Fațetele dentare, soluția la care apelează din ce în ce mai mulți români. Care sunt beneficiile și în ce situații ar trebui evitate?

În ultimii ani, fațetele dentare au câștigat multă popularitate în rândul românilor care își doresc un zâmbet cât mai alb și de durată. Această opțiune a început să fie preferată în dauna albirii periodice a dinților. Însă, dincolo de rolul lor estetic, fațetele dentare au și o utilitate practică.
Ce sunt fațetele dentare?
„Fațetele dentare reprezintă placări ceramice ale suprafețelor dentare ce pot schimba culoarea, forma și chiar poziția dintelui. Acestea se diferențiază de coroanele dentare prin faptul că acoperă doar parțial suprafața dintelui, în timp ce coroana acoperă dintele perimetral,” afirmă dr. Florin Lăzărescu, Secretar General al Societății Europene de Cosmetică.
Fațetele dentare pot fi confecționate din mai multe tipuri de ceramică. De cele mai multe ori, alegerea tipului de material se face în funcție de zona care urmează a fi restaurată. Dacă în cazul zonei laterale, specialiștii vor opta pentru un material cât mai rezistent, în cazul zonei frontale, considerentul principal după care este făcută alegerea e cel estetic.
Procesul de realizare a fațetelor dentare este unul complex și începe cu realizarea unei analize ocluzale (a mușcăturii), previzionarea rezultatului final prin realizarea unui wax-up digital și printarea 3D a acestuia, urmată de verificarea în cavitatea orală prin realizarea unui mock-up. Mai apoi, urmează preparația ghidată a dinților. Cu ajutorul restaurărilor mock-up, se trimit informațiile către laboratorul de tehnică dentară, pentru ca în final să se cimenteze adeziv piesele protetice.
Dacă scopul intervenției este pur estetic, durata tratamentului poate varia între 3 și 4 săptămâni. Însă, dacă intervenția urmărește și un scop funțional, precum corectarea mușcăturii, tratamentul se poate extinde pe parcursul a până la 12 săptămâni.
Cum îngrijim fațetele dentare?
Dacă după o albire dentară, există mai multe interdicții de care pacientul trebuie să țină cont, nu același lucru se întâmplă și în cazul fațetelor dentare.
„Fațetele dentare nu au nevoie de un tratament special. Cum ne protejăm dinții, la fel protejăm și fațetele și mă refer aici la o igienă amănunțită și constantă, folosirea aței dentare și a apei de gură, precum și consultul de specialitate cel puțin o dată la șase luni. Când vine vorba despre schimbarea fațetelor dentare, dacă lucrarea a fost una de calitate, înlocuirea lor nu ar trebui să se aibă loc decât în cazuri absolut speciale și anume apariția unor retracții gingivale fiziologice sau a unor carii secundare,” adaugă dr. Florin Lăzărescu.
Cine ar trebui să evite fațetele dentare?
Potrivit specialiștilor, această metodă nu este recomandată persoanelor sub 18 ani și nici celor în al căror caz sacrificiul de strcutură dură dentară ar fi considerabil.
„Pacientul ar trebui să caute să-și îndeplinească un scop estetic, precum cel de obținere a unor dinți mai albi, doar dacă vine la pachet cu scopul medical și anume de păstrare a sănătății dinților. Tocmai de aceea, nu recomand folosirea acestei metode persoanelor care ar trebui să apeleze la un sacrificiu de substanță dentară mare. Menținerea structurii de smalț la nivelul dinților este imperios necesară. Acest lucru ne asigură o lipsă a durerilor post tratament și o adeziune de calitate. Așadar, cheia acestei intervenții stă în minim invazivitatea structurilor dentare.,” adaugă dr. Florin Lăzărescu.