Outfits of the week: 10 ținute care să te inspire în acest sezon

Cum evenimentele se țin lanț, celebritățile internaționale nu ne dezamăgesc în materie de vestimentație, aisgurându-ne totodată o sursă constantă de inspirație pentru ținutele momentului. Săptămâna aceasta ne-am axat pe lookuri de gală sau pe outfituri ce ar putea fi adaptate unor petreceri specifice celei mai frumoase perioade ale anului. Paiete, broderii, combinații de materiale și multă eleganță – iată un top 10 al celor mai bune ținute de săptămâna aceasta.
Odată cu începutul celui mai festiv moment al anului, ne-am îndreptat atenția spre acele ținute speciale care să ne inspire în alegerile vestimentare ale momentului. Vorbim despre outfituri de gală, de party sau cu aer festiv chiar și în cazul outfiturilor casual. Și cum evenimentele internaționale se țin lanț, am regăsit câteva muze printre celebrități. Iată care este, pentru noi, top 10 ținute de săptămâna aceasta:
Jennifer Lawrence Alesha Dixon
La începutul săptămânii, Jennifer Lawrence a fost subiectul principal de discuție al tuturor publicațiilor de specialitate, grație apariției extrem de elegante de la premiera celui mai recent film realizat, Don’t look up. Într-o rochie lungă cu franjuri, completată de o capă din voal plisat și de mii de paiete brodate, semnată Dior. Alura de zeiță a fost perfect susținută de bijuteriile prețioase Tiffany’s&Co., și de beauty lookul natural.
Kate Beckinsale Natalia Vodianova
O altă apariție extrem de rafinată a fost și cea a actriței Kate Beckinsale, care a optat pentru o rochie albă ce urmărește liniile trupului, cu mâneci cu broderie metalică, ce dau un vibe futurist lookului. În contrast, Natalia Vodianova a optat pentru un outfit bleumarin, accesorizat cu o pereche de mănuși-bijuterie și pentru un colier impresionant cu diamante, pentru inaugurarea hotelului Bvlgari. Outfitul ei ne-a dus cu gândul la paginile marilor reviste din anii ’90.
Lulu Figueroa Zendaya
Zendaya, una dintre preferatele noastre, a purtat un sacou masculin supradimensionat cu o broderie specială în zona umerilor și a reverelor, completat de o pereche de cizme extralong, ce i-au pus în valoare silueta și stilul inconfundabil, impecabil. Pentru beauty look, a optat pentru smokey eyes, un machiaj cu un aer ușor dramatic, perfect pentru întreaga compoziție.
Agatha Ruiz de la Prada Actress Emma Corrin
La capitolul culoare, nu putem să nu vorbim despre ținuta purtată de Agatha Ruiz de la Prada și de cea purtată de Emma Corrin, care au ales rozul pentru evenimentele la care au participat. Tonuri aprinse sau bonbon, în stiluti diferite, de la influențe boho, la clasicul anilor ’70, au făcut furori în fața camerelor.
Actress Kosar Ali Reneé Rapp
Două outfituri pe care le-ai putea compune ușor pot fi inspirate de ținutele purtate de Renee Rapp, care a mizat pe o combinație stylish de texturi, și din cel inspirat de Kosar Ali, care a mixat un sacou masculin cu broderie cu o fustă lungă și cu o pereche de ghete. Ai putea merge așa absolut oriunde!
Foto: hepta.ro