din jurul ochilor (inclusiv pleoape) reprezintă până la 10 la sută din toate cazurile de cancer de piele, potrivit Cancer.Net. Pentru că este o zonă care se irită ușor, testează un produs creat pentru pielea sensibilă. Alege o protecție solară minerală care conține dioxid de titan sau oxid de zinc. Desigur, poți alege o cremă hidratantă și nutritivă de ochi cu SPF. O protecție suplimentară binevenită o reprezintă ochelarii de soare cu filtre UV. Asigură-te că ceea ce cumperi este un produs de calitate. Ca și zona ochilor, pielea buzelor este subțire, lipsită de protecția stratului hidrolipidic. Dar o poți ajuta fie cu un balsam, fie cu un ruj cu SPF sau chiar cu crema de ochi cu SPF sau cu cea de față cu SPF.

Decolteu și gât

Deși pare surprinzător, gâtul și decolteul sunt de multe ori ignorate. Acest fapt este confirmat și de un studiu publicat de JAMA Otolaryngology – Head & Neck Surgery, în care se arată că aproximativ 20 la sută din toate cazurile noi de melanom sunt identificate în regiunea capului și gâtului.

Laba piciorului

De câțiva ani, încălțămintea sport a câștigat tot mai mulți adepți (a se citi fani înrăiți), așa încât ești, cu sau fără voia ta, mai protejată. Dar, dacă mergi la plajă sau dacă porți sandale, asigură-te că aplici SPF și pe aceaste extremități.

Foto: pexels.com

Related Posts

Cum alegi manichiura pentru a crea iluzia degetelor lungi

Dacă și tu ești precum Gwyneth Paltrow și suferi de complexul mâinilor mici, cu degete scurte, atunci află…

Trei game preferate de A List pe care să le încerci și tu, acum

La final de toamnă, Rituals a inaugurat primul magazin din țară, în Mega Mall. Echipa A List Magazine…

Cele mai frumoase cadouri de Sărbători

Celebrezi cu muzică și cadouri strălucitoare sau te bucuri de momente de liniște în cuplu sau în familia…

Cum să ai grijă de unghiile fragile, în sezonul rece

În sezonul rece, organismul suferă o deshidratare accentuată din cauza temperaturilor scăzute. La fel cum pielea mâinilor tale…

Cum să obții o piele remineralizată cu ajutorul unui tratament natural, special

De-a lungul timpului, proprietățile atribuite nămolului au făcut ca balneoterapia cu nămol să se bucure de un real…

Interviu: Mădălina Stoica-Blanchard, despre destinul olfactiv și cadourile de Crăciun

În așteptarea Sărbătorilor de iarnă, am stat de vorbă cu Mădălina Stoica-Blanchard, cofondatoarea brandului de parfumerie de nișă…

Avon Space, noul concept store – the place to be!

Joi seara, echipa AList a avut ocazia să se numere printre primii invitați care au descoperit cel mai…

Eveniment: primul masterclass de make-up, în noul spațiu Avon Space

Pe 28 noiembrie, începând cu ora 17.30, Avon Space va găzdui primul masterclass de make-up dintr-o serie de…

Viral Sensation: Catrice Aqua Splash Grip Primer

Vrei să ai un machiaj impecabil toată ziua și toată seara? Ai în minte un machiaj special pentru…

Khloé Kardashian își lansează primul ei parfum- XO Khloé

Clanul Kardashian e făcut pentru business. Cea de-a treia născută dintre cele cinci surori ale familiei, Khloé Kardashian…