Margot Robbie, Jessica Chastain, Olivia Wilde, strălucitoare la un eveniment dedicat științei

vedete Annual Breakthrough Prize

Numeroase vedete s-au grăbit să răspundă afirmativ invitației unui eveniment aparte, dedicat nu filmului sau modei, ci științei, în special celor care s-au remarcat în aceste domenii exacte, atât de diferite de viața artistică.

Astfel, vedete precum Margot Robbie, Jessica Chastain, Olivia Wilde, Brie Larson, Venus Williams, Katy Perry, Orlando Bloom, Robert Downey Jr., Zoe Saldana, Maria Sharapova, Glenn Close, Kim Kardashian sau Elon Musk au luat parte la cea de-a zecea ceremonie Breakthrough Prize, în care sunt premiați cei care s-au remarcat în matematică și în alte științe exacte, cu premii acordate fiecărui câștigător în valoare de trei milioane de dolari.

Annual Breakthrough Prize recunoaște meritele celor mai mari oameni de știință ai lumii, care activează în domenii de o importanță fundamentală și a caror muncă de cercetare duce la evoluție.

Annual Breakthrough Prize, denumit și Oscarul Științei, a avut loc la Academy Museum, din Los Angeles, iar evenimentul a fost prezentat de James Corden.

Chiar dacă gala nu a le-a fost dedicată lor, vedetele și-au dat concursul în a afișa cele mai strălucitoare ținute și au impresionat cu alegerile lor glamouroase.

Margot Robbie a arătat ca o adevărată zeiță într-o ținută neagră Rick Owens, din colecția de primăvară/vară ready to wear.

vedete Annual Breakthrough Prize
Adam Levine, Behati Prinsloo, Margot Robbie

Katy Perry și Orlando Bloom au fost unul dintre cele mai atrăgătoare cupluri ale serii. Katy Perry a ales o ținută all-black Coperni, din colecția primăvară/vară 2024, cu bijuterii Mara Paris.

vedete Annual Breakthrough Prize
Katy Perry și Orlando Bloom

Jessica Chastain a fost strălucitoare într-o rochie violet Elie Saab, accesorizată cu bijuterii Damiani.

Kim Kardashian, Maria Sharapova

Brie Larson a ales o rochie cu imprimeu floral, creație Chanel din colecția toamnă/iarnă 2023.

Olivia Wilde, Jessica Chastain
vedete Annual Breakthrough Prize
Brie Larson, Elon Musk

Glenn Close a ales o salopetă de satin Giorgio Armani, iar modelul Behati Prinsloo a ales o rochie vintage Jean Paul Gaultier, din colecția de primăvară/vară 1995.

Glenn Close, Venus Williams
Zoe Saldana, Robert Downey Jr.

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă