Alist Designers Boutique: Povstea brandului concept A trois

Alist Designers Boutique- Povstea brandului concept A trois

concept A trois este unul dintre brandurile care te așteaptă în această perioadă la Alist Designers Boutique, cu piese aparte, timeless, dar și cu mici surprize cu specificul sărbătorile de iarnă. Află povestea din spatele brandului, chiar de la fondatoarea lui, Alina Andronic-Peptu: 

Cum a luat naștere brandul tău? Care au fost pașii pentru prima colecție? 

“concept A trois” s-a născut în jurul unei conotații extrem de personale, și anume dorința mea, ambițioasă, de altfel, de a construi ceva “al meu”. Un proiect care cu adevăr a plecat de la foarte, foarte puțin, resurse  discrete din toate punctele de vedere, o echipa extrem de mica și am crescut organic cu pași extrem de prudenti. Primii pași au fost “curajoși” în sensul ca nu am abandonat nici un moment motivul pentru care am pornit la drum, respectiv faptul ca, cu adevăr am crezut ca putem aduce pe piața  un produs competitiv, care sa ne reprezinte cu adevărat și sa fie oglinda  dedicarii noastre

Care sunt primele 3 surse de inspirație pe care te bazezi atunci când pregătești o colecție? 

Produsele noastre au un concept “timeless”, mizand mult pe versatilitatea pieselor și pe linia lor “curata”. Luam din tendintele unui sezon, întotdeauna  doar ce ni se potrivește. Cromatic, adaptam culorile la modelele care deja știm ca funcționează și ne inspira pentru a dezvolta modele noi. Ne inspira culorile cu personalitate, liniile adaptabile mai multor siluete și țesăturile care  au o calitate foarte bună.

Cum arată sau cum ai descrie profilul clientei ideale? 

Clienta noastra  mizează pe calitate, atenție la detalii și produse  care durează mult mai mult decât 1 sezon. Clienta noastră apreciază produsele “de cursa lunga”, produsele “cameleonice” care pot fi mixate cu mare ușurință cu restul garderobei.

Cum vezi tu schimbările în fashion în acest moment? Dar care este experiența ta personală sau ca brand? Ce s-a schimbat în toată perioada aceasta și care crezi că vor fi urmările? 

Schimbările sunt imprevizibile prin simplu fapt ca, comportamentul clientului este greu de anticipat. Traversam o perioada când prioritățile fiecăruia dintre noi se schimba. Resursele financiare le canalizam poate spre alte direcții.

Din experienta noastră personala, cred ca flexibilitate extrem de buna și rapiditatea de a schimba macazul de la o tipologie la alta de produs, ne poate face din ce în ce mai competitivi.

Clienții vor deveni din ce în ce mai pretențioși și vor achiziționa doar produsele care le ofera o bună versatilitate în timp și un raport corect de preț. Aceasta cred ca va fi tendința comportamentala.

Ce îmi poți spune despre colecția pe care ai adus-o la A List Designers Boutique?

Colectia prezenta la Alist Designers Boutique este bazata pe cele mai multe “Best sell-uri” ale noastre și sunt produse deja cu un feedback foarte bun din partea clientelor noastre. În acest sezon am dezvoltat și mai mult partea produselor de exterior, respectiv o diversitate mare de veste și jachete matlasate. Ca noutate, începând cu acest week-end este prezenta în cadrul Alist Designers Boutique colecția noastră de pături de lână, special ambalate pentru cadouri, atât cu specific de Crăciun cât și modele de pături potrivite oricărui decor. Țesăturile sunt 100 % lana și te îmbie cu adevărat la “let’s cuddle”, mesaj prezent și pe cartonasele  tip cadou de pe fiecare produs.

Poți vedea colecția concept A trois la Alist Designers Boutique până pe 31 decembrie. În acest proiect prezentat de Mastercard, ne sunt alături și partnerii de la București Mall Vitan. 

Foto: PR

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă