Cine este designerul preferat al celor mai influente politiciene din lume

max mara ian griffiths

max mara ian griffiths

Unele dintre cele mai influente femei politician din lume, precum Kamala Harris sau Nancy Pelosi, al treilea om din stat din SUA, preferă să îmbrace creațiile Max Mara, realizate de designerul britanic al casei, Ian Griffiths. 

Ian Griffiths este designerul din spatele creațiilor Max Mara, casa de modă italiană căreia i s-a alăturat încă din 1987, imediat după ce a ieșit de pe băncile școlii. Ian Griffths a fost o prezență relativ discrete până recent, care a preferat să stea în umbra brandului alături de care a crescut și s-a maturizat; de câțiva ani, numele lui a început să circule din ce în ce mai des în diverse cercuri influente, mai ales în cele din politica SUA, unde cele mai puternice femei îi poartă creațiile.

Griffiths a fost nevoit să iasă la rampă în urmă cu câțiva ani, mai exact în 2018, când Nancy Pelosi, al treilea om în stat din America (membru al Partidului Democrat, președinte al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii) a purtat o haină cărămizie semnată Max Mara într-un moment-cheie din nesfârșitele ei confruntări cu președintele de atunci, Donald Trump. Ian Griffiths s-a trezit o vedetă peste noapte, după ce momentul de încărcătură politică al lui Nancy Pelosi, considerată și una dintre cele mai elegante femei politican, a căpătat și o valență de fashion-statement.

max mara ian griffiths

Nancy Pelosi, în 2018, în celebra haină Max Mara

De asemenea, Kamala Harris, numită recent vicepreședinte al SUA, prima femeie aleasă într-o astfel de funcție, este o admiratoare a creațiilor Max Mara- Ian Griffiths. Aceasta a rămas în conștiința multora datorită unei apariții din timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2020, din Philadelphia, când a purtat un palton gri de inspirație militară, modelul Deborah, care i-a conferit o aură de forță, desprinsă parcă dintr-o scenă din Războiul de Independență, o imagine ce emană putere, după cum a descris-o Griffiths.

kamala harris

Kamala Harris, în 2020, în haina Max Mara – modeul Deborah

Presa engleză l-a numit pe Ian Griffiths cel mai influent britanic de care n-a auzit nimeni, din cauză că acesta a preferat dintotdeauna să lase brandul să strălucească, și nu propria lui imagine.

max mara ian griffiths

Anul acesta, se împlinesc 70 de ani de când casa Max Mara a fost fondată, iar Griffiths se bucură că poate celebra istoria brandului atribuindu-și creațiile celor mai influente femei din lume. Crezul său este acela de a le îmbrăca pe femei pentru succes și de ale oferi încredere acestora și prin haine.

max mara ian griffiths

Cu vânzari anuale de peste un miliard de lire sterline, Max Mara, prin Ian Griffiths, și-a urmat misiunea inițială de a crea haine adevărate pentru femei adevărate. Este numit brandul de fashion week cu puternice rădăcini în lumea reală. Designerul își amintește prima lui întâlnire cu fondatorul Max Mara, Achille Maramotti. ”Mi-a spus că intenția lui era aceea de a le îmbrăca pe soțiile de doctor sau de avocat, nu era interesat de fețele regale, de prințese sau de contese. A ales înțelept, deoarece, în ultimii 70 de ani, femeile s-au emancipat și brandul a urcat odată cu ele. Acum, în loc s-o îmbrace pe soția doctorului, îmbracă însuși doctorul”, povestește Griffiths.

Aniversarea de anul acesta a 70 de ani de existență în lumea modei l-a determinat pe Ian Griffiths să aducă, prin colecțiile lui, un tribut femeilor puternice și independente precum Harris sau Pelosi. Păstrând în minte viziunea originală a lui Maramotti, designerul continuă să creeze haine care să le întărească femeilor determinarea în parcursul lor ascendent.

Foto: Hepta, Max Mara

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă